Cipru. O mini-vacanță de vis…

Iată că m-am reîntors din Cipru. O mini-vacanță de vis am petrecut acolo. din păcate scurt timpul. Însă am petrecut-o alături de-o gașcă a-ntâia…
Evenimentul numit filieracipriotă a luat naștere prin bunăvoința Paravion.ro

Echipa aia super mișto de oameni și-a pus în cap să aducă niște bloggeri ca să vadă cum merge treaba în Cipru. Cu hoteluri de 5 stele, panorame superbe, mâncăruri și băuturi alese, dar mai ales soare, plajă și mare. Stați să gugăl sărci să văd dacă e mare sau ocean… Marea Mediterană. Da, nu le am mai deloc cu geografia, ce-i drept.

Și pe lângă echipa deja stabilită de bloggeri, au mai ales doi flăcăi. Măria mea și Răzvan. Noi ne-am calificat pentru plecare printr-un concurs mișto marca Paravion și Blogalinitiative.

Vineri la ora 5.30 dimineața eram pe aeroportul Otopeni, unde ne-am strâns toată gașca.
Alex Damian, pe care-l știam de la Vizita în HD, Andrada Crânguș, Carmina Nițescu, Cezar Dumitru, Cristina Mazilu, Elena Cîrîc, Mihai Holhoș, Patricia Mihail și Alexandra Roșca, ghidul nostru Paravion. Cu Ana Moldovan ne-am văzut abia seara, în Cipru.

Mi-a fost frică în avion, nu mi-e rușine s-o recunosc. La ridicarea de la sol n-a fost mare scofală, după cum mi s-a povestit mă așteptam să fiu împins în scaun de să mi se lipească burdihanul de genunchii persoanei din spate, însă n-a fost cazul. Dar mi-a fost frică apoi. Deoarece se mai zdruncina din când în când. Nu mult, nu des, dar îndeajuns să mă facă să tresar. Plus când cotea în aer… făcea să mă vezi…

Ni s-au adus 2 sanvișuri și suc. Eu cerusem tărie și calmant. Abia am mâncat sanvișurile alea două… Primul zbor a fost cel mai greu.
Apoi, de la emoții, de la sucul de-l băusem până să ne urmăcm în avion, m-am dus la toaletă. Și unde e locul perfect de-a te duce la toatelă în avion? Exact, deasupra Turciei!

Până să aterizăm s-a mai zdruncinat ceva nițel mai mult, iar aterizarea a fost lină. Lumea aplauda acolo ca la teatru. Eu m-am filmat.

În aeroport ne-au așteptat Remus Vișan și Marios Hadjipanays de la Paravion Cipru.
Ne-am suit toată gașca în autocar și ne-am dus la Hotel Lordos. Apoi după o oră ne-am suit iar în autocar și-am fugit să crăpăm în noi. Aveau ciprioții ăștia la feluri de salate și mâncare, ceva de speriat. Eu m-am înfipt cu hulpăvie în salata de vară. Pe care n-am putut-o mânca deoarece avea un igredient idiot, foarte amar. Abia a doua zi, cu ajutorul Anei și al Cristinei, am aflat că iarba-dracului se numește… RUCOLA!. Absolut oribilă. Nu mi-au plăcut creveții, nici scoicile, însă au fost buni calamarul pane (ăla prăjit nu mi-a plăcut), icrele, cartofii (în Cipru sunt 3 recolte de cartofi pe an), salata tzatziki și fel de fel de alte chestii. Deci nu prea-mi plac astea de mare.

după ce-am halipăpit ne-am suit pe un vaporaș cu geamuri de sticlă. Subacvatic. Ceva foarte mișto. Căpitanul George era un adevărat lup de mare. Iată-l alături de Răzvan.

Ajunsesem aproape de un mal de stânci. Toată lumea a avut liber la apă. Inclusiv eu. Care mi-am pus o vestă de salvare și m-am bălăcit cât s-a putut. Ba chiar m-am cățărat pe niște stânci. Cu greu m-am dat jos de acolo. Deoarece mi-a fost frică să sar în apă. Vedeam fundul dar nu-l putea atinge nimeni. Adevărul e că apa aia e atât de clară încât și pe la 50 de metri adâncime distingi fundul.

