Ce filme am mai văzut?

1) Bad Milo
O comedie de groază, cu un monstru care trăia în stomacul unui tip. Sinistră comedie, iar ca film de groază o tâmpenie. L-am urmărit mai mult de plictiseală și pentru prestația lui Peter Stormare, care trata problema cu același “miserupism” ca și-n alte pelicule. Asta nu-l făcea mai puțin hilar. Consider că el a salvat în mare parte filmul, pentru a nu deveni ceva cotat cu sub 3 stele.
bad-milo

2) Solace
Cu Antony Hopkins, Colin Farrel și Jeffrey Dean Morgan (tatăl fraților din Supernatural). Filmul prezintă cazul unui ucișag în serie, care reușea de fiecare dată să-și șteargă urmele perfect, fiind în fața polțiștilor nu cu un pas, ci cu o bună bucată de drum, având posibilitatea de a-i îndrepta pe aceștia după urme pe care le lăsa în urmă expre. Este cerut ajutorul lui Antony Hopkins, un vechi polițist clarvăzător. Acesta își dă seama că acel criminal este un clarvăzător net superior atât lui cât și a altora cu aceleași capacități. Acesta ucidea nu din plăcere sau necesitate, ci din milă. Asta deoarece toate victimele sale erau (sau urmau a fi) bolnave. Iar criminalul le ucidea dinainte ca acestea să manifeste semne ale bolii, sau mai rău, chinuri groaznice în stadii terminale.
solace-5

3) Terminus
Filmul cam până la jumătate a fost o chestie statică, iar per ansamblu ai impresia de low budget. Ceea ce și este, dar asta nu-i taie din frumusețea poveștii. Într-un război între China, America, Rusia și Pakistan, viața își vedea mai departe, încet-încet de mersul ei. Într-un orășel american un bețiv, care-și plângea nevasta decedată, se întorcea cu mașina de la bar. Și vede cum în fața lui un meteorit izbește pământul cu putere, aruncându-i mașina într-un șanț. Printre picăturile de sânge de pe ochi și focul care cuprinsese pădurea, de la căderea meteoritului, acesta vede silueta soției care-l chema către locul prăbușirii acelui meteorit. Care, era o bucată ovală de metal ce radia atât căldură cât și lumină. Cum atinge acel meteorit, cum începe să-i fie rău dar în același timp, bine. O senzație care-l liniștea mental, cu toate că în corp ceva se întâmpla. Abia la spital acesta află care e adevărul. Rinichiul care-l donase soției, din păcate, ineficient, i-a crescut miraculos peste noapte.
Filmul trebuie văzut până la capăt, nu vă va dezamăgi.
maxresdefault

Comments

comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
Vrei să faci ceva în țara asta? Ți se vor pune bețe în roate!

Pentru că se poate, România lucrului de mântuială făcut. Sunt extrem de nervos. Așa de supărat încât nu am fost...

REPORTERI CU LOGOREE (LIMBARITA)!

Un subiect cam dificil de abordat, recunosc, dacă avem în vedere faptul că ceva asemănător a mai fost tratat de...

Unii americani ar trebui bătuți!

Îmi plac mașinile. Nu cred să nu existe bărbat să nu fie atras de motoare. Am văzut mai mulți pasionați...

Close