Tehnologia veche

Vreau să fac o trecere de la antic la ultima generație.
Încep cu tehnologia veche, apoi ajung la nanotehnologie imediat.
Căci e al x-elea nivel din SuperBlog.
Și cei de la Oktal ne-au dat o temă genială de scris.
Așadar s-o iau cu începutul.

Prima sculă pe care am pus mâna a fost magnetofonul.
Mamă mamă ce cozi de zmeie făceam din banda aia…
Ce înjurături mi-a dat taică-meu, uitându-se după Modern Talking prin pomi…

Apoi casetofonul.
Avea tata o măgăoaie de casetofon rusesc. Avea cam 5 kile rânița aia.
Și-și înregistra pe casetă audio muzică de la radio.

Și dacă treceam pe lângă casetofon era jale.
Căci avea prinsă de antenă o sârmă aruncată pe balcon, să prindă mai bine bulgarii.
Că ăia dădeau muzică străină, nu Mirabela Dauer

Eu în paralel aveam un pickup.
Unde-mi puneam discuri cu povești.
Strângeam 5 lei și-mi luam un disc.

Am strâns zeci de discuri așa.
Acu nici nu știu dacă mai există Electrecordul.

Apoi mi-am luat walkman.
Care era naibii mono.

Ca să auzi în ambele căști trebuia scos firul cășților jumate în afară. Auzeai mono, dar în ambele urechi. Dacă îl băgai de tot, cum era normal, auzeam numai în dreapta. Vremuri tată…

Aveam acasă TV Sirius.
O drăcie enorm de grea, galbenă.
Și cu o cioblitură pe ecran, că scăpase tata o scrumieră mare de sticlă de pe el fin în ecran.

Ecron gros de 4 centimetri, jurai că-i antiglonț ceva.

Apoi am luat Tv color. GoldStar.
A mers ăla 10 ani ca popa.

Prin 93 ne-am luat PC.

286, aveam 10 inși în București PC. Ecran alb negru neică. Mamă ce Supaplex am tras pe el… Ce Alley Cat…

Apoi în 1997 am primit cadou primul telefon mobil.
O cărămidă de spărgeai capul cu el. Ericsson gh 618.
Ecran monocrom de o linie. Nici măcar n-avea opțiune de transmitere SMS!

Juma de kil avea bateria aia.
Care când s-a stricat am desfăcut să văd ce era înăuntru. 5 acumulatori AA.
De i-am cumpărat la 1 leu bucata din piațî și mi i-a montat C în locul ălora vechi.
Decât să dau 500 de mii pe un acumulator nou…
Telefoanele le-am tos schimbat, rând pe rând.
Aici și aici se pot vedea niște modele deținute.

Prin 2003 și-a luat tata combină audio.
Pe care folosit-o o lună.

Deja avea muzică pe ODC grămadă… Și câte casete audio avea. La fiecare zi de naștere, sărbătoare ceva primea cadou 3-4 casete audio goale.
Cred că din toate casetele alea pot tapeta o garsonieră.
Cu tot cu baie, bucătărie și hol.

Apo tehnologia ne-a depășit.
Mii de chestii noi, zeci de modele.
Alt TV am luat prin 2005.
Și ultimul în 2010. D-ăsta ciumeg, cu usb, ecran de 82 centimetri, picture in picture etc.
Se vede Private Spice brici.
Chiar făceam o comparație.
Cum naiba de se vede atât de bine ăla porno și mult mai slab un serial?
Ce camere de filmat au ăia mă nene? Super ultra Full HD?

În pezent am un telefon Nokia 6233, de-i sparg timpanele oricărui cocalar cu “viața mea” prin autobuz.
Și un HTC Desire HD.
The ultimate thing.
Tare-mi doresc acum un HTC one X.
Ca să nu zic Samsung S3 sau Galaxy note 2.
Cam astea au fost tehnologiile deținute.
Și vreo 3 mp3-playere, nonameuri.
Ba unul de firmă E-boda spărgea timpanele. Acu nu mai vede hadrul intern. Sau memoria aia de 1 giga… Memorie internă.
Mă cum să-ți pui numele la firmă E-Boda?
Adică nici cu Syda nu mi-e rușine…
Eh, noi să fim sănătoți, și să prindem nanotehnolia aia meseriașă.
Să-mi schimb culoarea mașinii din buton.
Să văd știrile direct pe lentila de la ochelari…

Comments

comments

19 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read more:
Cu cine mă văd la Gojira?

Pe 4 iulie, la Arenele romane vor concerta francezii de la Gojira. Balauri. A nu se confunda cu un flăcău...

Credit rapid?

Cauti si tu cea mai buna solutie pentru a obtine un credit rapid? Sunt sigur ca cei de la vreaucredit.ro...

Care e viciul tău?

Într-o lume modernă, viciile sunt la orice pas. Dar "care e viciul tău social acceptat?" Dau citate din Paraziții, însă...

Close