Sus pe stâncă am văzut o nuntă. Adică vreo 3 martori într-o parte, popa și însurățeii după o poartă. Poarta aia fiind o acoladă. Cred că era dezmembrabilă ceva, însă arăta superb acolo sus.

Pozele și filmele de după acest eveniment le-am pierdut. Deoarece n-aveam loc pe hard în PC, am copiat de 3 ori pozele unele peste altele, direct din memoria internă a telefonului. Cu cut și paste. Că așa fac eu, când e să fac o tâmpenie, o fac în stil mare. Și cum nu pot roota HTC One deoarece îl am în probe, pozele sunt pierdute. Le am pe cele din Lenovo și cele de la Răzvan. De asemenea, ce-a pozat și filmat fiecare.
Drum până la hotel, duș, și ceva odihnă.

Apoi seara ne-am restrâns la autocar și ne-am dus la Galu Bar. Unde s-au strâns fel de fel de oameni de vază ai Ciprului și Paravion. S-au făcut sute de poze, s-au legat prietenii și s-a discutat despre turismul în insulă. Am aflat că peste 50% dintre turiști sunt ruși. Și într-adevăr, era plin de ruznaci. Frigul de acasă i-a împins la 2 ore cu avionul până în cipru. Vreo 5% dintre turiști sunt români. Ar trebui să fie mai mulți. Dacă tot avem bani de Bulgarii și Turcii, într-un Cipru am face o vacanță de vis. Am văzut și români care să lucreze acolo. Oameni care erau mai mulțumiți ca-n Italia sau Spania.

Apoi s-a pus masa. Fiecare și-a ales ce să bage-n el. Evident că s-a mâncat și băut pe rupte. Barmanița m-a întrebat de 2 ori dacă să-mi aducă Ouzo mare. Apoi s-a mirat că mă țineam pe picioare.

Seara am mers în club. Unde s-a dansat, s-a băut și s-a simțit bine până către dimineață. Ba am făcut și baie-n mare, dând buzna printre câteva rusoaice bete turtă de se uitau la mine ca la un zănatec atunci când le-am întrebat:

– How’s the water, rusky?

Am băut vreo 5 martini, 3 shoturi de tequilla, 2 7up și jumate de lichior de mentă din ghiozdan. Abia abia începuse să-mi fie cât de cât cald. Dacă mai beam încă pe atât poate-mi făceam curaj să mișc ceva mai mult decât capul.

De altfel, singura chestie ce-aș putea să-i reproșez Ciprului ar fi lipsa internetului moka. Băi nene, peste tot e cu bani. Plin de rețele wireless. Jumate cu parolă, jumate la liber. Te conectai la alea la liber însă dacă intrai pe net îți deschidea pagină cu Buy internet access now!

Iată cam cât costă la ei netul…

Iar pentru noi, echipa de bloggeri, a fost nașpa. Doar câțiva aveau net pe mobil. Restul jeleau. Eu cu 2 telefoane-n teste, jeleam după net. Doar în aeroporturi am avut net moka.
Zic pentru următoarea tură în cipru, sau oriunde, echipa de bloggeri să aibă net. În holul hotelului, ca la noi, dar să fie gratis. Că vă spun de acum că nu s-ar consuma decât vreo 500 de mega pentru 10 inși. Pe zi. Nu există blogger care să se ducă undeva și să se apuce să dea filme jos de pe net. Ăla e un cretin. În plus, poate avea net limitat. așa că își face nervi dacă dă jos ceva cu 40 kilo pe secundă.
Bloggerul dă check-inuri. eu nu înțeleg rostul ăsta. De parcă n-ai fi fost acolo. Însă e și-o parte bună. Dacă bloggerul dă din jumate în jumate de oră câte un check-in sau câte un tweet, lumea vede că se plimbă. Și că-i place. Și va fi interesant și pentru cititori să vadă și ei pe unde a mers bloggerul ăla. Care a tot dat check-inuri și twittere.
– Sunt la Limassol cu Xulescu. Foarte tare aici. Soare, mare și gagici. Băutura moka.

Arată-mi mie unul care zice pas la chestia asta. Dar lumea nu are cum să afle. Că bloggerul se apucă de scris când ajunge acasă. Și uită chestii interesante. Pe când așa, se uită-n urmă și vede ce-a twitterit sau checkinguit.

Va urma…

Comments

comments