Serile Filmului Românesc își cheamă voluntarii iubitori de film românesc

Iată mai jos o chestie foarte interesantă. Voluntar la SFR (Serile Filmului Românesc). Un proiect la care mi-ar plăcea să fac și eu parte, tocmai de aceea mă voi înscrie pe listă.

Ediția a VII-a e festivalului Serile Filmului Românesc are nevoie de o echipă generoasă de voluntari. Pentru al doilea an consecutiv, la Iași, voluntariatul se îmbină perfect cu filmul românesc: timp de cinci zile, tinerii dornici de a se implica într-un eveniment cultural cu tentă cinematografică, au posibilitatea de-a face asta și de-a fi răsplătiți cu experiențe unice, activități interesante și un certificat important de voluntar.
voluntari-2015-1024x290

Asociația Studenților Jurnaliști Iași (organizatorul festivalului SFR) prețuiește voluntariatul, pentru că stă la baza formării tinerilor și le dă posibilitatea de a interacționa cu oameni pe care altfel, îi pot vedea doar în filme, la televizor sau în ziare.

Festivalul se desfășoară în perioada 4-8 mai la Iași, în mai multe locații partenere. Dacă te consideri implicat, energic, altruist, optimist și cu putere de organizare, atunci cu siguranță vom face festivalul cu ajutorul tău!

Aplică aici pentru selecția voluntarilor!

Data limită pentru înscrieri: 31 martie 2016; după care va urma perioada de selecție și training.

O ediție cu documentare și cu zeci de invitați din lumea filmului românesc
Ambasadorul cultural al festivalului: criticul de film Irina Margareta Nistor

IMNDespre ediția din 2016, care se anunță una la fel de valoroasă în ceea ce privește invitații, Andrei Giurgia, directorul festivalului: „Festivalul Serile Filmului Românesc propune, pentru anul 2016, o nouă abordare. Fiind singurul festival de film dedicat în întregime cinematografiei românești, ediția de la anul va marca câteva date importante din istoria cinematografiei noastre. Producții noi, altele de referință și documentare vor fi proiectate în cele mai importante zone istorice din Iași. O altă etapă importantă în dezvoltarea festivalului o reprezintă promovarea și implicarea în proiect a tinerilor talentați care au ales să facă performanță în țară sau în străinătate. La început de mai, vom sărbători la Iași filmul românesc, așa cum se întâmplă de șase ani la rând.” Iașul va găzdui peste 40 de personalități din lumea filmului românesc și a producției acestuia (regizori, actori, scenografi, critici de film). O noutate a ediției a VII-a o reprezintă documentarele românești, care vor avea zile special dedicate vizionării, dar și dezbaterii importanței lor în spațiul socio-cultural autohton.  Filmele de lungmetraj din program se încadrează în noutățile cinematografice ale anului 2015, dar vor fi susținute și de valoarea producțiilor vechi de zeci de ani, care au contribuit la dezvoltarea filmului românesc.

Pentru alte detalii, date despre edițiile trecute și fotografii, accesați resursele de mai jos. De asemenea, noile materialele grafice pot fi descărcate de la aceste adrese.

Resurse online SFR:
Pagina web: www.festivalsfr.ro
Pagina de Facebook: https://www.facebook.com/serilefilmuluiromanesc/

Sursă foto: larevista.ro

Comments

comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read more:
Jocul lui Ender

Ce-ai face dacă toată viața te-ai juca, pregătindu-te pentru un război? Cu întrebarea asta rămânem, noi, privitorii, în minte, la...

Vrei fântână?

M-am trezit cu greu. Afară abia mijea de zori. - Și vrei fântână? Deschid ochii mari. Parcă era vocea bunicului....

Brooke Candy – ascult pe repeat ce cântă stripteuza asta…

Dacă n-ați auzit de Brooke Candy până acum, nu-i bai. Citiți mai jos ce și cum. Tipa e fata CEO-ului...

Close