Cum să NU îți petreci weekendul

Weekendul trecut am fost la țară. Pe la vreo 20 de kilometri de Curtea de Argeș.
Pe lângă faptul că a fost aer curat, grătar, mici, bere, țuică, urlat ca nebunii prin grădină, au fost și niște chestii nasoale.

1. Ce m-a lovit cel mai mult a fost lipsa internetului. Aveam eu internet mobil de la RDS, dar nu prindea acolo, pe mama dealurilor din România nicio linie de semnal.

2. Patul mic, pernele prea mari. Am dormit înghesuiți și m-am trezit din oră în oră, transpirat ca un cal. Asta deoarece n-am vrut să dormim în camera cea nouă. Unde era o răcoare mai ceva ca-n beci! N-am vrut să dormim acolo pentru că nu era TV. Și doar o priză. Și aia trasă cu un prelungitor din casa mare. Camera asta nouă fiind o parte din pătul. Șopron cum îi mai zic eu la mine în Oltenia. Pentru început e bună, însă pentru un pretențios ca mine, am văzut mai multe facilități într-un container modular de locuit de la Bogaxa. Zic asta deoarece într-o noapte uitaseră ăia de la UTI containerul deschis și vreo oră juma am dormit boierește înăuntru. Amintiri de pe aeroport…

3. Timpul scurt. Am plecat vineri după amiază și am ajuns înapoi acasă duminică seara.

Plecarea. Am plecat cu un autobuz de la nuș ce firmă. Aer condiționat, 25 lei biletul, loc berechet între scaune. Nu avea TV sau wireless. În rest a fost foarte OK. Am ajuns după 2 ore și vreo 15-20 de minute. Ce mă enervează pe mine la culme e faptul că te costă 1 leu să te ușurezi. 1 leu mă! Un leu pișarea! Strigător la cer. Cică apa pe care o consumi, săpunul pe care-l folosești, hârtia cu care te ștergi etc. Atunci să-mi spună cineva de ce e WC-ul moka pe autostrada Soarelui? (cel puțin era în 2007-2008). Moka nene. Și culmea, n-am văzut români să fure hârtia igienică, fapt care se petrece de mai multe ori decât ați crede. Și curățenie. Vă spun, așa era acum 5-6 ani. Acum nu știu cum o mai fi!

În curtea de Argeș ne așteptau socrii mei și hai la țară. Peisaje nene acolo de-ți venea rău. De aia tot zic, cumpărați naibii ceva d-aici să îmi iau un DSRL vai mama lui, 400 lei pentru început! Nu am făcut poze la dus, telefonul era descărcat, aparatul foto era în portbagaj.

Și ajungem la țară. Adică la 300 de metri de casă, la poalele unui deal. Deal mare, cu pietre pe jos, de-ți rupi orice mașină, tot teren să fie și sunt șanse să dea chix p-acolo. Așa că ia catrafusele în spinare și du-le acasă. Și mi-am adus aminte de când mă duceam la țară acum 10 ani, în Oltenia.
Că zicea biata bunică-mea: Neamul ăsta al nostru a fost blestemat să care!

Asta deoarece când ne duceam ne duceam încărcați. Ulei, pâine, zahăr, mezeluri, fel de fel. Și veneam încărcați. Fructe, juma de porc, cârnați, prăjituri, tot felul.

Așa că și acum am pus mâna pe două sacoșe mari, plus ditamai ghiozdanul meu în spinare și ia-o în sus pe deal. Sacoșe mari zic deoarece socrii au făcut cumpărături în Curtea de Argeș. Friptane, bere, sucuri, apă minerală, mici, niște cuie, niște sârmă de gard, un sac de ciment, fel de fel.

Și mă bucur că am fost primul acasă. Când am ajuns eu aproape de casă vedeam că-n urma mea se zărea nevastă-mea. Încărcată de geanta ei cea nouă (uite mă că am uitat să pun FUFOrialul cu unboxing bag…) și încă 3 bidoane de apă minerală.

