Seth Rogen sucks ass!

Chiar nu înțeleg cum de peste jumătate de planetă consideră că Seth Rogen e un actor foarte bun de comedie. Efectiv nu pot înțelege asta. Băi, reveniți-vă! Seth Rogen sucks ass!

Gagiul e foarte slab, iar ultimele filme au fost niște porcării sinistre. Nu-l prinde rolul ăsta de comedie, sau poate genul ăsta de comedie. Acum încerc să urmăresc filmul despre care se tot discută atât în ultimele zile, The Interview. Și după 10 secunde de “they hate us because they’re anus” îmi vine să nu mă mai uit la așa ceva. Îmi pare rău că James Franco a decăzut așa de mult încât să joace în porcăriile astea pentru puștani de 15 ani, genul “this is the end” sau acest the Inverview.
sethass

Eu personal nu înțeleg ce e atât de comic aici? Poate dacă ar fi alți actori aș fi râs. Nu știu, depinde. Însă când Seth îi dă cu vocea aia gâjâită, îmi strică orice bună dispoziție. Nu-i suport vocea gagiului. Orice replică extrem de comică o avea, pe mine nu mă atinge deloc. Parcă aș fi Kramer când aude vocea Maryei Hart.

james-francoAm terminat de văzut incredibila porcărie de film. O nulitate. Atât Rogen, cât mai ales Franco au mers beyond “full retard“. Un film prost, foarte prost. O maimuțăreală fără nicio noimă, fără cap, fără coadă. A avut câteva secvențe comice, însă atât. În rest, nu-mi dau seama cum de acești actori, foarte mediatizați, de altfel, pot juca în asemenea tâmpenii? Bine, produse de ei, însă cu mare priză la public. Într-acolo ne îndreptăm? Încât să-i declarăm pe ăștia mari actori de comedie? Ce Pat și Patachon, ce Stan și Bran… Seth și Franco!

Îmi veți spune că filmul nu e neapărat comedie, ci o parodie care-și bate joc de Coreea de Nord, e o palmă dată unei moralități comuniste, greșite, hitleriste. Nu-mi pasă. Filmul este O PORCĂRIE!
Nu merită cele câteva decvențe comice plus efectele vizuale (explozia finală) pentru o oră și 40 de maimuțăreli absolut inutile ale unor așa ziși actori de comedie.
Pe Seth Rogen l-ar prinde mai bine un rol în genul “Knocked up” sau “Neighbors“, cu toate că au fost și alea slăbuțe. Însă acolo am văzut mai multă comedie decât în 10 filme de genul “the Interview“.
Pe Franco îl prinde bine rolul de supervillain, ca al lui Harry Osborne din “Spiderman“. În roluri de comedie nu-i bun. Sau, cel puțin, n-a lăsat să se vadă decât o maimuțăreală pentru copii retardați.

cică singurul lucru bun pe care-l aduce filmul este faptul că l-a enervat pe liderul nord corean. Parcă ăla dispăruse în urmă cu ceva vreme. Acu a ieșit din mormânt să urle că l-a deranjat un film creat de un idiot? Film în care arată de câteva ori cât de atrași sunt cei doi actori principali unul de altul, cât și de persoane de același sex?
bound_3_

Comments

comments

7 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read more:
Prizonieri

De azi apare la cinematografe un film excelent. Prizonieri îi zice. Iar actorul principal e flăcăul ăla din Wolverine, Hugh...

Plec la mare când ați vrut voi!

Azi s-a decis când plec la mare. Perioada 28 iulie - 3 august a fost aleasă câștigătoare în urma a...

Agent ultra-secret

Am văzut de câteva ori ideea asta de agent ultra-secret. Este vorba de un tip, care trăiește o viață normală...

Close