Cum să folosești tag-urile H1 într-o campanie SEO

Atunci când vine vorba despre promovarea site-ului tău prin Google, optimizarea SEO este o variantă pe care te poate îndrepta spre direcția pe care o dorești, atât din punctul de vedere a vizibilității, cât și a creșterii businessului tău.

Dar ce modificări sunt necesare pentru a-ți optimiza site-ul pentru motoarele de căutare? În cele ce urmează, voi prezenta un aspect important de SEO on-page pe care nu trebuie să-l neglijezi: utilizarea tag-ului H1.

Ce este tag-ul H1?

H1 înseamnă, în limbaj HTML, „Heading Size 1”. Asta înseamnă că acesta ar trebui să fie cel mai mare titlu de pe pagina respectivă. Cel mai mare titlu ca dimensiune trebuie să fie, evident, cel principal.

H1-ul pentru această pagină, de exemplu, este: „Cum să folosești tag-urile H1 într-o campanie SEO”.

Poți afla care este tag-ul H1 de pe o pagină direct din browser, dând click dreapta oriunde pe pagină și accesând „View page source”(Vizualizează sursa paginii) sau folosind comanda CTRL + U, care va deschide într-un tab nou sursa paginii pe care o vizualizezi.

Este tag-ul H1 important pentru SEO?

Motoarele de căutare se așteaptă ca H1 să fie titlul principal și are o importanță majoră în înțelegerea conținutului paginii de către motoarele de căutare și cum este acesta relevant pentru căutările utilizatorilor. În mod natural, te vei aștepta ca titlul conținutului să reflecte, într-o manieră succintă, înțelesul respectivului conținut.

Cele mai bune practici de implementare H1 pentru SEO și utilizatori

Sunt câteva directive pe care este recomandat să le urmezi atunci când implementezi tag-ul H1:

  • Asigură-te că titlul conținutului paginii este încadrat de <h1> (<h1>Titlul conținutului</h1>)
  • Trebuie să existe un singur tag <h1> în fiecare pagină;
  • Plasează tag-ul <h1> în body-ul paginii (între <body> și </body>)
  • <h1> trebuie să fie poziționat deasupra celorlalte headinguri (<h2>, <h3>, <h4> etc.)

Dacă ai implementat corect <h1>, următoarea ta grijă trebuie să fie redactarea acestuia de-așa manieră încât atât vizitatorii, cât și crawlerii motoarelor de căutare să înțeleagă conținutul.

Construirea tag-ului <h1>

Ceea ce ai în vedere atunci când alcătuiești un meta titlu se aplică și pentru <h1>. Construiește headingul principal acoperind subiectele în forma în care acestea sunt căutate pe motoarele de căutare, pentru a-ți îmbunătăți vizibilitatea și a atrage trafic.

Voi prezenta câteva linii generale pe care ar fi recomandat să le ai în vedere în redactarea tag-urilor <h1>:

  • Asigură-te că poți înțelege ce se găsește pe pagina respectivă din textul tag-ului <h1>;
  • De cele mai multe ori, titlul paginii va fi cel pe care îl vor vedea utilizatorii atunci când pagina este distribuită pe social media sau pe alte site-uri. Așadar, utilizatorii ar trebui să își facă o idee destul de clară despre ce urmează să acceseze citind textul din <h1>, înainte de a da click!
  • Evită exprimările și formulările neclare, ambigue;
  • Asigură-te că formularea este corectă atât ca înțeles, cât și din punct de vedere gramatical;
  • Nu scrie <h1> pentru boții Google, ci pentru utilizatori;
  • Formulează după modul în care serviciul sau produsul pe care îl oferi este căutat pe motoarele de căutare;
  • Folosește tool-uri precum Google Keyword Planner ca să analizezi cuvintele cheie de care te poți folosi pentru a atrage utilizatori spre site-ul tău;
  • Nu construi headinguri foarte lungi – încearcă să te încadrezi în aproximativ 12 cuvinte.

Chiar dacă pare plictisitor, tag-ul <h1> trebuie să fie cât de clar se poate. Dacă un ziar sau o revistă își mai poate permite niște jocuri de cuvinte, în motoarele de căutare formulările trebuie să fie cât mai clare și cât mai descriptive pentru conținutul pe care îl oferi.

Alte tag-uri <h>

Restul headingurilor de pe pagină vor vi <h2>, <h3>, <h4> etc. Fiecare ar trebui să fie folosit în ordinea importanței. Așa cum spuneam și mai sus, <h1> este singurul titlu de pe pagină și trebuie să fie folosit o singură dată. Celelalte pot fi folosite de mai multe ori, neavând importanța pe care o are headingul principal.

Motoarele de căutare folosesc tag-urile <h> pentru a înțelege mai bine conținutul paginii tale. Așadar, este importantă implementarea corectă a acestora pentru a îmbunătăți vizibilitatea brandului tău online.

Comments

comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.