Linia fierbinte
Am râs cu lacrimi văzând începutul unui film. Linia fierbinte – scurt metraj.
“E atât de mare și de tare, cea mai mare pe care am văzut-o vreodată.”
Nu mai pot de râs. M-a apucat durerea de burtă. Cică au murit doi spectatori acum 100 și ceva de ani când le spunea unul bancuri la circ. Așa mă simt și eu acum. Mai rău ca la circ.
“… N-ar mai fi atâtea violuri, dacă ar avea oamenii cum să se descarce. Păi ăla de l-a omorât pe Kenedy… Dacă avea și el o femeie, sau măcar un stimulent…”
“-… Bine și ce faci acum?”
“- Mă iau… CĂLDĂRILE când mă gândesc la tine”
Efectiv mi-e rău de atâta râs! Filmul ca filmul, însă un comentariu a fost de Oscar.
predattakacum 3 luni
Cand Dumnezeu a facut curva.. a luat samanta din Moldova…
Comments
5 Comments


Bine, asta cum ca oamenii par oarecum ridicoli/comici daca fac sex asa zgomotos-pasional exagerat plus mai si vorbesc in cuvinte pe deasupra o stiam deja, dar nu am inteles de ce si-a facut patronul cruce la sfarsit…adica efectiv nu am inteles poanta, daca exista vreuna.
In alta ordine de idei, eu chiar am inceput sa ma uit la un moment dat la film ca la un soi de documentar de job interview-uri, ca devenise plictisitor la un moment dat, si tot asteptam totusi sa vad care e poanta, ceea ce de fapt nu am reusit…o fi probabil ceva cultural mai dificil traductibil. Pot sa comentez ca mi-a placut baiatul ala ca era asa calm si linistit, si chiar daca nu arata super bine, cu fizicul se poate lucra. Se vede ca are talent de lucrator, inclusiv si de lucrator din industria serviciiilor de sex, de ce nu, si ar trece la orice job intervew pt asta, ba chiar si pe alte domenii de munca probabil. .desi ma rog, poate trebuie sa mai exerseze dictia pt linia aia cu statul in 4 labe, dar nu vad asta ca o problema prea mare, ca dictia asta pt chestii atat de naturale ca statul in 4 labe, se invata cel mai usor, nici nu trebuie sa zicii prea multe cuvinte doar sa executi, plus de fapt nici un gay nu i-ar cere sa stea in 4 labe, mai degraba o femeie sa ii ceara asta, plus si asta mi se pare ca e ceva ff usor de invatat, deci nu are de ce sa se teama.)
Persoanele alelalte nu mi-au oferit increderea ca ar avea vreo sansa sa primeasca vreun job pe undeva, poate doar studenta sa aiba sansa sa devina receptionera pe la vreo firma sau hotel, sau hostess la vreun restaurant, ca mi s-a parut ca reusea sa ofere un ton asa per total optimist, si asta e important la mai orice receptie, (cu exceptia unora asa de gen corporatii deosebit de importante, sau oficii ff inalte de guvern, ambasada Rusiei, etc).
Cum n-ai înțeles poanta? s-a crucit zicând în sine “Doamne ferește”.
Păi era moarta aia care era înecată de 3 săptămâni, era aia cu mănuși, o tâmpită plină de idei mărețe, era studenta care râdea de se prăpădea, blonda aia sfioasă care efectiv n-avea ce căuta, tipul și singura bună de meserie era moldoveanca, prima. Deci omul s-a crucit văzând asemenea specimene.
Moldoveanca e buna de meserie in job de termen scurt, ala cauta pe cineva mai serios pe termen lung care sa contribuie si la dezvoltarea organizatiei. Imi mentin parerea ca singurii candidati buni erau tipul si studenta. Eu pe astia I-as fi ales daca aveam jobul lui. Ca totusi compania respectiva nu era agentie de caritate sociala, tipul de la resurse umane insusi parea sa aiba niste conceptii cam perimate de gen asa poate ca aia care dau la fac de sociologie sau psihologie fara sa aiba habar de ce e aia si asa ajunsese si el insusi incompetent pe jobul lui de resurse umane, probabil lucrase inaintela un Oficiu din asta de Somaj sau de Munca de stat si era absolvent
de vreo facultate din astea si nu rezistase nici la jobul anterior plus avea salariu prea mic si ajunsese sa lucreze in sist privat, unde acum se crucea…mie mi-a fost oarecum mila dar din aia oarecum amestecata si cu un grad de dezgust si fata de el. De aia nici nu mi s-a parut caraghios. Plus intreg videoclipul efectiv nu avea o directie unitara, regia mi s-a parut ff slaba. Nu stiu cine e ala care a facut clipul, dar daca e student din asta la UNATC regie, nu are sanse sa prinda nici el job, nici macar in advertising, daramite pt vreun
studio de film.
Moldoveanca insa tie ti s-a parut buna
pt job, nu pt ca era buna pt job de
lucrator de sex real, ci pt ca era buna de nivel OK, ca viitoare actrita TV. Din
acest punct de vedere, de talent viitor actor, baiatul nu era asa de talentat, ci talentati ca actori erau deprimata,
studenta, si moldoveanca. Ala de la resurse umane e si el OK, utilizabil, dar de nivel mediocru, fara sanse de vreo mare cariera. De Oscar e deprimata insa va trebui sa incepe sa lucreze cu oameni mult mai talentati profesionisti in viitor ca altfel se va pierde daca tot mai sta mult pe langa mediocri din astia.
De fapt astia erau cam ca niste 6 personaje in cautarea unui autor…inteleg ca poate regizorul s-o fi gandit si la asta, o avea ceva lecturi de literatura la baza, insa pur si simplu nu I-a reusit intr-un mod unitar, nici macar asa ca comentariu omagial fata de drama lui Pirandello…pur si simplu un videoclip mediocru care nu duce nicaieri si NU e tot aia ca nu stiu ce chestie existentiala sau post-existentiala, e pur si simplu un film mediocru, de nota 4 pt regizor. Daca eram profesorul lui ii ziceam, “ne vedem la restanta la toamna”…chiar daca avea pile ff mari…ma rog, daca venea cu spaga serioasa plus pila de la Spanac, poate ii dadeam un 5 de trecere…insa zau, nu imi schimbam parerea personala…
Dar pot sa zic ca mi-a facut placere sa ma joc asa de-a profesorul, ca nu am mai facut asta de cand aveam vreo 8 ani…
Pentru jobul de sex la telefon, moldoveanca era cea mai bună. Ți-am zis, doar dpdv. al intonațiilor (mult prea extreme) ale vocii. Însă exact asta caută cei care sună la linia erotică.