Casa visurilor?

Cum ar arăta casa visurilor mele, dacă aș avea buget nelimitat?

Dificil de zis. Așa, “pe neve“, să vezi ce casă îți faci. Zic “pe neve” deoarece nu am cunoscut până acum pe cineva să se apuce să-și facă o casă, având buget nelimitat. Așadar, trebuie să lăsăm imaginația să zburde liberă.

În primul rând, terenul. Trebuie să am teren. Am în minte terenul pe care îl am la țară. Când eram mici, ni se părea extrem de mare. Acum însă, mi se pare mai mic. Mult mai mic. Poate și din cauză că acum pe teren sunt numai bălării. Casa este o ruină, din bucătărie nu se mai vede decât o parte din fundație, iar din șopron, o jumătate de perete.

Mi-ar plăcea să am teren mare. Să am grădină ca odinioară, cu meri, peri, pruni, cireși, și viță de vie. Îmi aduc aminte nucul din grădină în care mă cățăram aproape zilnic, atunci când eram mic. Voiam să-mi fac o căsuță în copac, așa cum văzusem că au alți copii în filmele americane.

Terenul pe care îl am acum la țară este cam așa:

– grădina din deal. Deschidere de 25 pe 100 metri. Asta ochiometric, deoarece nu am măsurat niciodată terenul. Însă dacă am buget nelimitat, iau și terenul vecin. Și sap. Bine, nu eu, ci o echipă, cu excavatoare. Vreau să fac un buncăr subteran. Unul mare, la adâncime considerabilă. De ce? Vis de milionar, ce vrei. Pereți de 6 metri grosime, beton armat, rezistenți la cutremure și bombe atomice. Cică așa are Pentagonul. Bine, ce zic ei, pentru norod. Realitatea însă o fi alta. Nu știu, n-am fost acolo. Nici măcar n-am ieșit din Europa, darămite să ajung în America sau la Pentagon.

– grădina din vale. 25 pe 100 metri. Grădina care, pe vremuri, era plină de pruni și corcoduși. Aveam acolo “prune popești“, mi se păreau foarte bune. Așa m-a apucat acum o poftă de prune… Uite că e bun la ceva și globalismul ăsta. Brb, mă duc la non stop să-mi iau prune.

– grădinița de legume. 25 metri lățime pe 25 lungime. Aici planta bunica roșii, ceapă, usturoi, castraveți, ardei. Eh, ce vremuri. Acolo intram mai rar. Nu de alta, dar dacă ne jucam pe acolo, rupeam roșiile. Și de acolo am expresia “bătaia ta, nici dracii n-o ia“. Expresie pe care o folosesc și acum colocvial, cu prietenii.

Bun, deci dedesubt, la mare adâncime am buncăr. Mare, spațios cu toate cele necesare supraviețuirii de lungă durată.

Deasupra, pe locul unde este acum casa în paragină, aș face una mai mare. Cu 12 camere minim, două băi și bucătărie. Și beci. Beciul mi-a plăcut demult. Mirosul ăla de pământ ud, de mucegai. Nu am cum să exprim în cuvinte. Dacă cititorul ar putea fi câteva minute în pielea mea, în anii 80-90, ar ști exact la ce mă gândesc. Acum din păcate nu pot face poze în beci. E plin de pomi crescuți în curte. Aici aș ține murăturile. Și țuica. Asta așa, în casa de zi cu zi, deoarece și-n buncăr vor fi provizii. Dar de ajuns cu buncărul.

Camerele vor fi 3-4 de zi cu zi. Adică să am rudele acolo. Deși, dacă tot am teren nelimitat, aș face casa cu 2-3 etaje. 4 familii. Fiecare cu câte 4-5 camere. Plus una mare mare care să-mi fie și depozit și man-cave. Televizor mare pe perete, monitoare mari, calculatoarele, laptotul, biroul, banc de lucru, dulap mare cu toate sculele posibile. Hai că deja visez frumos.

Băile vor fi complete, cu cadă, cu cabină de duș, apă curentă, canalizare, tot tacâmul. Iar în bucătărie vor fi 2-3 frigidere mari. Și toată lumea va face de mâncare pentru toată lumea. Adică toate familiile se vor înțelege de minune. Doar suntem rude.

