Brad natural vs. brad artificial

An de an, românul are o dilemă, în perioada Crăciunului. Ce să aleagă? Brad natural sau brad artificial? Hai să vedem principalele puncte pro și contra pentru fiecare dintre ele. Asta așa, la rece, fără să mă gândesc mai în profunzime.

Bradul natural:
PRO:
– Este natural, Bio, Eco, crescut în sânul naturii
– Miroase frumos
– CÂTEODATĂ este mai bogat ca unul artificial

CONTRA:
– îi pică acele
– îl poți ține în casă o lună, maxim 2, până se usucă
– are seva lipicioasă care nu iese nici cu foc

Bradul artificial:
PRO:
– ușor de montat și demontat
– îl poți refolosi ani la rând

CONTRA:
– îi pică acele
– e un alt plastic pe care îl ții în casă
– nu miroase, în niciun caz a ceva natural

Așadar, ce să alegem? Eu am avut brad natural de vreo 2 ori. Plus bradul pe care-l aveam la țară în fața casei. Îl împodobeam iarna și ne uitam la el seara, pe geam. Când dădea primăvara îi dădeam globurile jos și era ca nou. La București am luat de vreo 2 ani niște brăduți, ne-au umplut casa de ace, dădea mama cu mătura în fiecare zi. Nu aspirator, că ce aveam atunci, cu greu se putea numi ASPIRAtor.

Și de atunci am ales un brăduț de plastic. Montam an de an la el. Cred că l-am avut timp de vreo 25 de ani. Apoi am luat altul și-n același an am mai primit unul de la unchiul și mătușa. Ei nu-l mai împodobeau de ani de zile. Și ca să avem și ceva natural, cumpărăm niște crenguțe de brad, pe care le punem în 2-3 vaze cu câteva globulețe și le punem în fiecare cameră.

Acum am cumpărat altul. Un brad artificial alb, stufos (cele vechi erau verzi), arată bine și a fost și la reducere 50%. 1.83 cm înălțime. Să vedem cum i-or cădea și ăstuia acele. În plus știm că nu se taie alt pom pentru noi, și așa se fură din codru ca-n codru, dacă-mi permiteți. De ce să se mai taie un puiet pentru noi?

Am văzut vânzători care, rămânând cu brazi pe stoc, pe data de 25 decembrie, deoarece cer niște prețuri enorme pe ei, preferă să-i taie bucățele și să-i arunce, decât să le dea degeaba.

Personal mi se pare o afacere bună brăduțul natural luat în ghiveci. Cel pe care îl poți folosi drept pom de Crăciun, apoi pe care îl poți planta în curte. Dacă ai curte, evident. Dacă stai la bloc, ține puțin, câțiva ani, deoarece trebuie replantat într-un ghiveci din ce în ce mai mare. 

Voi ce brad referați și de ce?

Comments

comments

Add a Comment

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.