Pasta de dinți Colgate îți strică dantura?
Colgate este, la ora actuală, una dintre cele mai uzitate mărci de pastă de dinți. Însă este Colgate nocivă pentru dinții și gingiile tale? V-am spus în nenumărate rânduri că maseaua de minte mi-a creat numai probleme.
Acum am dat de altă belea. Mi s-a spart măseaua din partea dreaptă. Acum 10 ani avem probleme cu cea de minte din dreapta. Abia mi-au scos-o la Spitalul Militar, după vreo 2 ore de chin. Atunci crescuse o măsea în cea din față, așadar le-a scos pe amândouă. Acum, ultima e spartă. Dacă o scoate și pe aia, am rupt-o în fericire, că rămân fără măsele pe mandibulă.
După aceea am înțeles că problemele cu măselele sparte sunt de la pasta de dinți Colgate. Am vorbit cu vreo 3 prieteni și s-au jurat că de la Colgate li s-au spart măselele.

Așadar, am schimbat pasta de dinți. Și cum înainte, pe când foloseam Colgate, umpleam chiuveta de sânge la clătire, acum nu mai am această problemă. Nu mă mai dor gingiile, nu mă mai doare măseaua de minte (pe care o voi scoate luni), nu mai am sângerări gingivale.
Folosesc acum Blend-a-Med și Aquafresh, una o zi, alta a doua zi. Și de-o săptămână m-au lăsat și durerile și sângerările.
Așadar, Colgate, ce băgați voi în pasta de dinți?
După ceva cercetări am aflat că Colgate Total este cea mai nocivă pastă de dinți, din cauza unui ingredient activ. Zice-se că ar slăbi sistemul imunitar, printre alte o droaie de chestii deloc OK. Așadar, de evitat pasta de dinți colgate!

Uite ca nici nu stiam asta dar am verificat si este vorba de o controversa legata de substanta numita triclosan, o substanta pe care alte firme dar si Colgate o scosesera din detergenti si sapunuri dar inca nu din pasta de dinti, dar nu se stia sigur de ce, pt ca nu era eficienta sau era toxica, si pe urma au inceput ziarele sa raporteze ca a existat un studiu mai
de mult cand Colgate primise aprobarea sa
foloseasca aceasta substanta in pasta de
dinti in care acest triclosan cauza malformatii
de schelet la soareci dar nu se stia ce
inseamna asta, (nici acum nu se stie ce
inseamna asta cf expertii citati decat se
suspecteaza ca ar fi datorita afectarii unor
mecanisme endocrine), asa ca studiul ala nu a
mai fost dat publicitatii si triclosanul a fost
aprobat, desi autoritatea de medicamente a
SUA stia de studiu, insa din punctul lor expert de vedere tot nu insemna nimica, (si au
dreptate si ei, ca asa poti sa dai si o dieta de
floricele si salata la soareci si de ceva tot
reusesti sa-i imbolnavesti, chiar si de nervi,
soarecele fiind un animal ff sensibil, recent
am citit ca soarecii viseaza, pai cand
te gandesti la cum doarme un soricel si
viseaza imediat iti dai seama ce sensibil e…si
cand ma gandesc ca eu chiar am ucis o data
un soricel alb…cu ochii roz…din greseala, fara premeditare, ca ne-a pus un profesor de la o tabara stiintifica sa le bagam un ac in cap dar eu l-am bagat prea adanc si a facut stop cardio-respirator pe loc in loc sa supravietuiasca asa doar lobotomizat…si acum regret….desi poate pt el a fost mai bine decedat decat lobotomizat, insa eu totusi am
avut dubii daca indianul ala ar fi trebuit sa-l ucida pe Jack Nicholson dupa ce a fost lobotomizat in Zbor deasupra unui cuib de
cuci).
Si acum firma Colgate a fost indemnata sa mai faca studii si astea nu arata ca acest triclosan ar fi mai toxic decat alte 1000000000 de substante din mediul nostru inconjurator, inclusiv din alea pe care le bagam in gura, pe de alta parte endocrinologii sunt din ce in ce mai ingrijorati de cat de tulburati endocrinologic parem cu totii in ultimii 50 de ani, asa ca se suspecteaza ca acele 1000000000 de substante ne tulbura hormonii si ebine daca reusim asa sa mai scoatem una cate una de pe lista….e un efort general de protejare a mediului, asa pe termen lung, pt un ecosistem de viitor mai optim pt urmasii urmasilor nostri.
Si acum mai toate firmele au scos triclosan nu numaidin detergenti dar si din jucarii de plastic, numai Colgate ramasese cu el in pasta de dinti. Dar desi ei zic ca studiile nu arata toxicitate mai mare decat a celorlalte milioane de substante naturale si artificiale toxice din
mediul nostru si desi FDA (autoritatea care aproba doctoriile si mancarea in SUA) nu a interzis aceasta substanta, (desi cred ca e interzisa in cateva tari UE), totusi lumea doreste ca aceasta substanta sa fie scoasa din pasta de dinti de pe piata, si e posibil ca pana la urma acea pasta Total sa dispara.
Indianul l-a eliberat pe Jack. Aia nu prea mai era viață. Și când te gândești că așa se făceau treburile până nu demult…
Cât despre tricosanul ăsta, de el era vorba. Dacă dă malformații ale oaselor, dă-ți seama ce le face dinților. Uite îi sparge. Și măcar de-aș fi sincer aș înțelege că fac eu scandal aiurea, dar nu sunt. Frumos cum îți bagă pe gât pasta de dinți prin jdemii de reclame, îndemnând copiii să o folosească de două ori pe zi. Și când copilul are probleme cu dinții, nu e vina lor, e vina copilului, că ar fi sărit vreo 20j de perieri în 2 ani. Parcă înțeleg acum de ce “pasta de dinți recomandată de dentiștii din România”. Păi da, folosește Colgate, că avem zilnic treabă cu dinții oamenilor, deci mulți bani. Da, Colgate e bună… pentru portofelele dentiștilor!