Scrisoare deschisă către toți proștii cu scrisori deschise

S-a terminat eternul scandal cu Bacalaureatul și s-au trezit jdemii de facebookiști de mâna a zecea să scrie, dragă Doamne, scrisori deschise către sistemul nostru de învățământ. Viralul a pornit de la o copiliță de-a luat nota 10 la BAC și s-a apucat să-și verse năduful pe sistemul de învățământ, că e foarte greu la BAC, că niciun copil n-are cum să învețe atâta materie, că câr, că mâr. Pe de-o parte avea dreptate, pe de altă parte, gagica cerșea atenție. S-o vrea vreo jurnalistă prin străinătate și nu știm noi.

După aceea, ei i-a fost adresată o scrisoare deschisă a unei gagici ce nu a luat decât 9,65 la BAC. Zgârie-te pe ochi băi. Scrisoare în care domnița blama scrisoarea deschisă a tipei de luase 10. N-ați pierdut șirul da? Deci două scrisori deschise.

Apoi, a mai apărut un habarnagiu care și-a vrut și el cele 15 minute de faimă, că doar a luat 5 și ceva la BAC. Băi, cu nota 5 la BAC, mai ales când la limba română, în mama mă-tii de pramatie, îți cade tot Luceafărul, Miorița, Baltagul sau Enigma Otiliei, ca-n ultimii 15 ani și tu vii cu un 6 acasă, mai bine ai tăcea.
Puștiulică acesta, care nu-mi dau seama cum de s-a putut prezenta la BAC, o fi fost închisă sala de forță, era prea cald în Mall și nu mergea aerul condiționat, face exact ca autoritățile iarna.
– A, păi cine dracu știa c-o să mingă în decembrie?
– A, Enigma Otiliei a picat la BAC? Păi cine naibii să știe așa ceva? Că nu ne-a predat.

Da băi, la ștrand nu-ți predă nimeni decât școala vieții, să scuipi semințe și să te uiți după pițipoance. 4 ani de liceu n-ai fost în stare să citești măcar o dată una din cele 4 subiecte care SIGUR îți vor cădea.

scrisoare

Ei bine, acum acest distins domn s-a apucat să scrie și el o scrisoare deschisă, către scrisoarea deschisă a zgâriatei pe ochi că n-a luat decât 9,65 la BAC, plină de invide pe gagica de luase 10 la BAC și scrisese prima scrisoare deschsiă. Băi, s-a înțeles?

Cred că până acum sunt decât 3 scrisori deschise (or mai fi apărut vreo 5 între timp) în care se vrea același rahat. Mai puțină materie, mai simplă, mai pe înțeles, vrem să schimbăm sistemul de învățământ, să salvăm Roșia Montană, să Jos Ponta, să Uniți Salvăm, să Grecia, să nu fie Catedrala mântuirii, să nu fie moschee, să viață mai bună și… automobile!

Numai că, vedeți voi, cu scrisori deschise nu rezolvi mai nimic. Vor apărea zeci de manuale de nu știi după care să înveți, la matematică tot îți vor da radicali și integrale și cui naibii le trebuie așa ceva, că nu-ți trebuie analiză matematică să nu te înșele băcanul la socoteală, la română, tot aceleași 4 subiecte mari și late îți vor cădea (să ziceți merci că nu v-a dat balada găurii din perdea), iar la limba engleză trebuie să știi ceva mai mult decât “bitch“, “fuck you“, “swag“, “cocaine and caviar“…
Așa că băi copii, băi scriitori de scrisori deschise, părinții voștri au dat BAC-ul la cel puțin 7 materii. Bunicii voștri la vreo 10. Și nimeni nu s-a mai plâns atât. Nimeni nu s-a aruncat în fața trenului (caz real, din păcate), că a luat doar 7 și ceva la BAC.

În final ar trebui să vă înjur, dar din respect pentru cititori, vă las cu un banc:
– Vă plângeți atâta de BAC, să vedeți voi pe dracu în sesiune!

Comments

comments

2 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read more:
Concurs – ce ai face?

Să admitem prin absurd că ai avea 100 miliarde euro. Sau dolari, sau lire starline. Găseşti o valiză de bani,...

Hai cu tableta

- Am mai spus de mii de ori că vreau un laptop! Ce să fac cu alt căluţ de lemn,...

Vă e dor de ceva vechi?

Nu ştiu cum sunt alţii, dar eu când mă gândesc la telefoane vechi, mă apucă melancolia. Vreau să prezint azi...

Close