Vizită în HD – 2016 – ziua 2
|În cea de-a doua zi a vizitei în HD, am fost să vizităm Fermele și serele ADO. sincer să fiu, credeam că va fi ceva anost, un fel de “să mergem la sponsori” de complezență, însă m-am înșelat. Jumătate de zi am stat acolo, însă aș mai fi rămas cel puțin câteva zile cu cel mai mare drag.
În primul rând, amplasarea fermelor este de-a dreptul feerică. Munți cu crestele înzăpezite în zare, un cer pictat cu câțiva norișori, iar verdeață cât cuprinde. Și nu vorbesc de verdeața pe care-o vedeți în oraș. Vorbesc de verdeața aia “de la țară“, curată, fără să fie sufocată de poluare. În plus, vremea a fost superbă, deși se anunțau ploi abundente.
Fermele Ado constau din fermă de lapte (de văcuță și mai nou, de capră) și sere de legume (roșii, castraveți, dovleciori etc.). În fabrica de brânzeturi au avut voie să intre 3 oameni care să facă poze, deoarece mediul este controlat termic și microbiologic. Așadar, am intrat după ce ne-am spălat bine pe mâni și-am pus pe noi halate, plasă de păr și botoșei (ca la spital) peste încălțăminte.
Cât timp noi 3 (eu, Traian și Ionel) am fost să vizităm fabrica de brânzeturi, ceilalți au făcut poze în împrejurimi. Între timp ni se pregătea masa. În viața mea n-am mâncat o carne de porc mai bună decât ce-am servit la Fabrica ADO. Plus cartofi copți cu pătrunjel și busuioc (drept urmare am început să-mi pun și busuioc în salate pe lângă cimbru – preferatul meu de acum 20 de ani) și legume din serele ADO. Roșiile sunt de un soi roze, crețe. Nu mi s-au părut a arăta cine știe ce, însă sunt geniale la gust. Au exact gustul de roșii de grădină, nu de plastic made in Turcia, Spania sau Grecia. Kefirul și laptele bătut erau extram de gustoase și grase. Adică smântana cu 20% din comerț este kefirul și laptele bătut natural, de la ADO.
Apoi am fost să vizităm și serele Ado, aflate în vecinătatea fermelor. Serele de catraveciori și dovlecei erau formate momentan din răsaduri, iar intrarea se făcea ușor, printr-o copertină de plastic. La serele de roșii intrarea a fost mai dificilă, deoarece fiecare persoană trebuia să se șteargă pe picioare pe un preț îmbibat într-o spumă dezinfectantă.
Acestea sunt cutii pentru bondari. bondarii ajută la polenizarea roșiilor, trăind în seră ca într-un microsistem.
Vizita la Fermele și Serele ADO s-a terminat cu o nouă serie de fotografii.
Apoi am plecat la Hațeg. Prietenii de la VIP Motel-Restaurant s-au preocupat să ne pună pe masă cele mai alese bucate. Mezelurile tradiționale ardelenești erau tăiate în felii subțiri. Mă gândeam că n-or vrea să ne dea mai mult. Însă după 3 felii de cârnat de casă (tare aș vrea să aflu rețeta) eram sătul. Ni s-a servit ciorbiță de perișoare și ciorbă a la grec. Ambele excelente, am comandat de fiecare câte un fel. desigur, pentru test, nu că mi-ar fi fost foame, fiind sătul cu mezelurile precum și fripturile de la Fermele ADO. apoi au venit plăcintele și clătitele. Cea mai bună clătit pe care am mâncat-o vreodată era umplută cu brânză și verdeață. Iar plăcintele cu brânză… o nebunie. Plângeai că erau farfuriile pline și nu puteai mânca deoarece erai sătul pentru alte 2-3 zile.
După ce-am terminat de mâncat și la Vip Motel Restaurant, am plecat către casă, unde seara s-a încins o discuție despre de toate, udată din belșug cu bere. fiind extrem de sătul, am intrat în cameră și-am adormit imediat. Abia pe la 2 dimineață când mi-a venit colegul de cameră am reușit și eu să mă îmbrac în hainele de somn și să bag nani, pregătit pentru a treia zi, alta plină de peripeții.
Alte articole despre Vizita in HD puteți citi aici, aici și aici.
Fabricat în Hunedoara este un proiect organizat de Denisa Bârgău, Sebastian Bârgău și Călin Bobora și sponsorizat de Carpatcement și Fermele ADO. Parteneri: Sara Cafe și Pizzeria Napoli.