Cum sunt tratate femeile?

Mă uit de ceva vreme la un serial. Sons of anarchy. Mă așteptam să se fi terminat, dar începe un nou sezon în septembrie.
Una dintre idei, e faptul că serialul este genial. Cel puțin primele două sezoane. Apoi a urmat un sezon trei cam tras de păr, iar sezonul patru e iar mișto.
Și ajung la ideea de bază. Întrebarea “Cum sunt tratate femeile?”

Să vă spun cum sunt tratate-n serial.
Nu am apartenență la niciun club de motocicliști și n-am idee cum merge treaba într-un asemenea club. Însă dacă au ca sfătuitor unul din membrii fondatori Hells Angels, cred c-o fi pe bune.

Bun și s-ajungem la întrebarea de baraj. Cum credeți că tratează ăia femeile?

a) ca pe niște obiecte sexuale
b) ca pe egalul lor
c) ca pe zeițe

bikerDe punctul c ne putem descotorosi din start, căci nu va fi cazul nici în viața de zi cu zi, darămite într-un club de bad boys.

Ne rămân punctele a și b.

La punctul b există situații, însă puține. De puține ori femeile sunt tratate ca egalele bărbaților.

La ei în club, unde clubul ăla ar fi raiul pe pământ pentru ei, există doar curve. Toate femeile care vor să intre în club se culcă cu toți bărbații. Adică sunt bunuri de consum. Fiecare motociclist ia ce femeie vrea și-o călărește unde și cum vrea el. Abia cu timpul, dacă unuia îi pică cu tronc vreuna din ele, o ia de nevastă, fiind “doamna lui“.

De atunci aia nu se mai culcă cu nimeni din club, decât cu bărba-su. Bine, că se întâmplă să-l mai înșele, e partea a doua.

De atunci, ea de la rangul de curvă ajunge la nivelul egal cu bărbatul. Cel puțin în treburi de familie. Când e vorba de decizii în club, nu are nimic de spus. Doar dacă e nevasta președintelui și-i bagă idei în cap.
Dar și atunci când ideile ei și ale lui bărba-su nu coincid, se lasă cu scandal.

Și femeia care iese șifonată bine dintr-o încăierare d-asta, musai tre să-l ierte pe bărbat. Doar e doamna lui. Ce-i porcăria asta?

Mă rog, serialul știu că e film, dar stau și mă întreb dacă fazele astea cu femeile sunt pe bune. Ce nebună e aia să se bage într-un club de motocicliști, să fie regulată de nșpe bărbați timp de nu se știe cât, până se îndrăgostește unul de ea.

Oare la noi în țară or fi aceleași reguli în grupuri d-astea?
Că umblă oamenii înarmați, asta o știu din sursă sigură. Însă de faza cu femeile n-am întrebat. Nici nu știam până acum 2 săptămâni.

Voi ce părere aveți? Cum tratați voi femeile?

Comments

comments

14 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.