Știri din lume
|Un gălățean a săpat un tunel din pivniță până pe maulul lacului, ca să poată pescui liniștit, ilegal.
Braconierul n-a dus deloc lipsă de imaginație, săpând tunelul pe o lungime de aproximativ 40 metri, cu înălţimea de 2 metri şi lăţimea de 1,2 metri. Acesta e prevăzut şi cu sistem de iluminare. Ieșirea se făcea printr-o ușă metalică, prevăzută cu închizătoare în interior, direct pe malul lacului de acumulare Ciușlea-Movileni.
Bărbatul monta noaptea uneltele de pescuit pe lac, iar spre dimineaţă le verifica. De tunel se folosea atât ca loc de depozitare a uneltelor de pescuit, cât şi ca mod de acces rapid la malul lacului, capătul tunelului fiind situat într-o zona inaccesibilă persoanelor şi ascuns de vegetaţie abundentă. Sursa
Păi mă nene, tu faci ditamai tunelul acolo, ca să ce? Să se prindă peștele singur, în timp ce tu stai acasă și te uiți la Mireasă pentru fiul meu, râgâind bere la PET? Distrugi bucuria micului la grătar, pe malul lacului, a tablelor jucate cu prietenii, în timp ce unul din gașcă montează toate sculele de pescuit. Rușine băi, la pușcărie!
Djokhar Tsarnaev a fost condamnat la moarte. Acesta, împreună cu fratele său, Tamerlan Tsarnaev, doi musulmani de origine cecenă, au detonat două bombe artizanale la linia de sosire a maratonului din Boston, din 15 aprilie 2013. atentatul a ucis trei persoane, între care și un copil de 8 ani și a rănit alte 264 oameni, unii fiind mutilați pe viață. Pentru a pune în aplicare sentința, acuzatul va fi transportat în alt stat, pentru că în Massachusetts pedeapsa capitală a fost abolită în 1980. Cel mai probabil sentința va fi executată în Indiana, printr-o injecție letală.
Injecția letală? Adică zice-se, cel mai uman mod de-a ucide pe cineva? Te adoarme apoi mori liniștit, în somn? Pentru că ai ucis cu sânge rete 3 inși, fără să-ți pese că poate fi și un copil printre ei? Asta pentru că-s ei americani spurcați? Injecția letală e prea puțin pentru scârbe ca el!