Tablete ieftine și bune, un mit?

Tabletele au apărut prin 2010, dacă nu mă înșeală memoria. Abia luasem primul telefon cu ecran de 4.3 inci din țară, fără să știu că e CDMA (fără SIM). Era un HTC Evo 4G. L-am schimbat pentru alte 2 telefoane, un Iphone 3GS și un Ericsson x10 mini. Iphone-ul l-am schimbat cu un Galaxy S, pe care l-am vândut, apoi mi-am luat HTC Desire HD.

La vreo 3 săptămâni după ce vândusem Evo 4G, mi-a venit husa comandată special pentru el, vorbisem să o dau cumpărătorului. Și mă întreba dacă am ceva tablete. Eu habar n-aveam ce-s alea, credeam că ceva medicamente, droguri, pentru cluburi de pastilați.
– Nu mă, tablete, telefoane de alea cu ecran de 7 inci.

El luase de la mine telefonul fiindcă avea cel mai mare ecran de pe piață la ora aia. 4.3 inci era uriaș în 2010. Ca după nici o lună să vadă că apar tablete cu ecran de 7 inci. I-a părut rău că am făcut schimbul acela. C’est la vie…

Pe mine, mult timp, nu m-au tentat tabletele. Nu le vedeam rostul. Ce să faci cu ecranul ăla de 7 inci? E mult prea mare. Pozele ies nasol, performață scăzută și nu poți folosi tableta ca să dai un telefon.

Și vreo 4-5 ani tot așa am gândit. Până când am pus mâna pe un iPad. Da, am zis iPad, ceva produs de Apple. Orice tabletă până acolo a fost minciună. Se simțea altfel ecranul, conectivitate, interfață “user friendly“, am scris articol pe blog atunci în 10 minute. Și am zis că musai trebuie să-mi iau și eu o tabletă. Dar prețul uneia bune (adică un iPad) era mult prea mare pentru buzunarul meu. Așa că am zis să văd dacă o tabletă ieftină face ce mă interesa în momentul acela: să pot scrie articole pe blog.

Și s-a putut, într-o oarecare măsură. Nu mă înțelegeți greșit, merge să scrii articole și de pe telefon, însă dacă ai telefon fără buton (cum am eu acum Huawei Mate 20 Lite), apeși pe ieșire când ți-e lumea mai dragă și-ți vine să dai cu el de pământ. Și o tabletă vine mult mai bine în mână când ai nevoie să scrii cu 2 sau mai multe degete.

Tabletele slabe au ecranul prea enervant, se mișcă greu și parcă te lipsești să scrii de pe una din aia. Mai bine aștepți până ajungi la un laptop sau PC.

Dar uite că există și tablete bune, fără să fie de top, cu performanțe decente, care te pot ajuta pentru câteva task-uri, printre care și acela de-a scrie articole pe blog. Am observat că nu mă deranjează atât calitatea ecranului, cât lag-ul. Adică întârzierea pe care o are între touchscreen și acțiune. Adică RAM insuficient. 1 GB RAM este insuficient acum, la aplicații din ce în ce mai consumatoare de resurse.

Și m-am interesat dacă tabletele ieftine și oarecum performante sunt un mit. Și am găsit câteva care, pe foaie, arată promițător.

1. Vonino Pluri M8
Ecran 8 inci, 2 GB RAM, memorie 16 GB, baterie 4000 mAh, cartelă SIM. Procesor MediaTek MT8321. Preț 360 lei.

2. Vonino Magnet M10
Ecran 10.1 inci, 2 GB RAM, memorie 16 GB, baterie 6500 mAh, cartelă SIM. Procesor MediaTek MT8321. Preț 450 lei.

3. Huawei MediaPad T3 10
Ecran 9.6 inci, 2 GB RAM, memorie 16 GB, baterie 4800 mAh. Procesor Snapdragon 425. Preț 665 lei.

Comments

comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
Cetățeanul de la bloc taie plasma-n loc de porc!

A mai zis careva prin 2008 că vom ajunge iar la troc. Să ne dăm de prin casă pe diverse...

Sexy de Crăciun!

Ce i-aş putea cumpăra soției mele drept cadou de Crăciun? În timp ce mă plimbam printr-un hipermaket împingând un cărucior...

DESPRE PERSOANELE NEVAZATOARE SAU CU UNELE DEZABILITATI DE VEDERE!….

,,Nu stiu unde duce drumul meu,dar merg mai bine cand te tin de mana"(Alfred de Musset)   Din totdeauna ,viata...

Close