Ce ascund americanii în munții noștri?
România, undeva la munte. Zonă accesibilă doar cu elicopterul. Un mini-oraș creat în munți, înconjurat în trei părți de ziduri înalte, iar în spate, perete înalt de granit. În rest, după ziduri, pădure seculară cât vezi cu ochii. Poate părea un SF prost, însă avem zone extinse din țară în care n-a călcat vreodată picior de om.
În acel mini-oraș, construit ca o fortăreață, se află o vilă enormă și zeci de barăci militare. În vilă se țineau dineuri și serbări, totul pentru a-i distra pe americani. Sunt mâna dreaptă a femeii care conduce întreaga operațiune. Am în spatele vilei camera mea, cu baie, jacuzzi, TV, tot confortul necesar. Toată fortăreața e împânzită de tehnologie, pe care n-o vedem decât în filmele de la Holywood. Tehnologia e reală! Nu m-am simțit niciodată prizonieră până azi. Să vă spun de ce.
Am ieșit să mă plimb prin oraș. De-o parte și de alta a străzii pincipale, numai cazemate și poligoane de trageri. Într-un poligon îi testa pe câțiva soldați să vadă care dezmembrează apoi asamblează un pistol. Recordul e pe undeva pe la 45 de secunde pentru modelul acela. Voiam să cer și eu un pistol, să-mi testez abilitățile, știu să trag cu arma.
Fiind totuși o persoană importantă, nu se putea să nu mi se îndeplinească acest mic hatâr. Mi-am ales un Smith&Wesson M&P 40 2.0 și-am zis să-mi retestez capacitățile de-a trage la țintă. Însă ceva m-a făcut să trec mai departe. Am pus pistolul în poșetă și m-am îndreptat către celălalt poligon. Acolo se testau zeci de modele de arme, totul pentru un training complet.
În fața mea, trotuarul era ocupat de doi roboți. Unul umanoid, iar celălalt, ceva mai mic de statură, părea o combinație nereușită între R2D2 și-o maimuțică obraznică.
– Pardon! am spus, dorind să trec.
S-au întors către mine. Robotul unanoid m-a scanat din cap până-n picioare, însă cel mic a început să vorbească:
– This is my sidewalk, get lost!
– This is my sidewalk, i’m in my country! am replicat contrariată.
– This is my fucking sidewalk, in my fucking country, so get the fuck lost! mi-a țipar robotul mititel.
Cel mare se apropiase la nici 30 de cm de mine, scanându-mă în continuu. M-am întors și-am grăbit pasul către vilă. Simțeam cum, în continuare, raza robotului mă scana neîncetat. Deja mă speriasem. A dat Dumnezeu de strada se făcea la stânga, apoi am rupt-o la fugă, pe cât am putut. Nu știu de ce naiba îmi luasem pantofii cu toc. Ajunsă la vilă mi-am adus aminte, erau așteptați nu știu ce mari industriași, finanțatori ai șandramalei ăsteia. Deja nu-mi mirosea a bună. Și mă gândeam cum naiba ajunsesem acolo…
Am întrerupt-o brutal pe Sandra, șefa mea directă, cea care a facilitat americanilor terenul și, evident, discreția.
– Mă scuzați vă rog, a zâmbit aceasta către invitații care intrau în vilă.
– Ce e? m-a întrebat tăioasă. Ce ești așa speriată? Uite-te la tine, plină de praf, pe unde ai fost?
M-am apucat să-i spun pățania cu roboții. Părea îngrijorată, apoi mi-a mulțumit, liniștindu-mă, asigurându-mă că se va ocupa. Treaba asta nu trebuia să se întâmple, roboții nu erau calibrați cum trebuie, mi se părea să se poarte serviabil cu mine. Și ce se mai lăudau ăștia că au tehnologie infailibilă!
După câteva secunde, patru soldați în costum de camuflaj au adus o cușcă pe care-au lăsat-o în fața Sandrei.
– Ah, finally! Thank you! le-a replica aceasta
– Cadou pentru dvs. le-a spus, arătându-le cușca unor bărboși în costum, invitați de-ai ei, care se aflau în fața vilei.
Au smuls prelata de pe cușcă și… Dumnezeule mare! acolo era o tânără foarte speriată, cu mâna dreaptă amputată, iar în locul ei pus piciorul stâng, care-i fusese tăiat desupra de genunchi!
