Știm doar să distrugem?

Imediat după decembrie 89, unul dintre momentele de cotitură ale existenței noastre, parcă românii nu mai știu decât să distrugă. De construit, nu nene, “e de muncă, mă doare spatele, mă ia cu fresoane…“

Bine, nu toți, dar parcă lenea a devenit sport național. Și zilnic acest sport are noi adepți. Că e mai mișto să zaci toată ziua să te uiți la seriale decât să muncești. Că doar “îmi dă mama și tata bani de suc și țigări“.

Cum mă, să ajungi la 30 și ceva de ani și să nu știi să faci nimic? Toți se cred mari influenceri pe internet, bagă citate motivaționale pe Facebook, primesc 40 de like-uri și gata, șmecherie, sunt cineva.

Și după aia îi vezi cum se plâng că nu-s în stare să monteze o masă sau un dulap luat din magazin. Serios, unii nu sunt în stare de un lucru mai elementar decât ăsta, să bată un cui. Dî-le un kil de cuie, un ciocan și niște scânduri și nu-s în stare să facă ceva cu ele. Poate doar să le pună pe foc. Dacă au brichetă, cine mai știe să folosească chibritele?
Drept dovadă, cu niște scânduri vechi, vai de ele, am reușit să fac ceva, prea jos pentru a fi o măsușă, prea înalt pentru a fi un scaun. Dar am făcut, după aproape 20 de ani în care am mai pus mâna pe cican doar ca să sparg niște nuci.

Eu când ajung la țară, la socri, nu știu ce să mai fac, ca să ajut. Sparg lemne, car apă. La coasă nu mă bag, asta nu am făcut niciodată, de când era să-i tai unui vecin picioarele. Îmi povestea soacră-mea că iarna bagă florile în casă. Și m-am gândit la un sistem de irigare prin picurare, deoarece are multe flori și să nu stea toată ziua să le ude. Treaba e simplă, costă puțin și salvează o grămadă de timp. În plus, sistemul îl poți muta afară, pe timp de vară. Când nu știi dacă plouă, când plouă, când e soare, când nu. E foarte capricioasă vremea aici, darămite la munte!

Și mi-am adus aminte de sistemele de irigații pe care se apucaseră să le facă pe vremea lui Ceaușescu. Erau gata în proporție de 80%. Acum e totul în paragină, și toate materialele au fost luate. Te uiți prin curțile oamenilor și vezi dalele mari de beton, transformate în alei private. Și pe ei îi auzi cum se plâng că statul nu face nimic pentru ei.

Comments

comments