REVOLUTIA ROMÂNA DIN DECEMBRIE 1989!…
Anul 1989 a însemnat pentru România si pentru tarile din Europa Centrala si de Est, anul marii schimbari.Tranzitia de la diversele tipuri de comunism la democratie parlamentara s-a facut diferentiat în fiecare stat în parte. Statele din Sud-Estul Europei, printre care si România, dând dovada de o mai mare inertie, ca urmare a structurilor comuniste de a se adapta la noile realitati politice interne si internationale.Schimbarile din Centrul si Estul Europei au facut obiectul unor discutii între presedintii celor doua superputeri U.R.S.S. si S.U.A.. Pe 2- 3 decembrie 1989, la Malta, Mihail Gorbaciov si George Bush s-au întâlnit pentru a discuta problemele strategice, printre care dezarmarea, controlul armelor si instabilitatea politica, un fenomen nou aparut în lagarul sovietic. Evident, oricât de ample au fost negocierile, data fiind capacitatea limitata a URSS de a interveni în schimbarile politice din Europa Ceantrala si de Est, ramânea foarte mult loc de manevra pentru fortele politice locale, care capatasera o mare marja de autonomie dupa declansarea reformelor în U R S S.
Anul 1989 a însemnat pentru România si pentru tarile din Europa Centrala si de Est, anul marii schimbari.Tranzitia de la diversele tipuri de comunism la democratie parlamentara s-a facut diferentiat în fiecare stat în parte. Statele din Sud-Estul Europei, printre care si România, dând dovada de o mai mare inertie, ca urmare a structurilor comuniste de a se adapta la noile realitati politice interne si internationale.Schimbarile din Centrul si Estul Europei au facut obiectul unor discutii între presedintii celor doua superputeri U.R.S.S. si S.U.A.. Pe 2- 3 decembrie 1989, la Malta, Mihail Gorbaciov si George Bush s-au întâlnit pentru a discuta problemele strategice, printre care dezarmarea, controlul armelor si instabilitatea politica, un fenomen nou aparut în lagarul sovietic. Evident, oricât de ample au fost negocierile, data fiind capacitatea limitata a URSS de a interveni în schimbarile politice din Europa Ceantrala si de Est, ramânea foarte mult loc de manevra pentru fortele politice locale, care capatasera o mare marja de autonomie dupa declansarea reformelor în U R S S.
Acest lucru a facut ca aranjamentele politice locale, instrumentate de diverse grupuri, de la fidelii lui Ceausescu, la opozitia sistematica din partid, sa fie extrem de importante în dinamica evenimentelor din decembrie 1989. Dar inceputul anului 1989 i- a adus lui N. Ceausescu o serie intreaga de probleme. În 11 martie, posturile de radio BBC si Europa Libera au dat publicitatii o scrisoare critica la adresa regimului comunist. Aceasta scrisoare era semnata de fostii demnitari comunisti:Gheorghe Apostol, Alexandru Bârladeanu, Corneliu Manescu, Grigore Raceanu, Constantin Pârvulescu si Silviu Brucan, document cunoscut ulterior sub numele de „ Scrisoarea celor sase”. Semnatarii, oameni care contribuisera, în trecutul mai îndepartat sau mai apropiat, la consolidarea regimului comunist si a dictaturii personale a lui Ceausescu, semnalau public criza structurala în care intrase regimul, încercând sa acrediteze ideea ca N. Ceausescu este nu simptomul, ci chiar sursa acesteia.Dictatorul a reactionat energic, ordonând arestarea si interogarea unei parti a semnatarilor si prin internarea celorlalti semnatari la domiciliu. Ca urmare a controlului deplin pe care îl exercita regimul asupra mijloacelor de informare românesti, dar si a prezentei masive a oamenilor Securitatii în toate mediile, scrisoarea nu a avut un impact intern semnificativ, stârnind însa în exterior o vie dezbatere.Oamenii politici din sfera internationala occidentala au început sa îsi faca diverse planuri si gândeau metodele de diminuare a problemelor ce existau în tara noastra si sa puna în aplicare Actul Final de la Helsiki, semnat si de România în anul 1973 de catre Ceausescu, fara a isca un nou conflict mondial. S.U.A. Între timp, Ion Iliescu, un fost membru al nomenclaturii, pe care mediile internationale îl creditau în postura de „ urmas” al lui Ceausescu, a dat publicitatii o alta scrisoare, critica la adresa lui Ceausescu, însa impactul docuentului a fost mai mult decât limitat. Pe 14 decembrie 1989, la Iasi s- a creat o formatiune politica de opozitie- Frontul Salvarii Nationale, care a lansat o chemare catre populatie de miting pentru caderea lui Ceausescu. Frontul a emis rapid un program de actiune care trata cele mai stringente probleme ale României, îmbunatatirea conditiilor de viata, respectarea dreptului omului.
