Troienele de zăpadă și interzisul Nymphomaniac vol 2

România este cuprinsă de isterie. Trece așa repede de la una la alta de nici n-ai crede. Până mai acu 3-4 zile îl plângea pe Iovan. Acum arde zăpada în cantități industriale și interzicerea filmului Nymphomaniac.

Hai să explic și eu cumva aceste două fenomene, aparent fără vreo legătură între ele.

Zăpada.
zapadaE normal să ningă. E anotimpul ninsorii, e iarnă. Și deja știm de câțiva ani buni că în fiecare iarnă vor fi zăpezi ca acelea din 55 sau 85. Adică mari. multă zăpadă, multă gârlă. Bașca vânturi de până la 80 km/oră. Viscol, frig. Stăm în case pe cât putem. Deja se știe de treaba asta.
Ne-am plictisit deja de autoritățile care au fost prinse pe nepregătite de ninsoare. Că degeaba avem două stații meteorologice în capitală. Că Slav ăla de ne zice vremea e însurat (sau nu mai e) c-o vedetuță siliconată și falsă. Iar Busuioc e îmbrăcat ca ultimul cerșetor. Cum dracu’ să-i credem pe ăștia doi? Suntem mai buni de atât. Deci dacă ăia doi proști anunță ninsori și frig, noi ne scoatem costumele de baie, deoarece va fi vreme de ștrand!
Cel puțin așa aș găsi eu explicația autorităților. Că, de fapt, pe toată lumea o doare la bașkeți de faptul că vine ninsoarea, că vor fi străzi și autostrăzi blocate.
“- Ce treabă avem noi bă? Ce, cine-s eu să opresc ninsoarea, Dumnezeu? Dacă ninge stai acasă, ce cauți pe A1 ca nebunul?”

Nymphomaniac.
nymphomaniacAl doilea subiect de mare interes național. A fost interzis în cinematografe, deoarece este considerat porno. Acum clar că va trebui să văd prima parte. Numai să știu ce să iau lângă mine. Popcornul sau cutia de șervețele…
cică suntem singura țară din Europa care-a interzis difuzarea filmului. Și dacă se va reveni asupra deciziei, prevăd vânzări extreme la bilete. Sălile vor fi pline. Asta deoarece în 2014, după 20 de ani de la Marea Cenzură Comunistă, cică suntem liberi. Să vedem ce vrem noi la cinema.
Cum de-n alte state civilizate sunt cinematografe în care de difuzează filme porno nemțești?

Și ziceam că aceste două subiecte sunt aparent fără legătură între ele. Veți vedea că nu este deloc așa.

Zăpada = stat în casă.
Film erotic = sex.

Stat în casă + sex = înmulțirea populației.

Și deja se știe de planurile diabolice ale masonilor de-a aduce populație româniei la 16 milioane până în 2050! Deci nu putem avea filme erotice. În niciun caz în perioada de iarnă, când va fi greu să ajungem la farmacie pentru anticoncepționale și prezervative. Deoarece sunt troiene imense de zăpadă!

Comments

comments

18 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
Misterul aurului

Am povestit mai demult despre locuri misterioase din România. Fără a se fi vrut o continuare directă a acelui articol,...

Vrei sa construiesti o casa? Afla 3 detalii de care trebuie sa tii cont neaparat

Te visezi ca fiind noul proprietar al unei case in care sa te simti minunat si sa petreci clipe memorabile...

Cel mai bun smartphone – Lenovo K910

Evident, nu există cel mai bun, cel mai rapid, cel mai cel. Nu există încă telefonul perfect (deși unii ar...

Close