Spanac aventurier

Nivelul 9 din SuperBlog bate la ușă.
Se va discuta despre Spanacul aventurier.
Dumnealui nu are carnet să-și conducă bătrâna Dacie în aventuri, dar are parte de destule întâmplări.
Chit că merge pe jos…

Dumnezeule, mi-am adus aminte de mersul pe jos și statul în picioare la muncă și m-a luat durerea de cap, de genunchi, de tălpi, de mijloc…
Bine că nu-s femeie, că mă pocnea și menstruația, colac peste pupăză…

Ideea de față este ceva ce mi se potrivește.
Că-s aventurier.
Am mai spus și-o repet.
Văi ăștia de plecați în weekend la munte, CU CORTUL nene, habar n-aveți.
Spanacul face focul în 20 de minute doar cu lemne uscate.
Sau în 1 minut cu cremene, chhibrit sau orice brichetă amețită.

Îmi aduc aminte aventurile avute la final de clasa a 12-a.
Când s-a plecat la munte.
La predeal știu că am fost cazați, dar obiective turistice, habar n-am.

Din rucsacu-mi nu lipseau:
Apă, un baton de ciocolată, câteva zeci de bomboane, o cămașă, în caz că se pune frigul, 3 cuțite de vânătoare (da, de pe vremea aia eram nebun), o lanternă, niște foi, 2 cutii de chibrituri, o cordelină de 5 metri și o sticluță cu spirt medicinal.
Unul din cuțite era d-ala de supraviețuire, cu gută, ac de pescuit, chibrituri și gresie de ascuțit.
A, bașca un plasture cu rivanol.
Aia a fost miezu’… plasturele cu rivanol.

Mă rog, eram pregătit de aproape orice. Un coleg mai avea la el niște supe la plic și o cană de metal, altul căra 3 kile de apă după el.

Eram vreo 5 băieți și vreo 4 fete.
Și ne-am depărtat de restul grupului.

Că trebuia să ajungem la cabana Diham (zic bine?) și n-am luat-o pe traseul stabilit de dinainte de mai marii drumețiilor.
Vreo 2 flăcăi din grup știau să citească semnele alea colorate de pe pomi, pe unde e drumul scurt, drumul lung, drumul greu, cel ușor, fel de fel.
Numai că tot luând-o noi așa pe scurtături ne-am rătăcit.
Hai să aflăm unde e nordul, căci spre este trebuia să mergem parcă.
Ne-am uitat după mușchii de pe pomi.
Dar ai naibii pomi… Aveau tot trunchiul acoperit de mușchi, mai ceva ca Schwarzenegger…
Bun, hai să sunăm, că ne-am rătăcit.
Aha… Semnal din părți.

Fetele începuseră să intre în panică.
Băieții ăi doi, șefii grupului erau încurcați, al treilea flăcău se gândea c-o să înoptăm prin păduri.
Numai Spanac ședea pe-o buturugă zâmbind și tăcând.

După câteva minute debusolante m-am gândit să-i scot din impas.

Le-am propus să facem o busolă.
Numai că nu aveam deloc un ac drept și nici un magnet.

Cu ocazia asta să vă învăț și pe voi cum să faceți o busolă în natură.
Chestie pe care ar fi trebuit s-o știți, dar mă rog, o pun oricum.

Într-un vas cu apă, o băltoacă, se pune o bucățică de hârtie, sau o frunză, astfel încât să plutească.
Pe hârtia sau frunza aia se pune un ac magnetic.
Adică un ac căruia i-ați frecat capul subțire de un magnet.
Și încotro se întoarce acul ăla, acolo-i nordul.

Așa le-am explicat și lor.
Da, știau (pe naiba), dar n-aveam magnet. Ac avea o fată în geantă, Dumnezeu știe de ce.

Așa că i-am scos la potecă în jumătate de oră de mers prin păduri.
Cum?

Folosind un walkie talkie.
Unu-l aveam eu, iar altul la un prieten rămas cu grupul mare. Care grup deja ajunsese la cabană, fără probleme.

Aveam semnal 10 kilometri, și-a trebuit numai să ies din rază ca să văd că nu mă îndrept bine.
Și unde era semnalul mai puternic, într-acolo ne-am îndreptat.

De atunci știu că au montat ăia niște antene GSM acolo în creierii munților, unde acum nu mai ai probleme.
Cel puțin teoretic.

Dar ce-am fi făcut noi dacă nu era Aventuria?

Vă spun eu… FOLOSEAM acul din geanta fetei, pe care-l frecam de… DIFUZORUL DE LA CASETOFON.
Și nu trebuia să spargem casetofonul, căci unul avea o șurubelniță d-aia creion de tensiune.

Până la urmă ieșeam noi din păduri.
Chestia e să fiți pregătiți.
Voi face cât de curând ceva pe această temă.
Ce trebuie să conțină cu adevărat o trusă de supraviețuire.

Materiale bune și ieftine.
Spanac style!

Comments

comments