Am fugit repede către camera mea când am văzut asemenea grozăvie, dorind să mă baricadez acolo, însă în cameră fuseseră montate camere de supraveghere. Am ieșit din cameră speriată, desculță (am abandonat pantofii cu toc), în timp ce slujnica începusă să țipe, dând alarma:
– She’s not ok with it, she’s not ok with it!
Am fugit la poarta principală și-am reușit cu greutate să mă urc pe zid, unde-am distrus o cameră de supraveghere, smulgându-i firele. Am sărit pe cel de-al doilea zid, iar de acolo, am căzut ca un sac de cartofi la pământ. Slavă Domnului, nu pățisem nimic grav, câteva zgârieturi. Înăuntru începuse alarma să sune, în timp ce se aprinseseră reflectoarele. M-am făcut nevăzută în pădurea deasă.
Va urma!?
Comments
Add a Comment
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.
Un început bun de povestire SF, de unde te-ai inspirat?
Din vis 🙂
L-am transcris exact cum l-am văzut.
Ah…un vis ! Initial crezusem ca e asa un soi d efan fiction inspirat de cateva filme Sf recente, printrec care o parte si din Ex Machina. Insa daca zici ca e vis personal…abia astept sa il interpretez pt tine ! Insa am o intrebare. In visul tau erai de gen feminin ? Ca ai pus o poza cu o fata plus si in text ai scris ca si cum erai fata. (Nu e ceva rau sau gresit, si NU e cazul sa intri in panica cum ca ai fi transexual sau gay, e ceva care tine de vise, si de Mos Ene, nu are legatura cu chestiile astea legate d egen si de sex, dar are importanta pt o interpretarea corecta a visului, de aia intrebam.) Oricum pot sa te anunt de pe acuma ca, desi este un vis probabil asociat cu niste comportamente cam nesanatoase din partea ta, de ex ca ai mancat chestii cam gresite in seara aia inainte sa te culci, plus probabil ai adormit asa cu televizorul aprins, si in general probabil nu ai prea respectat regulile de igiena a somnului de frumusete, totusi e un vis DE BINE, in care Mos Ene chiar incearca sa te protejeze de anumite excese pe care le faci, zau, chiar se straduieste din toate puterile lui sa te repare astfel incat sa poti sa fii atent la scoala a doua zi.
Da, eram femeie. Nu mă sperii, nu-i prima dată când sunt vreo gagică în vis. Și n-are nicio treabă cu preferințele sexuale. Aici cred că a avut filmul chappie un cuvânt de spus. Când îi montau mână nouă, de acolo și fata din cușcă. De asemenea, robotul mare semăna a Chappie, fără urechile alea idioate.
Am uitat ca eram dator cu o interpretare a visului ! Visul e chiar DE BINE, si Mos Ene chiar iti prezinta ca tu, nici macar in somn,nu trebuie sa uiti ca tu ai talent creativ, (partea ta feminina), desi poate uneori o simti cam prizoniera a rutinei sau a unor dificultati de zi cu zi, si cam stii ca ai tendinta sa dai uneori bir cu fugitii cand dai de o raspundere mai complicata, (reprezentata de munte), sau chiar o serie de raspunderi cvasi-profesionale (reprezentate de roboti, si implicit de probleme tehnice sau de faptul ca te angajezi sa scrii pe prea multe bloguri, sau prea multe articole de bloguri care necesita o mare precizie, atat tehnologica cat si de punctuatie,plus sunt pt publicul cititor care este gata gata sa te scaneze sau poate chiar sa te si critice ca acei roboti carcotasi din visul tau). Insa faptul ca fata a reusit totusi sa scape, luand-o la vale in jos, este DE BINE deoarece arata ca talentul tau va reusi pana la urma sa continue sa creeze articolepline de suspans pt noi,cititorii,chiar daca uneori tu poate te intrebi daca nu te-oi fi inhamat la prea multe obligatii, sau ca ai fost poate constrans asa de imprejurari sa te inhamezi la prea multe, si la cursuri de scoala, si la advertoriale, si la articole despre politica externa sau relatii cu diversi sefi. Un vis ff frumos, in care Mos Ene iti arata, pas cu pas, si scena cu scena, si decor cu decor, cat de constiincios esti in plus de talentat dpdv creativ, desi esti chiar urmarit de diverse obligatii sau chiar constrans de anumiti parametri tehnologici !