Mă reîntorc pe metereze…
|Adică mă voi reapuca de scris. Și de multe alte chestii. Aia cu “pauzele lungi și dese, cheia marilor succese“, e o prostie. Nu există așa ceva, cel puțin în lumea asta oarecum “virtuală“. Nu mai scrii o zi, două, 10, nu te mai caută nimeni. Ce să citească dacă n-ai scris?
Așa că m-am hotărât să mă reapuc de scris. Și ca să pot să mă țin de promisiunea pe care mi-o fac, va trebui să am motive să scriu. Să scriu despre ce-am făcut ieri? Sanchi, am dormit, am mâncat, m-am uitat la seriale, m-am culcat. Foaaarte ne-interesant, evident.
Trebuie altceva, să facă lumea să citească scrierile mele meșteșugite (i still have it, baby)! Trebuie să particip la un concurs. Sau la mai multe.
Așa că mă voi înscrie la Super Blog 2025. După o pauză de câți ani să fie oare? 10? Sau mai mulți? N-am idee, nu mai știu. Mă voi reîntâlni cu prieteni vechi, cu care am participat la competiții, voi cunoaște alții noi, e win-win.
Dar, participând la concursuri, va trebui să mă țin de treabă (de scris), și voi avea numai de câștigat. Pe de-o parte, tot va intra cineva să citească ce-am scris (trebuie jurizate toate articolele participante), poate le vor plăcea sponsorilor și prind un loc pe podium (mai iau ceva produse sau alte premii), și îmi voi reaminti cum e să scrii. Așa, poate doar de dragul scrisului. Are sens ce zic, sau vorbesc singur?
Mi-am adus aminte de un banc pe tema asta:
Se duce unul la doctor.
– Domnule doctor, am o problemă!
– Spuneți, care este problema, vă ascult.
– Domne, vorbesc singur.
– Ha. Și ce domne, asta e proiblemă?
– Păi cum să nu fie?
– Oricine mai vorbeste singur din când în când, nu-ți face griji, nu ești “plecat de acasă”.
– Domnule doctor, la mine asta e o problemă gravă!
– Păi cum așa?
– Sunt extrem de cicălitor!
Acum, aștept să înceapă concursul. Nu-mi propun să scris la toate probele, deși ar fi frumos. Dar măcar să scriu la câteva, așa, de exercițiu. Cine știe, poate-mi vine pofta iar de scris, cum era pe vremuri. Când îmi găseam ideile una după alta și le așterneam pe foaia virtuală cu rapiditate.
Așadar, succes tuturor participanților și să ne re-citim cu bine!
Francisc, nu vorbești singur. Tocmai am citit articolul tău și mi-a plăcut maxim.
Merci frumos! Vor mai veni. Am în minte multe, chef de scris nu prea e.