“Toți bozgorii ar trebui împușcați!”

De când cu scandalul de la Odorheiu Secuiesc, românii au pus mâinile pe parii și furcile virtuale și-au pornit să “împuște bozgori împuțiți“. Băi, mi-e silă de astfel de specimene.

Hai să clarificăm o treabă. Clipul ăla cu micii de la Kaufland e o semi-făcătură. Se poate citi pe larg aici. Gagiul venise de 2 ori înainte la mici, unde i s-a spus, bilingv (vînzătoarea nu știe bine românește) că programul începe abia la ora 10.

Mai departe însă angajata a procedat incorect. Mie să-mi vină unul de 3 ori să mă streseze, îl băgam în mă-sa de nu se vede. Și chemam și paza că am un individ care mă hărțuiește. Însă nu, fata a stat ca muta, abia a bălmăjit ceva în ungurește.

Iar cel ce-a filmat s-a bazat tocmai pe asta. Hai să mai înfiereze lucrurile, că “nu sunt servit în țara mea” și că “bozgorii vrea să ne ia Ardealul“. Am auzit-o pe asta cu luarea Ardealului de nu știu câte ori.

Pentru românașii dornici de încăierare cu maghiarii, “bozgorii” sunt ungurii. Un neam atât de al dracului de nu s-a mai văzut. Hai sictir! Am fost în Ungaria, am vorbit cu unguri. Nu vor Ardealul. Și condamnă vehement când aud de cazuri de genul ăsta. Unde a fost cazul, ungurii au vorbit cu mine în românește, dacă știau limba. Și eram un turist. Asta se întâmpla în anii 90. Nu m-a arătat nimeni cu degetul, n-au sărit ungurii să mă linșeze că le-am poluat atmosfera cu limba mea, după cum ar crede unii. Asta fix în mijlocul Budapestei.

Desigur, au și ei extremiștii lor, care încă se visează în Austro-Ungaria, care condurea cu pumn de fier România. Ei acolo au rămas cu mentalitatea, indiferent de vârstă.

În județelea astea “cu probleme“, nu ungurii fac scandal, ci FIX ROMÂNII. Ăia de etnie maghiară. Au buletin de România, sunt români, nu unguri. Însă ei se visează stăpâni peste Ardeal și România. Și dacă ar avea o putere, ar face și ar drege. Ungaria nu vrea să audă de ei. Nu le trebuie extremiști români, îi au pe ai lor.

Acum câțiva ani a fost scandalul din Crimeea. Unde “au năvălit rușii” și au cucerit Crimeea, ținut ucrainian. Rușii ăia cred că au fost vreo 30-40 de soldați. Restul, pro-ruși. Adică ucrainieni (buletin de Ucraina) care se visează încă în URSS și Rusia e cea mai tare, Putin e Dumnezeu.

Cam asemănătoare e faza și la noi. Bine că ăștia n-au pus încă mâna pe arme. Pe cei pe care-i vedem în clip că “dumnetata de ce nu știi maghiara“, nu ar trebui să-i băgăm în seamă. Și-n niciun caz să-i blamăm pe unguri pentru comportamentul acestora. Deoarece, repet, SUNT ROMÂNI.

Românul, de când se știe, îi dă în cap vecinului pentru un leu, un colț de pâine. O vinde pe soră-sa când n-are de Ci-co și țigări. Indiferent de etnie. Exact așa și cei din clipul minune, care și-a atins scopul. Hai să se mai pună niște paie pe foc în comunitatea maghiară.

Am să-mi fac timp în viața asta să trec pe acolo, prin județele Covasna și Hargita și-am să mă duc la orice magazin prind, de la un birt de colț de stradă la supermarket. Să văd eu că mă ia careva la bătaie că mi-am vorbit limba în țara mea. Desigur, voi da și de extremiști din ăștia, născuți și crescuți acolo, fii ai unor alți extremiști. Însă, în poeste 90% dintre cazuri, nu-mi va zice nimeni nimic de faptul că sunt român și că vorbesc românește și voi fi servit cu ce doresc, dacp dețin ce cer în magazin. evident, dacă mă duc la cârciumă de 2 lei și cer șampanie dom Perignon, îmi voi lua câteva înjurături, bilingve.

Și cu asta am încetat subiectul ăsta. Ungurii, la fel ca orice nație din lumea asta, blamează astfel de incidente ale unor dezaxați.

Comments

comments

4 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read more:
În căutarea căștilor perfecte!

Încă nu mi-am găsit căștile care să mă satisfacă pe deplin. Mi-am achiziționat vreo 5-6 perechi de căști și au...

Câte pătrate vezi?

Hai să vedem cât sunteți de perspicace azi. Se dă poza de mai jos. Câte pătrate sunt acolo? Zice-se că...

Pizzamaniac 2014

Se poate si in Romania un concurs de genul "mananci si castigi". Drept dovada, avem concursul Pizzamaniac la Trattoria di...

Close