Ți-e rușine dacă ai avut rude la pârnaie?

Știți cum e să vă aduceți aminte despre ceva, când vorbeați de total altceva. Așa mi-am adus eu aminte de-o discuție despre pârnaie cu un amic taximetrist.

Nu mai știu de la ce idee plecasem, dar am dat de dialogul cu flăcăul la mine-n minte. Din discuție în discuție omul a zis că are un văr la pușcărie. Pentru furt, viol, bătăi. Oaia neagră a familiei. Îi pare rău că e omul la pârnaie, dar “acolo e locul lui, a început de mic. Îmi e rudă, nu-l putem uita, chiar de ne rușine cu el“.

Adică omul era pușcăriaș de meserie. Una e să intri la pârnaie pentru o prostie copilărească de-a ta, alta e să fii recidivist cu acte în regulă, din școala de corecție să intre la pârnaie o dată la 4 ani…

Eu recunosc: am avut 2 rude la pârnaie. Două de care știu.

Vară-mea primară plecase-n Austria acum 10 ani. Plecase cu bărba-su, voiau să facă un copil acolo, ca să aibă automat cetățenie austriacă. În plus, avea o chestie sigură acolo, de îngrijit niște bătrâni.

Și pleacă vară-mea și timp de câteva luni nu mai știm nimic de ea. Apoi primim o scrisoare. Vreo două pagini de bla-blauri, că Austria e mișto, e curat, sunt flori mai colorate și mai frumos mirositoare, însă oamenii mai ai dracului cu românii. Ca apoi să dea bomba. Că e pârnaie pentru furt. Eu o știu pe vară-mea, n-a furat niciodată. Și cu atât mai mult nu se ducea în Austria să fure, a doua zi cum de-a ajuns acolo!
Faza fusese în felul următor. Acolo dăduseră de un grup de alți români, veniți cu vreo săptămână înainte. Printre ei și un puștan de 16 ani. Și se împrieteniseră cele două grupuri. A doua zi s-au dus la cumpărături. Să ia ceva de-ale gurii. Și vară-mea și-a luat niște pâine, salam, cașcaval, vreo două roșii, un pachet de țigări și-a ieșit. La 2 minute după ea (care-și aprinsese o țigară), iese și puștiul ăla c-o pungă în mână.
– A, am uitat să-mi iau țigări! Ține și mie puțin punga, să dau o fugă să iau țigări!
I-a dat punga și… a rupt-o la fugă, nu în magazin ci peste stradă, printre oameni și mașini!

Vară-mea rămăsese ca proasta în mijlocul trotuarului, cu punga ei cu produse la picioare și cu punga ăluia în mână. Imediat a ieșit un paznic din magazin și-a luat-o p-asta pe sus. Că-n punga de i-o dăduse puștiulică se aflau un trening și-o pereche de bascheți. Pe care ăla nu-i plătise!

Direct la poliție au dus-o. Degeaba zicea ea că nu le-a furat ea, ci un tip pe care abia în știa, habar n-avea unde stătea, știa doar că-l cheamă Gabi și e din Orșova. PLM!

Și acolo ăia nu stăteau să asculte varianța unui român împuțit. Pentru că-n Austria, majoritatea sunt români împuțiți. Doar dacă arunci cu bani la restaurante sau te plimbi cu aparatul de fotografiat ești acceptat. Dacă ești un d-ăla de-și caută de muncă, ești un jeg.
Bani de avocat din părți. Până la urmă, prin niște cunoștințe de prin țară, cu niște rugăminți și prostii, a primit sentința de 8 luni în loc de 2 ani, pentru furt calificat. A intrat pentru complicitate la furt ori ceva de genul ăsta.

Și acum să mă întrebați dacă mi-e rușine cu vară-mea. Nu, deloc. A fost acuzată pe nedrept. Ăsta e un caz.
Mai trec vreo 7 ani și ajungem la cazul 2. Viitorul soț al nepoată-mii (fata vară-mii de mai sus), intră la pârnaie pentru furt calificat. El cu încă unul din sat au furat ca tâmpiții niște metri zdraveni de fire de cupru. De la calea ferată așa… Niște idioți! Ălalalt din sat a scăpat după cele 29 de zile de arest preventiv, că avea sub 18 ani. Însă ăsta (nepot mi-ar veni) a stat la pârnaie 1 an și ceva, la Severin.

A ieși de acum 2 ani, are un copil cu nepoată-mea, lucrează legal în Italia, cu vară-mea și nevastă-sa.
Sincer, nu mi-e rușine cu el. E băiat muncitor, o iubește pe nepoată-mea, n-a înșelat-o niciodată, au planuri mari de viitor, n-a mai furat niciodată de atunci, nici înainte. Atunci plecase urechea la ce-i spusese ălalalt că-s bani ușori și orice prost poate fura cabluri de cupru. Uite că ei au fost mai proști.
A furat, a primit sentința, și-a ispășit-o.

Îmi aduc aminte de-o secvență din filmul Osânda.
Gaborul întreba pe un moș de Amza Pellea:
– Unde e pârnăiașul?
– Nu știu! Dar de ce-i spui pârnăiașul? Și-a ispășit pedeapsa. De ce nu-i spui soldatul, că a fost în armată și pe front mult mai mult ca-n pușcărie!

Vă întreb: E oare corect ca un om care a făcut o greșeală gravă în viață (a furat, n-a comis vreo crimă din răutate, n-a violat pe nimeni, n-a băgat în spital 10 inși cu toporul), să fie numit toată viața pârnăiaș? Să trăiască cu stigmatul ăsta? Eu consider că nu-i corect. A, dacă faci fapte extrem de grave, în mod repetat, atunci nu prea mai ai șanse de recuperare. Însă pentru un furt (destul de grav, au oprit trenurile câteva ore, am impresia, nu era joacă de copii) și o înscenare (vară-mea), nu consider că ar trebui să poarte vreun stigmat.

L.E. Un unchi de-al meu a fost închis imediat ce-au ajuns comuniștii la putere și trimis în Siberia. A stat acolo 11 ani. Deținut politic, nu le-a convenit comuniștilor că a împușcat ruși în timpul războiului. Din 3 vagoane de deținuți politici, doar 3 inși s-au mai întors acasă. unchiul meu a fost printre cei 3.

În plus, nu mi-e rușine cu ei. Față de nimeni. Oricât de sfânt ar fi ăla!
Voi aveți rude care au făcut pârnaie? Vă e rușine cu ele?

Comments

comments

5 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read more:
Cea mai bună friptură

Gata! Am terminat toată trebuţa. Sarmale de ieri, ouăle azi le-am făcut. Mai repede cu mult ca anul trecut, şi...

În inima mării

Regizorul Ron Howard („O minte sclipitoare”) aduce din 4 decembrie pe marile ecrane aventura „În inima mării”, o poveste dramatică...

Cum a fost la SkyRun 2016?

Edițiile precedente SkyRun le-am ratat. De prima nu știam, iar la a doua nu m-am dus. Însă anul ăsta am...

Close