Vreau să-mi iau BMW!

De la o vreme mi s-a pus pata să-mi iau BMW. Numai că-n mintea mea nu e clar dacă BMW sau vreun Volkswagen cu motor de 1.9, sau un Audi A3 cu 1.8 turbo. Ideea e să fie ieftin și bun. Doar că ieftin și bun înseamnă fără acte (fără carte, talon sau fiscal), iar cele care au acte în regulă și sunt bune, sunt scumpe. Scumpe, adică peste posibilitățile mele financiare.

Și văzând că a picat porcăria de lege Oxigen, mâ gândeam la un BMW E36. Găsesc și cu acte și fiscal, și-n stare bună și la un preț pe care mi-l permit.
Nu-i vorbă, am găsit și E46 care, pe hârtia arăta foarte bine, însă prețul mic m-a făcut să-mi pun semne de întrebare.

De ce vreau eu ceva neapărat “de putere“? Deoarece cu Loganul nu poți face altceva decât deplasare din punctul A în punctul B. Fără depășiri, că te apucă pensia în depășire. De condus n-am condus decât un F10, și mă simțeam ca-n OZN, precum și un BMW 520. La care nu știam cum să-i închid avariile și cum să-i pornesc farurile. În plus, am mers cu el bine merci uitând să las jos frâna de mână. Bine, “am mers” înseamnă că am dat un ocol de bloc cu ele și cam atât.

În plus, la un BMW sau chiar ce-am zis mai sus (1.9 sau 1.8 turbo) poți face niște modificări. Și de design și de putere. Și cam la orice BMW am 100 de cai putere minim. Peste cei 82 pe care-i are acum Loganul. Și cum în Skoda Octavia Tour cu motor de 1.9 se simte cuplul (mașina are 101 cai), pe la 80 la oră mă simt ca-n Logan la 120. Și decât să mai fac vreo prostie să pierd carnetul pe 3 luni, mai bine merg cu 60-70 și mă simt că gonesc printre munți.

Și spre deosebire de cocalarii cu BMW, din al meu nu vor urla manelele a jale, nu se vor scuipa coji de semințe și nu se vor arunca alte chestii din mașină. Și BMW-ul meu nu va merge pe liniile de tramvai. Prima (și singura dată când am mers pe liniile de tramvai, am făcut accident. Am intrat într-unul cu… BMW E46!). De la mine din mașină se vor auzi răcnete neomenești de metale grele, sunete suave ale anilor 80 și 90, precum și ceva Hip-hop german.

Deocamdată sun în căutări (în paralel cu strâns de bani). Sper ca în vară sau toamnă să-mi iau și ceva ce-mi doresc. BMW sau audi sau VAG cu 1.9. Ah, și-n plus, m-am decis ca la Logan să-i pun instalație de gaz. Dacă mii de taximetriști merg cu 50 de lei vreo 300 de kilometri, eu de ce să merg doar 100 km cu 50 lei? Că atât papă Loganul în oraș. Și va fi mult mai lesne să fac un munte de 2 ori pe lună, în loc de 2-3 ori pe an, ca până acum.

Drumuri bune și fără evenimente nedorite!

Comments

comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
Două filme de război care merită văzute!

Acum câteva zile am terminat de vizionat mini-seria "Unsere mütter, unsere Väter". Un film care îți prezintă războiul așa cum...

SA MAI SI GLUMIM

Ca in mai toate zilele de weekend, cateva zambete adunate de peste tot. Buna dispozitie nu dauneaza organismului! Dimpotriva! "Vorba buna...

Salut, sunt Spanac și sunt… pișcotar!

Una scurtă, pentru bucuria haterilor!

Close