Amintiri din comunism – pielița salamului
Acum peste 30 de ani, mâncam salam de soia în fiecare zi. Acum e produs BIO, ECO și al dracului de scump. Ca și laptele de capră, pe care-l beam în copilărie, câteodată direct muls, fără să-l mai fierb. Însă amintirea de astăzi este despre salam.
Nu prea aveai cu ce să-ți faci sanvișurile. Salam, unt (nu exista plasticul numit margarină) și muștar. Ketchup nu am văzut până-n anii ’90, ca să nu vorbesc de sos Remoulade, sos de usturoi sau maioneză. Așadar, zilnic sanvișul era format din:
– felie de pâine unsă cu unt
– felie subțire de salam unsă cu muștar
– felie de pâine
Atât și nimic mai mult. Nu tu cașcaval sau vreo frunză de salată, era o treabă mult prea capitalistă pentru tinerii socialiști. Însă, când am făcut comandă, am luat și salam de Sibiu, pe lângă banane, ciocolată și cașcaval “pentru copil“. Era bun, ce să mai zic. Feliile subțiri ca foița de țigară, ca să țină mai mult salamul, însă era un gust dumnezeiesc. Doar gustai așa minunăție o dată la 2 ani și atunci dacă aveai noroc.
Într-o zi, își ia sanvișurile taică-meu, le bagă în geantă și pleacă la muncă. Seara vine acasă nervos.
– Bă nene, ce sanvișuri mi-ai făcut? îi zice maică-mii cu reproș.
– Păi am pus salam de Sibiu, pâine, muștar și unt. Ce nu e bine?
Și ne povestește taică-meu. Se strânseseră colegii la masă, majoritatea cu parizer și muștar, taică-meu, mai șmecher, salam de Sibiu. Și cum mânca el așa, ceva mai țanțoș, dintr-o dată se strâmbă la masă. Și scoate din gură… pielița de la salam!
Uitase maică-mea să-i ia pilița de pe feliile de salam din sanviș. Numai că nu uitase la o felie, uitase la toate cele 4 felii (câte 2 per sanviș). Și vă dați seama, boieri dvs. ce mișto să stai să mănânci alături de colegi și dintr-o dată să scoți din gură pielița de la salam. Mai mare dragul!
Mi-am adus aminte de faza asta acum câteva zile, când mi-a făcut nevastă-mea sanvișuri. De alea elegante, cu șuncă, cașcaval, brânză topită și-o frunză de salată. Să le mănânci din ochi, nu alta. Numai că, râzând alături de un coleg, a trebuit să fac ce-a făcut și taică-meu acum peste 30 de ani. să scot o minunată pieliță (norocul meu e c-a fost numai una) de la salam din gură…
