Zimbrul în impas

Prima parte
– Zorg, ia vezi pe hublou, se vede ceva? Cum naiba zboară ăsta aşa prin spaţiu de nebun?!
– Se vede, domnule comandant, se vede o…
– O ce?
– Nu ştiu ce e acel lucru, domnule, un OZN clar.
– Cum mă OZN, că după marea invazie microlikiniană au dispărut toate, unul l-am dat şi eu la fier vechi, de-am luat pe el 10.000 de unităţi, bani buni pe vremea aia.
– Domnule, am scanat întreaga librărie de date, aşa ceva pare să fie un mijloc rudimentar de transport, dar totuşi zburător…
– Lasă mă, că mă uit eu… Dumnezeule mare, e o… căruţă?
– …
– Hai vere, deşchide că mor aicişa de frig şi praf, ce naiba…

Trapa de la îndrăzneaţa navetă Zimbrul se deschise cu un scârţâit caracteristic al unui lucru românesc bine pus la punct.

În navetă intră un oltean.
Se vedea că e oltean de la o poştă.

Costumul de cosmonaut era frumos împopoţonit cu modele florale sub formă de praz, iar la subraţa avea o papornită cât toate zilele, din care ieşeau timide o sumedenie de antene melcizoidiene.

– Hai noroc vericule, spuse olteanul repezit, scoţându-şi cascheta veche.

Ochii mici, negri şi-o mustăcioară zbârlită completau faţa noulul personaj.

– Io-s Gheorghe a lu’  Grigore, spuse el, dând noroc cu Vlăsceanu, apoi cu Zorg.

– Încântat, spuse Vlăsceanu cu jumătate de gură, dar ce cauţia aşa prin spaţiu, de unde eşti şi unde te duci.

– Vericule, dă o gură de ceva apă că de 4 zile n-am băut decât din ţuica asta, spuse el scotând o sticlă veche de cico, pe un sfert plină.
– Zorg, adu te rog un pahar braillian de apă de la noi, te rog.
Olteanul bău aproape tot paharul de apă, uimindu-i pe eroii noştri, deoarece un pahar braillian avea cam 5 litri aşa…

– Şi ia zi domnule Gheorghe…
– Zi-mi vericule Ghiţă, nu ne formalizăm, îl întrerupse acesta pe Vlăsceanu.
– Ghiţă, de unde vii tu?
– Păi de loc sunt din Drăgăneşti, şi imediat duă şcoală am fost repatrizat pe Nebrox, până am ieşit la pensie.
– Păi cum la pensie, că eşti tânăr, se miră Zorg.
– Da, numa că timpul pe Nebrox a luat-o razna rău, de acum 5 ani şi toţi am îmbătrânit ceva de speriat.
Nevasta şi copii i-am trimis de anul trecut cu ultima navetă de salvare înapoi acasă.
– Păi şi tu de ce n-ai plecat atunci?
– Păi, dar ce, puteam? M-am rugat de nea Stelian de la Institut să mă lase să plec cu nevasta. Cică nu Ghiţă, tu eşti ultima speranţă, mai stai 3 luni să aduci date şi trimitem pe cineva după tine.
– Şi au trimis?
– Da, chipurile, naveta Bourul.
– Bourul???? Eşti sigur? ţipă Vlăsceanu.
– Da vere, stai că me speriaţi, tresăltă Ghiţă. Bourul, ce e cu ei?
– Păi noi suntem naveta Zimbrul, navă geamănă cu Bourul, dispărut într-o misiune de salvare pe Nebrox, acu 1 an.
– Na, şi unde e Bourul?
– Păi aia te întrebăm pe tine, noi suntem în drum spre Nebrox, ce mai e acolo?
– Nimic nu mai e, clădirea B15 şi X1 a Institutului, şi alea pe cale să se dărâme.
– Şi nimeni, niciun om, niciun animal?
– Nimic, tot personalul a plecat, numa că e plin de melcizoidieni d-ăştia, scotând un animăluţ din paporniţă…

Va urma

Comments

comments

4 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Read more:
Ca să fii șofer trebuie să fii potent financiar!

Habar n-aveam că există atâtea cheltuieli dacă vrei să fii șofer! De exemplu, acum 6 luni, când m-am apucat de...

Nu-s de acord cu filmele!

De ce zic eu că filmele sunt un SF fără sens? Nu-mi plac unele scene trase de păr (ca să...

Cum e să fii atât de idioată?

Din ciclul femei la volan, vedem azi o idioată, deoarece altfel nu-i pot spune, care, probabil, a omorât un om...

Close