Sfaturi băbeşti

Caut sfaturi băbeşti.
Avem ceva băbuţe printre cititoare?
Că eu degeaba am căutat pe gogu, că nu găsesc.
Am mai spus că am lucrat ca paznic.
Bun. Ăia la angajare mi-au dat şi-o pereche de bocanci.
Cică de piele, îmblăniţi şi cusuţi.
I-am purtat o dată.

Ideea e că pute pielea aia pe ei.
Noi nouţi, dinainte să-i port eu o tură.
Băi, pute pielea aia de te ia durerea de cap.
De-ţi avortează sora aflată la 230 km distanţă, de-ţi moare ce-ai mai scump pe televizor.
Ceva înfiorător miorosul ăla.

Cât am mers în maşină cu ei, până la muncă, mă luase durerea de cap. Şi pe mine şi pe nefericiţii care se aşezaseră lângă mine.
Mi-era şi ruşine.
Am căutat pe gogu, cum naiba să scot mirosul ăla din ei. Nu am găsit, cecât una de zicea că a avut aşa probleme cu o geacă nouă de piele, şi fel de fel de indivizi de pe forumul respectiv i-au dat fel de fel de “sfaturi”.
– Vinde-o, că-i piere mirosul.
– Arde-o bă, ce sta cu ea în casă, să pută a mort?
– Aha, deci de la tine s-a împuţit aşa?

Şi na, fel de fel. Încât fata a anunţat că a scăpat de miros, şi e tare mândră de geaca ei, dar nu a zis cum.

Ideea e, eu cum pot scăpa de mirosul ăla aiurea?
Intraţi într-un magazin de încălţăminte d-aia arăbească.
De imitaţie de piele…
Cam aşa e mirosul ăla, dar mai dihai, mai pătrunzător.
De-ţi intră prin nări şi-şi face cuulcuş nemernicul în creierul şi sufletul tău…

Dacă n-ar fi mirosul ăla, poate aş purta bocancii iarna, ori poate i-aş vinde.
Şi-aşa mi-au oprit 96 de lei pe ei.
A, altă măgărie a firmei.
Pe foaia aia cu bocancii am semnat pe suma de 77 lei.
Bun, şi ei îmi cereau 117 lei.
După ce am făcut scandal, cică să vezi, e suma cu tot cu TVA.
Şi i-am pus să facă TVA-ul din 77 de lei. Că e imposibil să ajungă la suma de 117.
Cică da, este 95.48. De fapt 96 că se rotunjeşte, a ţinut repede să precizeze vaca aia. De parcă dădea ea din banii de bomboane pentru copii.

Deci, cine mă poate ajuta? Ce sfaturi îmi dați?
Cum să scot mirosul ăla din peiele? Căci e piele, get beget…
De altfel, cum să scot mirosul ăla infernal dintr-o pereche de pantofi care nu-s de piele?

I-am frecat cu lămâie, cu cremă Nivea, cu spirt, le-am făcut baie cu Cocolino… Nimic nu a făcut să dispară mirosul.
Sau na, spuneţi voi un miros mai tare ca ăla, dar miros frumos, să mascheze naibii împuţicunea aia… Am nevoie de sfaturi!
Să iau nişte crini imperiali să-i frec cu ei?

Comments

comments

21 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
Cele mai longevive animale din lume

Voi știați care sunt cele mai longevive animale din lume? Presupun că nu. Ci doar de țestoasele de Galapagos, care...

Protected: Casele de toleranţă. Da sau nu?

There is no excerpt because this is a protected post.

Băile Herculane, printre cele mai vechi stațiuni din lume

Mulți ani, eu și familia mea ne-am  petrecut concediul de odihnă la Băile Herculane. Aveam cazarea asigurată la una dintre...

Close