Articol despre unii angajatori din România

Am trăit s-o văd și pe asta. Sunt foarte dezamăgit de cum decurg treburile în țara asta. Însă articolul nu este despre despicat situația țării (deși românul știe să vorbească doar de politică și fotbal – “dacă eram eu în locul lor, făceam, dregeam, le dădeam 10 goluri” etc.), ci despre cum se comportă unii angajatori cu potențialii angajați.

Caut de muncă și mă duc la interviuri (când se ivește ocazia). Mă duc la o firmă care vinde accesorii smartphone și multe altele.

Interviul decurge mișto, lejer, am mai făcut treaba asta (comenzi online, răspuns la mail, telefoane, customer care). Ne despărțim prieteni, astfel ca, începând de luni să vin la muncă, pentru 3 zile să vedem dacă îmi place, dacă mă descurc, d-astea de acomodare.

Zis și făcut. Se face luni dimineață, ora 07:33 când primesc următorul mesaj:

Adică, mai pe românește:

– Domne, noi am vorbit ceva dar ne-am sucit între timp, așa a vrut managerul. Colega trebuia să vă anunțe, dar a uitat sau a durut-o fix în 14.

Asta îmi dă de gândit de ce au locul acela liber. Sau l-au avut. cică se extind. Nu se face chestia asta.

Am mai pățit-o o dată, când lucram la negru, acu 25 de ani. Lucram la o sală de net vis a vis de blocul meu. La 10 seara am ajuns la muncă, începeam tura. Și-mi zice patronul că “mă, a venit fostul angajat, căruia i-ai luat tu locul, și i-am dat postul înapoi“.

Ăla plecase câteva luni prin Anglia, venise cu mașină cu volan pe dreapta și fuma țigări din foi, și-i dăduse patronului un cartuș. Că doar făcuse treabă prin străinătățuri. Vorbim de anul 2000, când era în vogă plecatul prin anglia și cine pleca acolo era privit ca un fel de Greuceanu, de erou național.

Însă credeam că între timp lumea s-a mai schimbat. S-a schimbat, însă năravul a rămas.

Ce să mai zic, mi-e silă de oamenii ăștia.