Aceasta încercare a Frontului de Salvare Nationala a esuat, dar poate fi considerata drept începutul actiunilor de contestare publica si colectiva a regimului, precedând revolta de laTimisoara, începuta pe 16 decembrie. Pretextul revolutei din Timisoara a fost oferita de reactia brutala a fortelor de ordine la cererile unei manifestatii a credinciosilor reformati adunati în fata Bisericii reformate, în semn de solidaritate pentru pastorul lor, Laszlo Tokes. Cunoscut pentru pozitiile critice la adresa regimului,mai târziu avea sa se dovedeasca si faptul ca acceptase sa colaboreze cu Securitatea, Tokes primise ordin sa evacueze cladirea pentru a permite stabilirea noului pastor. Enoriasii adunati în fata parohiei în ziua de 15 decembrie au stârnit curiozitatea trecatorilor, fapt care a avut efectul bulgarului de zapada, atragând participarea trecatorilor. Timisorenii au început sa se adune din ce în ce mai multi, iar fortele de ordine nu au mai reusit sa împrastie multimea . Enoriasii adunati în fata parohiei în ziua de 15 decembrie au stârnit curiozitatea trecatorilor, fapt care a avut efectul bulgarului de zapada, atragând participarea trecatorilor. Timisorenii au început sa se adune din ce în ce mai multi, iar fortele de ordine nu au mai reusit sa împrastie multimea…
Acum, la exact 29 de ani de la Revolutia din decembrie 1989, mortii si ranitii înca îsi cer dreptatea! Cum va explicati totusi ca justitia nu a reusit sa îi condamne pe „ cei care au tras în noi”?Intre numeroasele..explicatii care au tot fost si inca sunt,am sa va prezint,partial, pe cea a jurnalistul Romulus Cristea, participant activ la Revolutia din decembrie 1989. ,, Nu, nu este vorba de o conspiratie a celor vinovati sau a politicienilor, ci mai degraba de duplicitate, de o complicitate prin tergiversare a tuturor actorilor implicati si a nostalgicilor. Înca de acum zece ani, chiar daca tardiv, reprezentantii Parchetului Militar au anuntat ca au încheiat cea mai mare parte din cercetari, au fost interogati mii de martori si presupusi vinovati, s- au facutreconstituiri pe teren si altele.
„ Pentru peste 90 % din victime (decedati si raniti) s- a stabilit clar în ce circumstante s- au produs incidentele. Cine a tras si în ce conditii”, spunea chiar seful Parchetelor Militare de la acea vreme. Mai mult decât atât si este un lucru mai putin stiut, au existat câteva autodenunturi ale participantilor la revolutie. Unul dintre ei, Nelu Florea (zis Pluto), în prezent decedat, într- un moment de luciditate si foarte probabil constrâns de mustrari de constiinta, a declarat în fata procurorilor când a tras, în cine si la ordinul cui. Daca toti cei implicati ar renunta la diseminarea scenariilor conspirationiste (unele preluate din presa) si ar declara numai adevarul despre cele traite (si nu alte inventii) lucrurile ar fi stat altfel si am fi stiut de mult adevarul. Daca cineva ar avea curiozitatea sa citeasca cu multa rabdare si impartialitate declaratiile date la parchet, de cei implicati în Dosarul Revolutiei, si- ar putea da seama cu usurinta ca are de- a face cu un amalgam de realitate si fabulatie. Pentru justitie este extrem de greu sa mai faca dreptate, iar doar marturiile nu pot fi concludente. Ele trebuie coroborate cu alte dovezi sau înscrisuri (care au existat sau exista). Problema este ca toti cei implicati (în prezent, cotropiti de frustrari profunde) ar trebui sa spuna numai adevarul si sa lase fanteziile la o parte, iar o decizie politica ar putea pune punct acestei nebuloase, care dureaza de 29 de ani.
În alta ordine de idei, pentru ca lucrurile sa fie mai clare. O alta teorie propagata în eter, de aproape trei decenii este aceea ca „ nimeni, niciun vinovat nu a fost condamnat”. Este absolut fals. Au fost zeci si zeci de condamnari ale celor implicati din armata, securitate, PCR, militie. Generali, ministri comunisti, colonei de armata si securitate, soldati si, nu în ultimul rând, civili. Începând din 1990 si pâna în prezent. În plus, ca sa respectam adevarul, o parte din victime au fost despagubite, sau au folosit propria situatie pentru a obtine facilitati si beneficii materiale. Ceea ce s- a întâmplat în decembrie 1989 a fost o revolta populara. A fost ceea ce putem denumi o revolutie. Un regim comunist condus de un dictator a fost rasturnat si înlocuit brutal, chiar daca vesnicilor nemultumiti nu le place, cu un sistem democratic. Cu toate tarele lui, dupa împuscarea lui Nicolae Ceausescu, regimul nou instaurat a schimbat, greu sau nu, directia.
