“Avem bombe și petărzi, băieți, bombe și petărzi”

Idee de afaceri văzută azi în Cora. Niște “unii” întinseseră o masă lângă tiribombele alea pt copii, la 3 metri de intrarea în magazin.
 
Pe masă numai bombe, artificii și “petărzi“. De la 5 la 70 lei. Fără niciun contract, fără nicio adeverință că au voie să comercializeze, fără nimic. Exact ca-n târg. Și cum târgul e-nchis, hai la Cora. Dăm 200 de lei șa paznic, să-l prindă anul nou cu cașcaval la purtător și vindem marfa.
 
Știți cozile alea de pe vremea lui Ceaușescu la “orice“? Că orice se dădea, luai și tu. Că sigur în frigider n-aveai decât un ou de la Paște și un borcan de muștar, pe jumătate gol.
 
Ei bine, așa erau cozile la ăștia cu “petărzi“. Erau 3 inși, și vreao 7-9 inși la fiecare vânzător. Am luat niște artificii cu 5 lei. Alții, mai cu dare de mână, au luat de cel puțin 100 lei. 3 vânzători plus unul care făcea drumuri din parcare la tarabă să mai aducă niște cutii cu marfă, că imediat se terminau.
 
Le iei în vară cu un leu bucata și le vinzi pe 31 decembrie cu 5 lei. Profit 500%. În nici 3 ore ăia au terminat toată marfa și au intrat în anul Nou cu buzunarele pline. Pe 30 în fața pieței, fără tarabăî, doar cu o măsuță pliabilă, cu câteva produse, în caz că vine garda, îi confiscă doar ce e pe masă, în valoare de 30-50 lei, restul mărfii fiind în mașină. Iar pe 31, aceeași figură, în Cora. Sau, de ce nu, poate și-n alte magazine.
 

Comments

comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
Germania a ucis Brazilia cu șapte ghiulele…

Efectiv am stat câteva minute să găsesc titlul acestui post. Germania a înfrânt Brazilia, cu un scor istoric, 7-1. după...

Cei mai buni acumulatori?

Mă gândeam să-mi cumpăr mouse ieri, după o vizită la Megamall. Pusesem ochii pe un Hama Knallbunt, însă după reviewurile...

Cât costă scurtu’ la facebook?

De vânzare! Concursuri! Mă uit la facebookul ăsta și văd că de la o zi la alta se prostește dar...

Close