Dosarele-X, varianta Galați

Ninel și Gina se iubeau îngrozitor. Da, ați citit bine, îngrozitor. Asta deoarece dragostea lor era una de groază.
Cei doi se știau din clasa primară, când, educatoarea, o fată bătrână și rea i-a pedepsit pe amândoi, punându-i în ultima bancă de la geam. Vorba vine “de la geam“, deoarece fereastra aia nu mai văzuse geam din cutremurul din 77. Degeaba făcuse cerere educatoarea pentru geam. Pe directorul Olăroiu nu-l interesau decât banii și partidul:
– Lasă coană Chiriță, că și-așa vin doar 10 copii la școală. Vor să închidă și școala asta. Dar tovarășul știe mai bine, el e liderul nostru.
– Dar, tovarășe Olăroiu, copiii…
– Copiii nimic. N-am ce face! o repezea acesta.

Așa se făcuse și educatoarea a dracului. Un director ahtiat după bani și acasă un soț bețiv ce-a atingea cu parul săptămânal.

Și-n prima zi de școală, și Gina și Ninel se apucaseră să plângă, cum să rămână ei acolo singuri, cu niște copii necunoscuți, veniți de prin satele dimprejur? În momentul ăla, învățătoarea i-a pus în aceeași bancă, ultima din rând, unde stăteau codașii clasei. Numai că-n loc să-i sperie locul, copiii se bucurau. Când era căldură în clasă, la geam era aer, bătea vântul, se făcea curent cu ușa, era locul perfect să stai. Și-n plus, după cum spunea Ninel, când nu-i plăceau lecțiile putea să iasă pe geam foarte ușor, până la pământ nefiind mai mult de 70 cm înălțime. Și de fiecare dată când trăgea chiulul, o lua și pe Gina cu el.

Și uite așa, cei doi copii deveniseră nedespărțiți. Iar când se făcuseră mari, se iubeau. În căpița de fân, pe câmp, pe unde apucau. Iar când Ninel o luase pe Gina de-o parte și-i spusese galeș: “Femeie, mergem la sfatu’ polular și ne luăm!”, aceasta acceptă imediat.

Numai că, după câțiva ani, începuseră și greuățile. Galați, zonă săracă, de muncă nu se găsea, Ninel se apucase de băutură… degeaba scăpaseră de peste 20 de ani de comunism, căci tot săraci erau.

Ninel plecase vreo doi ani în Spania, la cules de căpșuni, însă venise îndoit de spate, slab ca vai de el. Însă reușișe să-și ia mașină. Dăduse 2000 de euro pe ea, însă avea ca mai frumoasă mașină din sat. Și când a văzut cum arăta casa, era cât pe ce să facă atac de cord. Vechea casă bătrânească fusese renovată complet. Odaăi mari, spațioase, vopsite frumos, jardiniere cu flori, parcă nu era casa lui.
– Gină! Ce-i asta fa?
– Casă, Ninele, casă ce să fie, e casa noastră!
– Păi de unde bani? Ți-au ajuns ăia 300 euro lunar de ți-i trimiteam eu?
– Ehe… Dacă stăteam eu în ăia 300 euro de mi-i trimiteai tu, era și acu în Spania să faci pe sclavu’ la ăia.
– Atunci?
– M-am angajat eu mă la Galați, la videochat!

După ce-i cârpi două palme, Ninel se calmă. Nevastă-sa nici nu-l înșelase (știa că-i poartă sâmbetele al lu’ Codeață, de peste deal) și-n plus făcuse o casă ca-n filme. Și câștiga îndeajuns ca s-o ducă amândoi ca boierii.

Toate bune și frumoase până când, într-o noapte, când Ninel ieșise afară să fumneze o țigară. Acum nu-l mai lăsa Gina să-mpută casa și lucrurile de miros de țigară. Și stând el așa și fumând, văzu o mișcare pe lângă căpița de fân.
– Cine-i acolo? strigă el.

Silueta rămăsese nemișcată, apoi se făcu nevăzută după căpiță.
– Mă, câine nu fu! își zise Ninel în sinea lui punând mâna pe furcă și repezindu-se către căpiță.

Va urma

Comments

comments