Ce ar trebui sa retina tinerii? Noile generatii care nu au avut legatura nici cu regimul totalitar al lui Nicolae Ceausescu, nici cu revolutia din decembrie ar trebui sa retina adevarul istoric si nu balivernele politicienilor sau teoriile conspirationiste care au deversat în spatiul public. Lucrurile sunt extrem de simple si este datoria istoricilor devotati, dedicati, corecti. Istoricii au acum datoria extrem de dificila sa relateze cu obiectivitate ceea ce s-a întâmplat în decembrie 1989. Au la îndemâna tot ce le trebuie, mai mult decât au avut alte generatii de cercetatori. Sunt disponibile tone de documente, mii de ore de filmari, zeci de mii de fotografii, un volum imens de înregistrari audio, inclusiv provenite din fondurile speciale ale armatei sau securitatii. Daca si pentru Dosarul Revolutiei e nevoie de o decizie politica pentru rezolvarea rapida, definitiva si obiectiva si în cazul istoricilor- cercetatori ar fi nevoie de o consensualitate, în sensul debarasarii totale deanumite convingeri politice partinitoare, care le- ar putea influenta opiniile.”(sursa: Revista ,, Historia”si internet).
Din pacate sau poate si din alte motive, pe masura ce a trecut (si trece) timpul, interesul public pentru revolutia din decembrie 1989 s- a diminuat. Duse sunt zilele când fiecare ziar (si ce populara era presa tiparita!) oferea materiale pe larg legate de evenimentele care au condus la prabusirea regimului comunist, când fiecare televiziune avea cel putin o emisiune dedicata retrospectivei, analizei, dezvaluirilor legate de revolutie.
Nu trecea un decembrie fara sa dai de caseta procesului Ceausestilor, comentata sau nu. Poate tocmai datorita abundentei controverselor, investigatiilor, ipotezelor, confruntarilor, multe dintre ele ramase fara un raspuns satisfacator, definitv, poate pentru ca o parte a protagonistilor acelor vremuri au trecut în nefiinta sau au parasit scena publica, poate pentru ca, între timp, s- au nascut deja niste generatii postdecembriste, care au ajuns la maturitate si carora,, decembrie 1989 ” le este strain, comemorarea Revolutiei va îmbraca, în urmatoarele decenii, hainele festive formale , neutre, ca orice eveniment istoric consumat si depasit fara sa mai ridice semne de întrebare. Probabil ca generatiile viitoare fie vor fi complet straine de momentul care a adus caderea regimului comunist, fie îl vor privi totul ca pe o sursa de legitimare a eroismului românesc, ca pe o dovada a faptului ca românii pot fi solidari si uniti când vine vorba de a lupta pentru o cauza dreapta. E usor sa rezumi revolutia din decembrie 1989 apelând la reprezentari ideale: oamenii nemultumiti au cautat sa rastoarne tiranul, au fraternizat în cele din urma cu Armata iar trupele fidele lui Ceausescu si pretintii teroristi au dat nastere unui macel care nu a putut însa opri eliberarea nationala.
O asemenea imagine, diluata de uitare si simplificare risca, pe termen lung sa deformeze memoria colectiva, sa puna baza unei falsificari informale a istoriei de care ne chinuim înca sa scapam, de mai bine de20 de ani. În acest sens, un antidot potrivit pentru amnezia colectiva, pentru interpretari facile si (fals) eroice este o perspectiva analitica si lipsita de partizanat sau de abordari emotionale care a avut nevoie de ani dezile buni pentru a se cristaliza, pentru a capata expresie într- un proiect riguros si temerar. Dar, mai ales, adevarat!..
P.S.- O tratare mult mai ampla si bine documentata ofera, intre multe altele, cartea: ,, Revolutia din decembrie 1989- O tragedie romaneasca”, scrisa de Alex Mihai Stoenescu si publicata de Editura Rao, 2012,cat si articolul semnat de Eric Victor. Ar fi poate folositor ca, în marginea investigatiilor, dl. procur general,Augustin Lazar – care avea 33 de ani atunci, în 1989 si era deja procuror sef de sectie – sa vorbeasca cândva si despre traseul sau interior si despre cum au reusit procurorii sa se converteasca la adevar dupa trei decenii…
Marc Ciubotaru
.
.
