Scrisoare deschisă

A venit și vremea asta!
Să public o scrisoare deschisă către bloggerii din România.

O palmă morală care pe mine m-a pus pe gânduri.
O aștern mai jos, așa cum mi-a venit.

Escapism și blogging

Nu văd rostul direcției spre care se îndreaptă marea masă de bloggeri. Pur și simplu, nu reușesc să găsesc un punct comun între membrii aceastei comunități. Nu, greșesc, această așa-zisă “comunitate”. Impresia eronată că dintr-o știre preluată cu copy-paste de pe cine știe ce news portal, se poate naște un text de calitate este nu doar greșită, ci și imorală. Blogging-ul românesc a ajuns să reprezinte un conglomerat amorf de impresii bazate pe trenduri fără conținut, escapism pueril sau vulgaritate gratuită. Doar așa, meteoric, găsești câte un articol admirabil, demn de atenție sau asimilare. Desigur, există o multitudine de oameni cu idei suficient de bogate în esență, încât pot genera lucrări de valoare, iar aici subliniez termenul “lucrare”, în detrimentul celui de “text”. Alții preferă să împărtășească – prin intermediul micro-blogging-ului—, idei, stări, fapte, așteptări, emoții, valori sau alte asemenea emanații interioare. Dar și aici, este necesară cel puțin una din calitățile unui text bun. Momentan, devine tot mai dificil să identifici măcar una.
Să tastezi de amorul artei cinci fraze, spunând nimic despre alt nimic, sperând că dă cineva de tine pe Google – nivelul prezent al multor “autori de blog”— mă dezgustă. Apoi, există categoria visătorilor, care au senzația că din 5 hituri pe Marele Motor de Căutare vor ajunge plini de bani, îngropați în avere și faimă. Pfff, grow up! Canalizați imaginația de care dați dovadă spre alte scopuri, benefice, în primul rând, propriului viitor. Internetul colcăie cu fanfaroni, însă tot mai rar găsești un OM. Scrie, prieten drag, despre ce ai mâncat astăzi, despre ce iubești să faci într-o duminică ploioasă, fă-mă să vreau să te cunosc — blogul tău e cartea ta de vizită.

Dintr-un articol saturat cu linkuri inutile și un text idiot, fără nici un fel de profunzime, ce fel de persoană trebuie să înțeleg că ești?
Da, social media trebuie să existe. Dacă tot am înlocuit relaționarea personală cu cea informatică, măcar să facem ceva productiv cu ea. Construiți o comunitate de oameni cu idei, nu de papagali prinși permanent în hiatusul dintre calitate și cantitate.

Un prieten”

Comments

comments

17 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
Northmen – A viking saga

De azi rulează în cinematografele din țară filmul "Northmen - a Viking saga"., mulțumită Ro Image. Inițial am crezut că...

O facem în parc?

Data stelară: 14 februarie 2010 - Hai fă, mergem deseară în parc? - De ce? - Să ne… “jucăm”, de...

Man of steel. Acest super-Superman

Am fost săptămâna trecută de-am văzut Man of steel. Mulțumesc pe această cale Mediapro Distribution. Aduc printre cele mai bune...

Close