SCOALA DE HAIDUCI – ultimul episod

In acest ultim episod al povestirilor pe tema deja bine cunoscuta, ma voi referi in special la acei haiduci tineri, cei care impreuna cu luptatorii mai varstnici au scris candva o adevarata si insemnata pagina de istorie a rezistentei anti-comuniste.

Asadar, haideti sa mai aflam cate ceva despre partizanii din Fagaras si liceul de “haiduci“. În România între 1945 si 1959, în muntii Carpati actionau peste 1200 de grupuri de partizani anti-comunisti. Toti sperau, cum am mai spus, ca la un moment dat anglo-americani sa vina si sa elibereze România de sub jugul sovietic. Majoritatea erau intelectuali si fosti membrii fie ai Miscarii Legionare, fie ai organizatiilor de tineret legionare precum “Fratia de Cruce“. Unele dintre aceste grupuri aveau si câte 120 de membrii. Toti acesti idealistisi de altfel militanti curajosi împotriva bolsevizarii au înfruntat moartea, frigul, tradarea, foamea si au trait cu speranta ca lupta lor va conta în eliberarea României. Majoritatea acestor haiduci se rezumau la împartit manifeste anti-comuniste.
haiduci
Au fost si cei care au luptat cu arma în mâna si au strecurat teama în comunisti. Unul dintre cele mai importante si puternice grupuri de partizani a fost organizat, cum spunea in precedentele articole, în Muntii Fagaras si a fost cunoscut sub numele de “Grupul Carpatin Fagarasean” sau pe scurt “fagarasenii“. Acest grup s-a format prin fuziunea mai multor sub-grupuri independente care au fugit în munti din cauza prigoanei comuniste. Ca nucleu al miscarii de partizani din muntii Fagaras a fost insa liceul “Negru Voda” din Fagaras. De aici au plecat cei mai multi elevi capartizani în munti. De alfel din toata zona Fagarasului, tineri intelectuali sau tarani anti-comunisti au luat calea muntilor.

Totodata colectivizarea fortata i-a împins pe multi tarani la lupta. “Oamenii zonei urau minciuna, lasitatea si asuprirea. Bazându-se pe credinta în Dumnezeu, pe adevar si cinste, au reusit sa întârzie cu câtiva ani buni instaurarea ideilor bolsevice în zona. Elevi si studenti, sustinuti atât de reprezentanti ai intelecutalitatii, dar si de tarani care s-au opus orbeste ororilor comunismului. Lupta lor a durat mai multi ani.”, se arata în lucrarea “Brazii se frâng dar nu se îndoiesc“, volumul III, care cuprinde marturii ale lui Gavrila Ogoranu dar si a altor luptarori anti-comunisti din Fagaras.

Nu mai putin de 64 de localitati din zona s-au implicat în lupta anti-comunista, mânati de speranta ca în cele din urma comunistii vor fi alungati. “Mii de oameni au fost persecutati, arestati si aruncati în beciurile securitatii si în închisori. Regimul comunist a aplicat cele mai crunte metode pentru a-si înmulti numarul de adepti. Au fost locuitori care s-au alaturat lor, fiind încântati de oferta comunistilor, locuri de munca, functii, locuinte etc. si astfel ajungând pâna la tradarea sau persecutarea consatenilor. Altii s-au opus cu înversunare, ceea ce a dus la batai, schingiuiri, tortura fizica si psihica si chiar executii. Rezistenta activa din Muntii Fagarasului, sustinuta de rezistenta pasiva din sate, a reusit sa atraga atentia.“, se arata în aceeasi lucrare.
haiduci
Nucleul de rezistenta a fost însa stabilit de elevii si profesorii de la “Negru Voda“. Ei au fost oamenii care au luptat cu arma în mâna, în munti si au mobilizat o întreaga regiune în lupta anti-comunista. Primele miscari de rezistenta de la liceul “Negru Voda“ au început în anul 1948 atunci când elevul Ion Mogos din comuna Toderita, împreuna cu un grup de colegi dar si de profesori au înfiintat o organizatie de lupta împotriva abuzurilor comuniste, ce aveau loc mai ales la sate în încercarea de colectivizare fortata. Prima încercare de resistenta a fost înabusita cu arestari. Au fost descoperiti si arestati, profesorul Romulus Ursu, profesorul de matematica Mihai Novac dar si elevii, Ion Mogos, Nicolae Mazilu,Victor Rosea, Remus Sofonea, Silviu Socol, Ion Scorei, Ion Glajar, Gheorghe Zota, Gheorghe Barsan, Ion Victor Pica si multi altii.

Dupa un an Ion Mogos si Ion Victor Pica au fost eliberati din închisoare. Evident, bataile si detentia nu i-au îmblânzit, din contra. Mogos si Pica au pus imediat bazele unei grupari de partizani, care sa aiba ca nucleu pe toti elevii anti-comunisti de la liceul amintit. Nicolae Mazilu si Ioan Rosea din satul Râusor au aderat imediat la acest grup. “Cu aceeasi ocazie s-a cazut de acord ca sa se regrupeze cu toti colegii lor de liceu iesiti din închisoare. Pâna în luna octombrie erau deja cooptati în organizatie 10 elevi dar si alti tineri,în numar de 20, din comunele Toderita, Mândra, Ileni si Râusor.“, scrie Ionitoiu Cicerone în lucrarea “Rezistenta anticomunista din muntii României, 1946- 1958“.

