TRIUMFUL CANTITATII IMPOTRIVA CALITATII!

“Democratia e sistemul social în care face fiecare ce vrea si-n care numarul înlocuieste calitatea.” – Petre Tutea

Traim intr-o societate in care conceptul de CALITATE este foarte des intalnit si, deopotriva, folosit. Cand spunem calitate, ne referim fie la unele produse, fie la realizarile noastre si, de ce nu?, la viata pe care o traim. Dar pentru a vorbi (scrie) despre aceasta, adica despre calitate, propun sa aflam impreuna, cum este definit conceptul aflat in discutie, de catre diverse personalitatii:

“Simplitatea este o calitate a oamenilor mari.” (citat din George Muntean)

“Calitatea nu este niciodata un accident, este întotdeauna rezultatul unui efort de inteligenta.” (definitie de John Ruskin)

“Hotia de calitate se strecoara abil prin sita neglijenta a legilor.” (aforism de Valeriu Butulescu)

– n. n . Banuiti cam la ce tara se refera?!  Sau e nevoie de umor?

“Umorul e un gen usor,
Sa-i dam mai multa greutate:
Lui, calitatea de umor,
Noua, umor de calitate.”
( George Topîrceanu)

Slava Domnului, de acesta nu ducem lipsa! Macar atat…

Asa cum, dupa ce ne-am propus sa aflam si ce spun unii oameni despre CALITATE, cat si unde este folosit acest concept, va intreb acum: oare, dupa parerea dvs.  care-i… calitatea vietii actuale in Romania?  Dar calitatea celor pe care i-am votat ca sa ne conduca? Pana ce vom avea eventualele raspunsuri, va spun tot eu: mai mult decat indoielnica!

De ce?! O stim cu totii si nu de azi, de ieri. O stim, o simtim si o traim. Pe ici, pe colo, uneori, o si contestam. Dar o acceptam! Acceptam sa fim condusi de indivizi cu dosare penale, ba chiar si cu ceva amintiri din… detentie! Cel mai recent si penibil exemplu, intre multe altele, presedinele Consililui judetean Neamt! Acceptam de asemenea ca unele sectoare cu pondere si insemnatate in viata social-economica sa fie conduse de ministri nu numai fara nicio pregatire in domeniu, dar si fara prestanta, diletanti in tot si-n toate, incapabili sa scoata macar doua-trei vorbe mai ca lumea, nu numai in discutiile firesti cu presa, ci in orice imprejurare!

In locuri-cheie se mai afla (si sunt acceptati!) fosti demnitari, factori de decizie si mari mahari (scuzati-mi termenul!) si pe vremea lui nea Nicu! Oare chiar n-aveam pe altii, mai putin patati?! In aceasta mult prea bogata colectie de… lipsa calitatii, se mai inscrie, de data recenta, si “imunoglobina”, cuvânt inventat de premierul Viorica Dăncilă în locul “imunoglobulinei”!? “Imunoglobina” e o utopie! Referindu-se la aceasta, la noua “perla”, iata ce-a declarat presei un medic specialist:

“M- am amuzat pe chestiunea asta când s-a activat mecanismul deprotecție civilă, acesta se activează pentru situații de calamitate și de război,  și-mi imaginam un beculeț roșu la UE, cum a apărut: Mesaj din partea României. L-au deschis: Solicităm de urgență imunoglobină. Cred că au râs cei de acolo dacă a apărut așa. Termenul corect e cel de imunoglobulină, iar doamna prim ministru a repetat imunoglobina de vreo șase ori.  Jalnic”. 

Subscriu si ma intreb:  se mai poate vorbi de CALITATE?!  Eu zic, categoric, nu! Nu pentru ca, in loc să avem o ţară ca afară, avem o ţară coruptă, cu multi oameni, factori de decizie, total nepregatiti, dubiosi, penali. O tara care s-a oprit într-o haltă dărăpănată, nesigura si insalubra în drumul spre modernitate. Din ultimul Raport de Ţară întocmit de Comisia Europeană rezultă că avem o populaţie şi mai săracă şi că orizonturile şi perspectivele României sunt din ce în ce mai înguste. In acest sens, cu mult regret si amaraciune, mai aflu (tot din presa), ca recent “Comisia Europeană a publicat analiza economică anuală prin care urmăreşte sa vadă cum reuşesc guvernele ţărilor din blocul european să pună in aplicare recomandările făcute de Bruxelles. Raportul privitor la România este foarte critic. Practic, guvernarea PSD-ALDE nu a respectat aproape nicio recomandare făcută de Comisie in anul de gratie 2017.  Dar ne-am ales, în schimb, şi cu un bonus. România am ajuns în situaţia în care Consiliul UE a adoptat o procedură privind devierea semnificativă de la obiectivele bugetare pe termen mediu.

Aceasta-i de fapt, adevarata si nedorita realitate ce-o traim! Este, se poate spune, si explicatia adevarata a triumfului cantitatii inpotriva CALITATII!

Marc Ciubotaru

Comments

comments

3 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
Salut, sunt Spanac și sunt… pișcotar!

Una scurtă, pentru bucuria haterilor!

Sunteți și voi atenți la Altex.ro?

Noaptea devoratorilor de prețuri lovește Altex.ro. Reduceri de până la 80% DOAR la produsele on-line. Via Mortu

Trei zile de reduceri la emag!

Între 21 și 23 octombrie avem 3 zile de prețuri reduse la emag. Și cum Răzvan dorea să-și ia și...

Close