De la fundație la acasă: drumul unui vis devenit realitate

Casa începe să prindă contur. Încet încet, de la idee la plan pe foaie apoi șantier. Iar la final, construcția gata. Voi avea pe casă puse panouri solare, dar și din țiglele vechi (încă mai există câteva pe casă și acum).

Camerele vor fi după placul fiecăruia. Dacă vrea cineva 2 TV-uri, două va avea. Canapea cu mini frigider incorporat pentru răcoritoare și snaks-uri? Facem câte 2 pentru fiecare cameră, de ce doar unul? Ah, ce pofte am acum. Termin articolul și mai ies o dată la non stop să-mi iau un 6 pack de bere și unul de suc.

Pe pereți vom avea tablouri după preferințe. Ce vrea fiecare. Abstract? Punem abstract. Poze cu bunicii și străbunicii? Sincer să fiu, aș face o cameră plină de fotografii cu tot neamul. Și un TV mare care să ruleze în buclă poze cu aceștia. Și cu carpete pe pereți. Astea mi-au plăcut întotdeauna. Știu că unora li se pare o prostie, dar mie mi-au plăcut. În rest și la urma urmei, e casa mea, o fac cum vreau eu. Bugetul e nelimitat doar.

Ziua mutării: când o casă devine acasă

Și iată că, într-un final, casa devine acasă. Un cămin potrivit pentru toată lumea. fiecare se mută la noua lui casă. Încet încet, cu bagaje, azi deschidem un geamantan și băgăm haine în dulapuri. Mâine deschidem alt geamantan și “sacoșele alea mari de neam prost“, nelipsite fiecărui român sadea. Noi când ne mutăm, nu ne mutăm ca-n filme, cu lucrurile în cutii. Nu nene, cu sacoșele. Bine, băgate toate într-un camion.

Mă gândesc dacă mi-ar ajunge doar un camion pentru tot ce am acum în casă. Și dacă mi-ar ajunge un etaj doar pentu mine și nevastă-mea. 7 camere? Da, 7 ne-ar ajunge. În 5 băgăm ce avem acum în 3 camere. Și două libere. Gen man-cave-ul meu și una de oaspeți. Bine, și la parter va fi o cameră de oaspeți. Sau două.

Despachetezi 2-3 geamantane în noua ta casă și apoi obosești. Te întinzi în patul cel nou, pui capul pe perna ta veche, aia fără de care nu poți dormi (nu-mi spuneți că numai eu am fix-ul ăsta), și dormi neîntors cîteva ore. Te trezești abia spre seară și te duci pe terasă, unde și ceilalți sunt mai mult sau mai puțin treziți. Și vă apucați să beți o bere (două, trei), prinvind asfințitul.

Podul? Mansardă. Camere de oaspeți vor acolo. Mă gândesc dacă voi avea și lift. Desigur, doar am bugetul nelimitat… Iar în față vedeți florile în jardiniere?

În spatele casei, nu se poate să nu existe… Exact, PISCINĂ. Mai precis două piscine. Una de adâncime de 1.50 și alta cu adâncime de la mic la mare. Adică dacă vrei să sari de pe trambulină, să nu dai cu fundul de… fundul piscinei, cum am făcut eu în Grecia anul trecut. Cine se gândea că dacă pică ditamai Franciscul la 105 kile de la 2 metri în apă, dă cu noada de gresia de pe fundul picinei? Eu în niciun caz…

Visul unei case și importanța oamenilor potriviți

Și uite așa, casa mea a devenit de la vis la realitate. De la vis la idee, de la idee la schiță, apoi la practică, șantier și în final casa la care ai visat.

Bine bine, dar cum se pot face toate astea? Că nu le faci așa, bătând din palme, chit că ai fonduri nelimitate. Trebuie să ai materiale de construcții de calitate. Și nu te apuci așa, de unul singur să faci totul că nu răzbești, și te vezi cu un șantier imens în toată curtea și după 5 ani. Trebuie să ai oamenii potriviți pentru un proiect așa de mare. Și aici nu vorbesc musai de dimensiunea casei, ci de însemnătatea acesteia. Așadar, ai nevoie de o echipă de specialiști care să te ajute să-ți faci casa visurilor.

Acest articol reprezintă o poveste fictivă (sper să fie și realitate în curând), cu care particip la concursul Super-Blog, proba numărul 1 – Depozit virtual.

Pozele 2, 4 și 5 sunt generate cu AI.