Evident că trăgeam din greu mai ceva ca un cal de curse după cele 24 de ore de la Le Mans, însă eram mândru că am urcat primul dealul cu o greutate impresionantă.

Am pus de-am mâțncat, am băut niște caisată excelentă, niște țuică (nu mult, numa vreo 3 pahare…) și m-am pus în pat să văd Românii au talent.

Nu mă așteptam să dureze așa de mult, emisiunea terminându-se cu victoria lui Bruno Iacobeț, pe care-l felicit pe această cale. Sincer mă așteptam să câștige flăcăul cu păpușile, a făcut șou de prima mână. apoi am stat și m-am gândit. Toți ăștia de-au ajuns în finală, vor fi invitați la diferite spectacole de varietăți. Păpușarul va umple imediat sala, magicianul deja o face (fiind invitat la Heido Choco Club – altă chestie de-am uitat s-o pun sus…), fata aia de cânta la pian la fel, acordeonistul la fel, toți mă. Tot o să-i invite careva cel puțin o dată la un spectacol. Însă pe Bruno cine-l invită? Hai, dacă-l invită vreo asociație d-asta de câini din România, însă nuș cât de bine-s organizați. Alte țări au întruniri d-astea bianuale, la noi am auzit acum 7-8 ani că s-au strâns crescătorii de mioritici carpatini, dar de atunci… sufletul!
Așa că Bruno a câștigat pe merit. Și mă bucur pentru el și pentru căței. Discuri, discuri, discuri, fără număr DISCURIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIIII!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Apoi bă nene am băgat la maț iar și somn de voie. Ce vorbești că m-a trezit bestia de câine pe la 6 dimineața cu lătratul. Ăsta un ciobănesc carpatin d-al nostru, corcitură cu dracu știe ce dihanie. Ceva mare așa… Cât juma de vițel mai slăbuț. Cam cât un Irish wolfhound.
M-am întors pe partea ailaltă și până pe la 11 am dormit ca porcul.

Când m-am trezit, preparatul halelei era în toi. Ca niciodată nu am făcut nimic mă. Nici măcar focul la grătar. Absolut nimic. M-am dus să fac poze, să trag cu pistolul în păpădii (cred că din 40 de focuri trase, 35 au rupt florile, zmulgându-le tulpina), mi-am făcut iar arc (am boală, de fiecare dată când ajung la țară eu îmi fac arc.)

Apoi ne-am pus la masă. Am băgat în mine până n-am mai putut. Și până am înjumătățit ditamai oala cu friptane, copane și mici. Plus usturoi și ceapă scoase de mine din grădină.

După masă dă-i cu pozele. De-am să le pun la final. Și s-a terminat ziua al naibii de repede. Ce m-a deranjat a fost lipsa apei curente, dar mai ales a canalizării. Cu WC-ul în fundul curții nu mă mai împac deloc…

Pe la 10 seara eram rupt de somn. Abia am văzut ceva din Godzila și m-am culcat. Cu ocazia asta m-am pus acum să dau jos Godzila, nu cred că l-am văzut vreodată cap-coadă.

Până la 6 dimineața… din oră în oră m-am trezit. Ca să mă întorc pe partea ailaltă. Chin nene patul ăla mic, pernele mari și grele… chin și alta nu. Și la 6 iar lătra câinele de parcă era ariciul la juma de metri de lungimea lanțului, așa făcea. M-am trezit și m-am dus peste el. I-am dat apă, a băut și-a tăcut. Mă și mir, deoarece pe zi când am vrut să mă împrietenesc cu el, mă lătra ca pe hoț… Poate parul ăla din mâna mea (din care am făcut arc) a avut ceva de spus…

Pe la 1 am plecat de acasă, să mergem prin Curtea de Argeș, să vedem și noi Biserica lui Manole. Frumoasă pe dinafară. La intrare era o tanti.
– 2 lei intrarea
– Ce fă?
– 2 lei intrarea!
– Pentru ce?
– Că așa costă. 2 lei!

