Stand-up-erii români într-un singur cuvânt

Dacă să ne gândim la fiecare stand-uper român în parte, în mod sigur îl putem cataloga cu un singur cuvânt. Asta deoarece în orice reprezentație, va aduce vorba despre acel ceva și nu doar așa, în treacăt. Nu, îi va oferi vreo 5 minute bune. Fie că e vorba de băutură, de sex, de droguri, în mod sigur veți vedea că acel cuvând îl auziți în fiecare show.
Așadar, să trecem la treabă.

Bobonete – Bășină.
Nu există show în care Bobonete să nu aducă vorba de câte o bășină. Ori că a scăpat-o de la greutatea lubeniței, ori că i s-a bășit nevasta când îi era lumea mai dragă, ori că-i puțea a bășină în avion, el musai trebuie să îmbrățișeze o înmiremată bășină

Costel – Copii.
De când a făcut copii, Costeluș (ți-ai băgat pewla, Costeluș), adice aminte de ce tâmpenii fac zi de zi copiii lui. Ba că-l stresează, ba că-l întorc împotriva nevestei și invers, de parcă i-ar fi făcut dracul, nu el, în fiecare show trebuie să zică ceva de vlăstarele sale.

Bordea – vodka și Moldova.
Când zici Bordea te gândești automat la modovean bețiv. Și asta fără răutate, doar că-ți aduci aminte cum o ține danga, în fiecare spectacol, cu băutura și faptul că e din Moldova. Și cum, la băutură, omul devine atât sincer, cât și fără inhibiții.

Teo – iarba.
Nu trece vreun spectacol în care
Teo să nu aducă aminte, cu un oftat în glas, de ultimul joint pe care l-a tras. Mai mai că-i simți aroma, vâzându-l vorbind despre iarbă cu atâta înflăcărare. Get it?

Micutzu – religie și Dumnezeu.
Nu e cale lungă într-un spectacol, până Micutzu să nu se ia de vreun popă. Sau de vreo religie sau de vreun obicei ortodox. Pe bună dreptate, însă devine ca un făgaș pentru glumele de gen. Aștept totuși spectacolul în care un popă vorbește cu un taximetrist la telefon.

Comments

comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.