Șoferii bucureșteni. Ferește-te de ei!

Am auzit cu toții povestirile din trafic. Astea cu “ferește-te de ăia din Olt, Prahova, că-s varză“. Însă până n-ai fost în București într-o zi de vineri, pe la orele amiezii, când e traficul mai în toi, nu ești șofer. Atunci vezi orice cocalar în mediul său natural. Știu, n-am dreptul să vorbesc mult despre șoferie, fiind încă începător. Dar mergând zi de zi aproape, am început să le învăț obiceiurile, după tipurile de mașini conduse.

Despre taximetristi am mai discutat în câteva rânduri. Foarte imprevizibili. Mulți au (văd asta mergând în spatele lor) prostul obicei de-a deconecta stopurile spate. Și nu-i vezi când frânează decât atunci când e prea târziu și-i bușești. Nu poți scăpa nevinovat dintr-o astfel de întâmplare nici dacă aveai camera video auto care filma. Că e vina ta că nu ai stat departe de ăla din față, e vina ta că nu-i merg acum stopurile ăluia (doar i le-ai spart, ele “mergea azi-dimineață boss“), tu trebuie să-i plătești ăluia mașină de nouă.

Apoi există cocalarii. E atât de plin de ei încât nu știi care e în treaba lui, care nu. Cocalarul bucureștean poate conduce orice tip de Opel vechi de 15-20 de ani, ori cu numere de România, ori cu numere de Bulgaria. Fiți atenți când vedeți un Opel de ăsta (de preferat culoarea gri) în trafic. Dacă nu ascultă manele la maxim și nu-ți taie calea, ori ai dat de singurul șofer ca lumea, ori cocalarului îi e rău atunci și nu se mai comportă ca de obicei.

Urmează cocalarul care învârte volanul vreunui Audi, BMW sau Mercedes ultimul tip. Ăla care trece pe roșu, îți taie calea, te înjură, sare la bătaie, se dă șmecher că e fiu de parlamentar și tot tacâmul. Mai ai dracului ca taximetriștii. Pot fi potoliți cu un șut în vintre sau un levier în gură. Cel puțin, asta am auzit.

Pițipoance cu SUV-uri am văzut prea puține, deocamdată. Ele s-or plimba prin Dorobanți “unde e lume“, alea-alea, nu pe Colentina, “unde-s toți bișnițarii“.

Ajung la ziua de azi. Plec de la muncă și mă duc la Dedeman să iau niște tuburi de spray de vopsea. Mintea mea nepricepută în ale vopsitului credea că dacă dau un fâs pe peretele dat cu humă apoi cu calciu, peretele devine alb, frumos, fin ca un cur de bebeluș. Ei bine, nu-i așa. Însă nu despre asta vorbesc aici.

Ajung la casă, plătesc, ies, intru în mașină și plec. În parcare nu mergi repede. Poți să faci pe tine, să te grăbești că e pisica pe pervaz la etajul 15, că a luat casa foc. NU TE GRĂBEȘTI.

De unde frate… Cum vreau să merg și eu înainte, îmi iese unul în viteză din stânga, fără semnale, fără nimic, cu un Mercedes lung, luxos și mi se înfige în față. Număr de Germania. Urlau manelele a jale la boxele ăluia. Fără avarii de “merci că m-ai lăsat să trec, guștere“, fără nimic.

Merg cu nici 5 km/ora în spatele lui. La un moment dat, din dreapta îmi taie calea un BMW alb, mai vechiuț. Cocalar cu ceafă lată, lanț de câine și pițipoancă blondă de-și făcea selfie-uri. Și stă ca boul în mijlocul stăzii, în fața mea. Îi dau un claxon scurt. Moa, atât mi-a trebuit. Învârte șmecherește de volan și se oprește în fața mea, astfel încât să nu am loc decât razant să trec:
– Ce e prietene, unde te grăbești așa?

Tac, nu-mi vine nicio replică de genul “la mă-ta în pat“, “am ciorba pe foc” sau altele de gen. Da, ăștia nu știu de vorbă bună. Poate dacă ai în mașină vreun câine de talie mare sau vreo mitralieră.

Așadar, nu prea aveam loc să trec. Dacă dădeam puțin stânga de volan, îl râcâiam de și-acu mă bătea ăla. Așa că am preferat să dau puțintel în dreapta, pe lângă o grămadă de cărucioare băgate unul într-altul. Și-am accelerat zicândui un “du-te mă-ta de cocalar“. Și am intrat cu oglinda în coăcucioarele alea. Atât de tare am dat încât oglinda mi s-a lipit de portieră și nu vedeam nimic în dreapta.

Știu, și eu cretin, m-am coborât la mintea ăluia, am lăsat garda jos și am comis-o. Dacă era ală mașină acolo, în loc de cărucioarele alea? Probabil nu aș fi făcut așa, dar știind că-s niște cărucioare, am călcat-o. Ciumegul ciumegilor în parcarea Dedeman, eu. Am turat motorul ăla vreo 10 metri până l-am ajuns pe ăla cu Mercedesul.

Pe drum, dezastru. Se conducea bară la bară și parcă toți erau beți. Unul nu-și ținea banda, făceau slalom când găseau puțin loc, ceva de speriat. Mă și gândeam că ar trebui să pun telefonul să filmeze, că prea era de zona crepusculară. Mergeam pe prima bandă pe Fundeni, cu 60 la oră. În spate claxoane, că ce merg așa încet. Bag semnal, când am loc mă dau în stânga și prind și eu 70, să fiu în rând cu lumea. Mă depășeau ăștia pe dreapta, cu șicane, cu scârțâit de roți. Tare-mi era să nu-mi arunce unul cu vreo greblă pe capotă, că prea parcă veneau din Mad Max.

Ajung într-un final la Morarilor. Acolo, puhoi de mașini, ca la miting. De altfel, cam de dinainte de XXL era coadă ca-n filme. Vreo 2 gagii, ce s-au gândit ei, ca să ajungă în față? o iau frumușel pe dreapta, unde era bretea către mersul la drepta, trecând de un șir lung de mașini care voiau să meargă înainte și se priponesc fix între benzi.

Adică să-ți taie calea să se bage în stânga, cât si intre pe banda ta. Pe primul l-am lăsat, dar pe al doilea nu. Se oprește ăla milimetric de aripa mea, cu înjurături. Deh, tot eu nenorocitul care nu-l las să treacă. M-am uitat în oglindă, nici gagii din spatele meu nu l-au lăsat.

Să vedem mâine cum va fi traficul, când, pe lângă specimenele de mai sus, mai apar și șoferii de weekend. Altă poamă rară și ăia…

Comments

comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.