Aia era setată cu 2 lei, doi lei!

– E casa Domnului, de când plm îmi ceri bani?
– Așa a fost întotdeauna!

Deci 8 lei s-au dus pe apa sâmbetii! Iar înăuntru, Dumnezeu cu mila! Nimic special bă! Nimic nimic! Pe cuvânt că la biserica de la mine e mai mișto înăuntru. Pereții coșoviți, loviți de parcă s-ar fi dat luptele din Revoluție acolo, iar candela de la mormântul lui Radu de la Afumați era stinsă. Cică n-am voie să fac poze. 10 lei să faci poze, 20 lei să filmezi, sau 10 milioane pentru profesioniști. Erau acolo prețuri nene, nesimțire fără margini!

Și cum stătea acolo un tinerel în haine preoțești m-am dus să-l întreb ceva.
– Bună ziua!
– Hristos a înviat!
– Adevărat a înviat. Spuneți-mi și mie vă rog, se fac ceva lucrări de reconstrucție a bisericii?
– În afară s-au terminat, iar înăuntru s-a început deja (o parte era acoperită cu plasă d-aia verde de construcții), dar durează mult deoarece estre foarte costisitoare.

Evident că-i costisitoare, tocmai se mai face acolo o catedrală sau Dumnezeu știe ce, iar cu banii din ultima sută de ani (de când n-a mai fost reconstruită asta a lui Manole), ce s-a făcut? Un fel de ghici ciupercă ce-i!

În 20 de minute am terminat de vizitat extraodinarul muzeu băi frate. Am umplut 2 sticle cu apă de la fântâna lui Manole și hai către autobuz. Până să plecăm, nevastă-mea a trebui să mai dea 1 leu să se ușureze. Iar eu am intrat ca nesimțitul la femei și n-am mai plătit nimic. Odată cu mine a mai intrat un tip la femei, unde era liber, pe când la bărbați era plin, jurai că s-apucă ăia să facă vreun Harlem shake ceva în WC-ul bisericii!

Eram plin de nervi de la faza cu 2 lei intrarea, s-au supărat pe mine soacră-mea și nevastă-mea, de ziceai ce-i aia. Abia le-a trecut supărarea, că am reușit să le enervez iar. La autobuz. Altă fază de rahat și de secolul al 15-lea de când te urcai în diligență!

Autobuzul tras și plin de lumje. Care cumpăra biuletul de la șofer nene. Adică a durat vreo 40 de minute până și-au luat toți bilete. Am făcut circ acolo. Că de ce mama dracului nu se cumpără bilete de la casa de bilete dinăutru.
După 20 de minute de nervi i-a venit ideea explicativă soacră-mii.
– Acum toți ăștia cu firmele de maxi-taxi sunt patroni diferiți. Nu mai sunt de stat să stea unul la ghișeu să vândă bilete. Aici fiecare are omul lui, ăla fiind șoferul. Ca să nu mai plătească un om în plus să vândă bilete, când alea se pot cumpăra direct de la șofer.

Tâmpenie mai mare n-am văzut de… juma de oră înainte, de la 2 lei intrarea!

În autobuz nevastă-mea era deja nervoasă, ai ei plecaseră, evident dezamăgiți de nervii ginerelui lor. I-am mai făcut o fază nasoală neveste-mii din păcate, și-am pornit la drum. 31 lei biletul, aveam wireless și TV. Unde a rulat un dvd cu Mr Bean, episoade pe care nu le mai văzusem! Am ajuns foarte repede la Bucale, cam într-o oră și 15-20 minute.

Per total a fost mișto, însă din păcate m-am enervat repede și am enervat și pe ceilalți din jurul meu.
Așa sunt eu făcut, să urlu când mi se pare o chestie aiurea. 2 lei intrarea, 1 leu pișarea!

Mai multe poze dincolo.

Comments

comments