Amor, haos și cadre neașteptate: povestea de neuitat a fotografului de nuntă

Într-o dimineață însorită de vară, Dana și Andrei s-au hotărât să-și unească destinele în fața altarului. Cu emoții și planuri mărețe, aceștia aveau să descopere că nunta lor va fi ceva mai mult decât o simplă ceremonie. Cu mult mai mult!

Totul a început cu pregătirile de dimineață. În timp ce Dana își pregătea rochia în încăperea de la hotel, Andrei se confrunta cu eterna lui problemă, căutarea pantofilor . Și doar și-i aranjase de cu seară, îi dăduse cu cremă, luceau. După cum era vechea zicală “să-ți faci mustața-n ei“.

Într-un final i-a găsit. Erau în sugrafragerie, lângă canapea. Cum naiba ajunseseră tocmai acolo? Se uită la ceas, era deja în întărziere. Vorba bancului acela cu “nu știu cum fac ăștia prin filme, de se trezesc, ies la alergat, fac un dus, mănâncă apoi pleacă la muncă. Și eu mă trezesc, mă duc la toaletă și deja am întârziat…“. Nu voia să-l aștepte Dana cu tot alaiul la altar și el să întârzie că uitase, ca un neghiob, unde-și pusese pantofii de nuntă.

În același timp, Lucian, fotograful lor entuziast și mereu pregătit să surprindă momentele speciale, își verifică echipamentul pentru a se asigura că nimic nu va scăpa din cadru. Cu o mare cafea în mână, intră în apartamentul Danei. Nu se aștepta la un asemenea dezastru:

Domnișoarele de onoare se aranjau una pe alta, Dana era cu coafura făcută, dar în haine de casă. Ca să-și pună rochia de mireasă trebuia să-și strice coafura. Sau să păstreze coafura, dar să strice rochia de mireasă. Decizii, decizii…

Fotografiile vor fi minunate!“, își spunea Lucian în gând, trăgând câteva cadre spontane și haotice pentru a surprinde adevărata luptă de dinaintea nunții: Domnișoarele de onoare coafate toate, îmbrăcate, una căutându-și pantofii (serios, pantofii ăștia sunt vorbiți cu șosetele, să dispară după spălare?), iar Dana dezorientată, cu rochia într-o mână, iar cu cealaltă mână pipăindu-și uriașul coc al coafurii abia terminate. Într-un final domnișoarele de onoare au reușit să îmbrace mireasa, fără să strice prea mult coafura.

Andrei a pornit, cum se întâmplă în cazuri din astea, grăbit, fără să-și  mai facă frizura. Vorba aia, viitoarea lui soție avea o coafură pentru doi. Ăla moment comic pentru un fotograf nunta profesionist.

Într-un final, momentul mult așteptat a sosit, iar toți invitații s-au adunat în fața altarului. Lucian își pregătea deja aparatul, când un personaj neașteptat și inedit și-a făcut apariția: un pinguin imperial adorabil, purtând un papion și inelul de logodnă în cioc. Nimeni nu a reușit să reziste farmecului său, iar invitații au izbucnit în hohote de râs. Fotografiile cu pinguinul au devenit instantaneu printre cele mai îndrăgite din album.

Ceremonia s-a încheiat în aplauze și bucurie. Toți s-au îndreptat spre locația de la petrecere. Cu muzică bună și dans, Dana și Andrei au dat startul unei petreceri de neuitat. Lucian, cel mai bun fotograf nunta Bucuresti a avut parte de adevărate provocări pentru a imortaliza dansurile spontane, cascadoriile pe ringul de dans, dar și noroaiele apărute când ploaia i-a surprins pe toți în mijlocul distracției.

Seara a continuat cu jocuri și momente emoționante, iar fotograful a știut să fie mereu prezent, având ochiul mereu în aparat pentru a captura reacțiile de încântare și surprizele de pe fețele invitaților. Și ce poze frumoase au ieșit, Dumnezeule…

În cele din urmă, rămânând doar cu amintiri pline de voie bună și cu fotografii memorabile, Dana și Andrei au realizat că nunta lor a fost cu adevărat unică și specială. Fotograful le-a oferit amintiri prețioase, păstrându-le momentele haioase și neprevăzute pentru eternitate.

Astfel, povestea lor de dragoste a devenit și o poveste amuzantă despre un cuplu vesel, un fotograf pasionat și momente surprinzătoare. Unde ați mai văzut voi un pinguin la o nuntă în București? Petrecerea lor fenomenală a făcut înconjurul cartierului, încât nu terminaseră de desfăcut cadourile nici după a treia zi după nuntă.

Și uite așa, un eveniment special poate deveni cu adevărat extraordinar, dacă știi să te înconjori de familie și de prieteni inimoși. Și nu-n ultima vreme, ai grijă să chemi un fotograf de nunta cu adevărat profesionist! Puteți admira și voi câteva cadre de poveste, vizitând acest portofoliu fotograf profesionist.

Comments

comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.