La grupul de rezistenta au aderat si tarani din satele Ileni, Râusor si Toderita învrajbiti de sistemul cotelor dar si de propaganda agresiva a comunistilor. Miscarea de rezistenta nu a fost o joaca, Mogos urmarea sa-i pedepseaca pe comunisti pentru abuzurile facute împotriva taranilor gospodari. Acesta împreuna cu ceilalti fosti elevi au pus la punct o retea de gazde si de depozite de armament. Spre deosebire de grupurile de rezistenta care se rezumau la a sta ascunsi si a împrastia manifeste, grupul fagarasenilor se pregatea de lupta cu arma în mâna. Tinerii intelectuali dar si taranii din grupul de rezistenta au facut rost de arme si munitii. Ion Cârlig plutonier activ la aceea data si Traian Monea, locotenent originar din comuna Venetai au oferit arme, munitie si echipament militar partizanilor.

Totodata Partenie Comsa, un alt plutonier i-a ajutat pe partizani sa ajunga la un depozit militar aflat la 2 kilometri de lânga Brasov. Aici partizanii au atacat santinelele si au reusit sa ia munitie si armament. Totodata Mogos a reusit sa stabileasca si o retea de gazde, oamenii care urau regimul comunist si au ajutat chiar cu pretul vietii si al libertatii rezistenta armata din Fagaras. Nu au lipsit confruntarile violente. Înca din 1949, înainte de reunificarea grupurilor sub conducerea lui Hasu-Ogoranu, are loc o confruntare violenta între militie si grupul lui Mogos-Pica. În urma unui schimb de focuri, seful de militie din comuna Ileni este pus la pamânt cu un foc de arma. Glontul i-a trecut prin plamâni dar a supravietuit.

Mai apoi dupa 1950, când în satul Todirita s-a facut colectivizarea fortata, au intervenit partizanii, au rasturnat tractoarele în râpa si au fugarit activistii de partid cu tot cu militieni. O alta secventa, cu accente comice a avut loc în vara lui 1950. Mai multi reprezentanti ai Securitatii au fost pusi sa-si manânce carnetele de partid dupa care au fost omorâti de partizani. Aceste fapte au atras represalii, iar Securitatea s-a mobilizat si a declansat în luna noiembrie prima ofensiva din Fagaras. Mai multe sate, pe care informatorii le semnalasera ca fiind pline de gazde ale partizanilor, au fost încercuite. Au avut loc lupte cumplite.  Pe lânga luptele cu Securitatea, viata pe munte era din ce în ce mai grea. Prinderea sau uciderea unui partizan se lasa de obicei cei pierderi pentru Securitate. De cele mai multe ori partizanii nu erau prinsi vii. Toti luptatorii au fost schingiuiti si întemnitati. Sase dintre acestia au fost executati iar alti condamnati de la 10 ani de munca silnica pâna la închisoarea pe viata pentru… “crima de acte de teroare si constituire în banda în scop terorist“! Acesta a fost sfârsitul luptatorilor anti-comunisti din Fagaras. Pe acestia i-a putut învinge doar tradarea!

Dar dupa cum atesta documentele, asemenea rezvratiri anti-comuniste au avut loc si-n alte zone ale tarii: in Arges, Timis, in Brasov sau in Muntii Dobrogei. Pretutindeni acolo unde prigoana comunista-si manifesta puterea si ura impotriva intregului popor. Inchisorile si lagarele de munca fortata erau pline de luptatori din rezistenta anti-comunista, iar pedepsele inumane ajunsesera la paroxism. Dovada elocventa-i si faptul ca intr-o sedinta care a avut loc la Ministerul de Interne s-a hotarât ca toti cei care aveau condamnari la peste 15 ani de închisoare sa fie executati!

România era insa presata de catre opinia publica internationala sa slabeasca ritmul executiilor. Autoritatile comuniste nu au renuntat la planul diabolic, dar au facut-o ascuns. În unele cazuri, s-au ajuns la situatii aberante: autoritatile de represiune nu mai stiau nimic de soarta unui condamnat sau trimiteau raspunsuri mincinoase. Trebuie spus ca acei oameni, luptatorii din rezistenta anti-comunista, nu au luptat in principal pentru a dobandi vreo avere sau pozitie sociala, ci au facut-o pentru ca drepturile si libertatile oamenilor erau grav afectate de regimul comunist. In anii blestemati de atunci, romanii au trait vremuri grele, de nedescris pe care noi, varstnicii de astazi, cu greu le mai putem reaminti, iar tinerii nu pot sa le inteleaga si nici macar sa si le imagneze!

Sursa: Adevarul.ro

Marc Ciubotaru

 

L.E. Pe tema luptei anticomuniste din Fagaras, recomand filmul “Portretul luptatorului la tinerete”:

Comments

comments

3 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
Pește cu bere?

Știindu-l pe UnNeuron mare amator de pescuit, ce-mi trece mie prin cap? Hai să-l mai bâzâi nițel cu mersul după...

Faze comice din filme – episodul 1

Spanac vă prezintă câteva faze comice din diferite seriale, filme şi alte tâmpenii. Mă ţin de mult să fac această...

America, America…

Știre de peste ocean, din America. Un om a stat 39 de ani după gratii, fiind nevinovat. Singura "vină" a...

Close