Star Trek beyond

Filmul pe care vi-l recomand azi este multașteptatul Star Trek Beyond. Tradus la noi Star Trek – Dincolo de infinit.

Pentru mine a fost mult așteptat și nici nu m-a dezamăgit. Unde mai pui că abia am terminat de vizionat serialul Star Trek din anii 60, deci așteptam filmul cu nerăbdare. Este un film bun și merită văzut la cinematograf. Nu a fost plin de efecte 3D, însă grafica a fost de-a dreprul uimitoare. Un film care pornește cu o veste grea pentru Spok. Ambasadorul Spok plecase în lumea celor drepți. Și actorul Leonard Nimoy ne-a părăsit anul trecut și văd că nu s-a dorit reîncarnarea acestuia folosindu-se efecte vizuale.
Filmul m-a întristat, iar în 2 rânduri m-a apucat lăcrimarea. Recunosc, asta deoarece mă uitam la serialul vechi. Vă recomand să vedeți câteva episoade din serial, oricât de ciudate și lipsite de efecte vizuale ar fi. Vă va apropia mai mult de personaje și le veți putea înțelege mai bine. De altfel, recomand și cele 5 filme făcute după serial. Ba doctorul Bones apare în primul episod din Star Trek – The Next Generation – pe care-l urmăresc acum cu aceeași plăcere ca-n anii 90.
Veți vedea cum Enterprise va fi distrusă, fapt arătat în prumul film Star Trek din 1979. Dacă ați văzut toate acele filme înainte veți vedea cum unele nedumeriri pe care le-ați întîlnit în cele 3 filme noi capătă sens dintr-o dată. Un film bun, în care primează luptele corp la corp și navele spațiale. Mi-aș fi dorit mai mult, însă cel de-al patrulea film promite multe. Eu abia aștept următoarea peliculă!

A apărut săptămâna trecută în cinematografele din România, adus de Ro Image și are succes la public. N-aș sta pe gânduri și m-aș duce la cinema să-l văd. Da, sunt un mic Trekker… și mă mândresc cu asta!

Comments

comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
REGULA CELOR TREI, NU DE 3… SIMPLE, CI LUCRURI INSEMNATE !

  -Trei lucruri sunt cele mai de pret in viata:dragostea,credinta si increderea.... -Trei lucruri nu se intorc niciodata:timpul,cuvantul si sansa....

Moare presa tipărită?

Chinezu ne pusese mai demult întrebarea de ce bloggerii ucid presa scrisă. Și eu n-am fost de acord. Nu moare...

Cum să-ți dublezi memoria RAM în câteva minute – sfat practic

Fiind un flăcău care stă pe computer câte 16 ore pe zi, țin și un browser deschis mai tot timpul...

Close