Să tot îți iei mobilă din Scandinavia!

Îmi trebuia o canapea extensibilă. Cum prețul pentru una nouă era de la 690 la 3400 lei, am zis să iau ceva de pe OLX. Am găsit câteva bucăți între 200 și 500 lei, unele superbe. Am pus ochii pe două dintre ele, care aveau și anunț atrăgător: “Mobilă second hand Norvegia“.
Clar, dacă e din Norvegia, e marfă bună, nordicii nu-și bat joc de lucruri. L-am sunat pe om și l-am întrebat unde ne putem vedea să-i vizitez mobila scandinavă.
– Pe strada Sfândul Gheorghe nr. 78.
– Unde e aia?
– Pantelimon.
– A, Pantelimon? Super, că stau aproape.
– Pantelimon orașul!
– Pfff… Bine domne, mâine la 11 ne vedem acolo…

L-am întrebat pe Razvan dacă mă poate lua de la Cora până prin mega-orașul Pantelimon și el, băiat de comitet și-a făcut timp ca să mă ia de la capătul Bucureștiului să mă ducă tocmai la capătul orașului minune, Pantelimon. Căci strada Sfântul Gheorghe se întindea cât tot Pantelimonul.

La numărul 78, nici țipenie. O viluță, găini în curte, niciun cuțu, poarta închisă. Îl sun pe canapist (omul cu canapeaua).
– A, păi băiatul care trebuia să vină nu s-a trezit și întârzie puțin. Cam 20 de minute e OK?
– Bine domne, tot m-ai chemat până la capătul civilizației, te aștept.

Am zis capătul civilizației, deoarece două numere mai încolo, la ultima casă, asta era parcat afară. Vis a vis erau și două BMW X6. Să fie.

După 25 de minute îl sun p-ăla iar.
– Vine domne băiatul sau doarme și acum?
– Vine, în 10 minute, vin eu. Mă scuzați.

După 17 minute mă sună.
– Acum am intrat în Pantelimon, ajung în 2 minute.

După 5 minute, apare în sfârșit, o dubă albă, lungă, cu 3 locuri, toate ocupate. Doi flăcăi bruneți și-o altă brunețică, toți parcă scuipând semințe în timp ce vorbeau.
– Haideți dupe noi!
– Unde domne? Nu la numărul 78?
– A, nu, aicia locuiește oameni. Depozitu’ e-n spate, după Salină!

Și ia-te după ăla cu duba, pe un drum prăfuit, printre depozite și gunoaie. De ne era frică să nu ne sară vreun câine în spinare, de pe sub camioane abandonate. Da, vreo 4 camioane pe butuci acolo, făcute praf. (un BMW X6 e scumpuț…)

Ajungem la un depozit, în care lumina un bec chior. Câteva canapele într-o cameră, alte vreo 10 în alta.
– Care-s extensibile?
– Păi mai am pe astea două! zice mândru și-mi arată cu degetul un pat de-o persoană și-un fotoliu.
– Ai cum să luminezi mai mult aici? Nu văd nici să mă scobesc în nas!

S-a îndurat și-a pus în reflector de depozit. Atunci am înțeles de ce se codise să arunce o dâră de lumină pe mobila aia. Urâțele alea extensibile. Adică fotoliul ăla (avea 1 metru lățimea) era binișor. O culoarea trurbată însă, un muștar închis, în care se vedeau petele imediat cum dădeai cu ceva pe el. Era curată însă. Doar culoarea aia turbată. 500 lei. Nu merci.

Și ne-a arătat cealaltă canapea. Un pat rabatabil, de toată jena, jurai că-i furat din casa de copii abandonată acum 40j de ani, de unde nimeni nu s-a sinchisit să ia mobila, nici măcar s-o pună pe foc.
– A, ăsta… Ăsta e super, domne. Are sistem clic-clac, uite-așa!

Și pune mâna pe el și încearcă să-l facă extensibil. Ce vorbești. Nu făcea ăla clac nici bătut. Doar clic, dar apoi nu rămânea imobil, ci revenea la forma inițială. Trebuia să-l împingă cu mâna ca să stea sub formă de spătar și șezut. O porcărie.
– Pe ăsta dacă-l doriți, vă fac un super discount!
– Nu merci, nu-i ce căutăm.
Bună ziua și la revedere. Am ajuns înapoi acasă la ora 2 jumătate, rupți de oboaselă și insolație (am așteptat după microbuz cam jumătate de oră). Și așa ne-a pierit cheful de mobilă scandinavă!

Ajunși acasă am căutat alt anunț. Am văzut o canapea bleu cu albastru. L-am sunat pe tip iar a doua zi am fost s-o vedem. Canapea extensibilă din 3 părți, cu perne. Cerea 350 pe ea, am bătut palma la 280, deoarece e murdărică. 80 lei mă costă s-o spele niște nenișori specializați. Azi am luat-o, cu 270 lei până la urmă. Se potrivește la fix unde voiam s-o pun. Cu ocazia asta am văzut că pe dedesubt este fixată de bare solide de metal, iar sistemul e foarte simplu, nimic nu se poate rupe. Sunt foarte mulțumit de ea.

Comments

comments