În albinărit nu există part time

Adrian, prietenul meu cu care am fost coleg de liceu, a fost întotdeauna fascinat de munca apicultorilor. Să fii atât de apropiat de albine, potențial periculoase, adesea fără echipament de protecție, îl umplea de adrenalină. Bunicii lui aveau câțiva stupi, undeva „la țară”, cum spunea el, pe lângă Câmpina. Acolo își petrecea toate vacanțele. Nu m-a mirat deloc faptul că a devenit apicultor. Iar deunăzi mi-a spus că în albinărit nu există part time.

În toamna anului trecut l-am vizitat pe Adrian acolo, „la țară”, unde moștenise casa și stupii. Renunțase la inginerie în favoarea apiculturii, la care visase încă de mic. Discursul lui era plin de cuvinte proprii albinăritului, pe care nu le mai auzisem, iar discuția cu el era cu atât mai interesantă, fiindcă aflam lucruri noi. El mi-a spus că regina albinelor, cum o numeam eu, era matca, albina femelă mai mare decât albinele lucrătoare. Numai ea depune ouă, așa că mai e numită mamă. Trântorul este masculul ei.

După ce n-a mai avut cine să se ocupe de ei, stupii bunicilor săi se depopulaseră, iar Adrian fusese obligat să-și cumpere mătci. După ce a cercetat piața și a aflat care sunt vânzătorii indigeni cei mai buni, a cumpărat de la un magazin online. El a precizat:

– Acolo am găsit matci carpatine cea mai buna oferta de pe piata de la Apis-Donau.ro. Așa am văzut undeva scris de la unul dintre cumpărători și am memorat formularea.
– Dar de ce tocmai mătci carpatine, Adi? Sunt mai dihai decât altele?
– Sunt, băiete! Sunt blânde, iernează foarte bine, propolizează moderat, au imunitate foarte bună și o tendință moderată de roire. În plus, au o evoluție explozivă primăvara, iar evoluția din timpul verii depide foarte mult de sursele de polen și nectar, fiind cea mai flexibilă rasă ca mărime a coloniei. Flexibilitatea e interdependentă de resursele existente. Atunci când există nectar și polen din abundență, familia evoluează foarte bine ca populație de albine, iar atunci când aceste resurse lipsesc, familia scade.
– Cum se face împerecherea albinelor, Adi? Au nevoie de vreun stimulent ceva?
– Ha, doar nu le dau trântorilor viagra! Materialul biologic pentru Carnica, Caucasica, Ligustica și Carpatina a fost achiziționat de la cei mai prestigioși crescătorii de mătci din Europa. Una dintre laturile importante ale activității unui apicultor o reprezintă creșterea mătcilor, care e obligatorie pentru orice fermă apicolă.
– Aha, tu ai fermă, ești fermier!
– Vreau să cred că sunt apicultor, deși încă n-am experiență. Am noroc că l-am văzut pe tataie cum proceda. Mi-au prins bine și discuțiile cu el.
– Cum crești mătcile?
– Tataie a testat majoritatea metodelor de transvazare. Hrana de calitate și din abundență pentru familiile puternice care participă la acest proces sunt elementele primordiale în obținerea unor exemplare de excepție. Eu folosesc transvazarea simplă, având grijă ca vârsta larvelor să fie optimă. După aceea, larvele sunt preluate de startere cu o densitate mare de albine și au polen crud și hrană energetică.
– Atâta tot?
– Ah, așteaptă! După 24 de ore, botcele sunt introduse în finisori și lasate acolo până la căpăcire. Pentru producerea de botce voluminoase care să permită stocarea unei cantități mari de lăptișor, finisorii sunt hrăniți continuu tot cu polen crud și hrană energetică. Botcele sunt celule de fagure în care se dezvoltă matca. După căpăcire, botcele sunt introduse în incubatoare și scoase înainte sau după eclozare, după caz. Mâncare e formată din polen crud și hrană energetică. Polenul este extras din stupine pentru a fi siguri de calitatea sa.
– La grea muncă te-ai înhămat, Adi!

Albine

Albine

Comments

comments

5 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.