Un ceas nu arată doar ora exactă

breEram la un prieten, Marian, pe terasa apartamentului său de la ultimul etaj al unui bloc cu 14 etaje. Gazda avusese grijă să nu ne lipsească berea rece, cafeaua şi ţigările. Fiindcă mai pe seară aveam treabă în cu totul alt loc, la un moment dat, m-am uitat la ceas, iar Marian mi-a surprins gestul. De aici a început o discuţie despre ceasuri. Prietenul meu susţinea că un ceas n-ar fi altceva decât un instrument de măsurare a timpului. La această observaţie, m-am văzut nevoit să-i spun că un ceas nu arată doar ora exactă.
Marian nu s-a lăsat şi a susţinut că n-ar trebui să folosească pentru altceva. Mi-am aprins o ţigară ca să câştig timpul necesar pentru a-mi face odine în gânduri şi i-am răpuns:
– Omule, există fel şi fel de tipuri de ceasuri. E adevărat că funcţia de bază a unui ceas este aceea de a-ţi arăta ora, dar există destule alte întrebuinţări…
– Să nu mă iei cu ceasul de citit consumul de lumină, de gaz sau alte prostii de astea!
– Nu, nu, vorbesc doar despre ceasul care măsoară timpul scurs. În primul rând, ceasurile mai au şi rolul de podoabă, fiind folosit mai ales de femei pentru această funcţie.
– Da, şi de baştani, să arate că sunt bogătaşi…
– Da și nu. Dar pe lângă asta, un ceas poate avea multe alte utilizări. Cronometrul determină o perioadă exactă de timp şi e funcţia ceasului cea mai utilizată în sport. Uite, de exemplu, știi că e foarte simplu să-ți iei acum un ceaș de baștan la prețuri accesibile?
– Cum așa?
– Cauți pe internet, doar ai net, da? Cauți vand ceas și ai găsit un magazin online excelent.
– De acolo l-ai luat pe ăla roșu, superb?
– Exact, vezi că ești băiat deștept?

– Da, dar revenind la ceasuri, tot o perioadă de timp îţi arată, interveni Marian.
Mi-am deschis o doză de bere şi am sorbit din ea, aşteptând ca Marian să mai adauge ceva. Cum s-a oprit, am continuat:
Mai există şi funcţia de tahimetru, acesta măsurând viteza curentului cursurilor de apă.
– Mda, nu mă gândeam la asta. Aşa ar mai fi şi pulsometrul, care măsoară pulsul…
– Sigur! Şi ar mai fi şi altimetrul, folosit de alpinişti, care măsoară altitudinea față de un nivel de referinţă.
– Da, da, ai dreptate. Mai sunt şi ceasuri de perete (cu pendulă), ceasuri de turn (orologii), de buzunar, de mână, deşteptătoare, pe care nu le pot suferi…
– Te cred, eu am distrus vreo două, dimineaţa, fiindcă nu mai tăceau!
Marian nu băgă în seamă intervenţia mea şi continuă:
– Mai sunt ceasuri pentru scufundători, pentru şahişti, pentru piloţi, astronomice… Şi nu mai ştiu.
– Da, Mariane, aşa că vezi bine că ceasurile nu măsoară doar timpul…

Comments

comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read more:
Ce trebuie să ştim ca să câştigăm la pariuri sportive?

Un site de specialitate ne oferă posibilitatea unică în România de a câştiga rapid şi uşor la pariuri sportive, indiferent...

Propun transformarea Vasluiului într-o pușcărie!

Nu există zi în care să nu auzim ceva nasol care vine din Vaslui. Ori unul a omorât o babă...

Am nevoie de ajutor!

Cine mă ajută cu ceva? Cine mă citește de mult timp știe de câte ori am participat la toate concursurile...

Close