Toți africanii să moară!

fat-man-sandwich_620x350Unora nu le pasă de mediu, de planetă, de nimic. Nici măcar de oameni. Îi interesează doar propriul buzunar și propria burtă.
Și aici avem și românii. Românul e lacom. Nu tot românul, însă când e vorba de ceva gratis, apăi se ia cu sacii. chit că-și permite, unde-i gratis, e bătaie, indiferent de ce s-ar da.
De exemplu, e nenorocire la all inclusive. Când ia un român o ofertă pe undeva prin afară cu all inclusive, va face prăpăd în mâncare. Nu neapărat pentru că ar avea nevoie, ci doar ca să facă rău.
Tema asta a discutat-o Sebastian în cadrul vizitei în HD. Românul se duce la all inclusive și-și face o farfurie plină ochi.
– Dacă tot e moca, hai să mâncăm bă!

Hai să admitem că românul e hulpav. Însă ar fi bine dacă s-ar opri numai aici. Însă nu-i așa. după ce-i sătul, mâncând pentru 3 inși și făcându-și depozit pentru 3 zile în burtă, românul mai face o tâmpenie. Își mai umple iar farfuria ochi, ia 2 îmbucături și se resemnează.
– Gata bă, nu mai pot. Hai să mergem!

La ce ți-ai mai făcut refill la farfurie măi animalule (apelativ Iliescian), dacă tot știai că nu mai poți băga în tine deloc?
Căci, să fim serioși, cu două îmbucături alea, era la fel de sătul.

Răspunsul e năucitor: Ca să facă rău!

Aia e explicația. Doar pentru că se poate. Cel mai nasol e că deja bulgarii își dau palme când văd români la all inclusive. Majoritatea bagă-n ei peste măsură, apoi își mai comandă încă pe atât, doar ca să se arunce mâncarea.
man-child_1956650iEvident, mai există și d-ăia care bagă-n ei cât pentru 2-3 zile, își comandă iar apoi cer să li se pună la pachet. E nesimțire, dar măcar mâncarea aia nu se aruncă.
Per total, pe glob, în decurs de un an, se aruncă mâncare de 75 miliarde de dolari, conform unor studii. Sursa: Călin Bobora.
Asta când peste 30.000 de copii somalezi cu vârste de sub 5 ani mor de foame. Dar cui îi pasă de niște negrișori? Nimănui.

Ok, schimbăm. Nu africanii, ducă-se. De ce se aruncă zeci de tone de mâncare în loc să se dea la cantina săracilor? Sau la cămine de copii?
Nu a putut nimeni să-mi răspundă decât cu-n zâmbet amar și-o ridicare resemnată din umeri…

Comments

comments

7 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
ADEVAR SI INVATAMINTE! (PARTEA A DOUA)

  In articolul de ieri am incercat sa aduc la cunostinta dv.,eventuali cititori ai acestui blog, cateva sfaturi ale unui...copac!...

Louis de Funes

După Charles Bronson și Clint Eastwood, am luat și colecția de filme cu Louis de Funes. Mai rămâne Charlie Chpalin,...

Inele de logodna si verighete cu simboluri traditionale romanesti

De cativa ani remarcam cu totii o sete tot mai mare a romanilor de a se reintoarce la traditiile autentice,...

Close