Japonezii fac și filme bune!
|Că nu-i înțeleg eu în multe chestii pe japonezi, știe toată lumea. Însă are cineva idee că japonezii fac și filme bune?
Am văzut “Așa tată, așa fiu- Like father like son“. Film premiat cu premiul juriului la Cannes în 2013. Un film excelent, chit că nu prea mă împac eu cu dramele.
Povestea arată viața unui cuplu japonez cât de cât fericit. Spun cât de cât fericit, deoarece soția nu avea altă treabă decât de-a fi casnică și de-a se îngriji aproape în totalitate de copil, în timp ce tatăl stătea la muncă 16-18 de ore. Că așa-i la japonezi, juri că-s roboți și alta nu.
Într-o zi, familia primește o scrisoare de la clinica unde li se născuse copilul. Ducându-se acolo, află că fiul lor natural a fost schimbat la naștere cu altul. Așadar, aceștia crescuseră timp de 6 ani un copil care nu era al lor.
Doctorii, din exterior au dat imediat soluția salvatoare “faceți schimb cu familia care are copilul dvs. natural și gata treaba“. Pe foaie e al naibii de ușor, însă în realitate sunt sute de mii de probleme.
Nu-i așa simplu să îți duci copilul la altă familie, să le zică ălora tată și mamă, iar tu să-l iei pe altul, învățat cu familia și obiceiurile celorlalți. De exemplu, familia cealaltă era cu posibilități financiare reduse. Toți făceau baie o dată, în cadă, ceilalți mai având o pereche de gemeni de 4 ani. Așadar, din a face baie singur, înconjurat de rățuște, copilullui îi va fi al naibii de greu să facă baie cu un bărbat străin, și alți 2 copii!
Altă soluție fusese găsită de tatăl mare mahăr. “Am bani să-i cresc pe amândoi“. Însă imediat și-a primit o palmă părintească în frunte de la celălalt tată, mai în vârstă decât el.
Așa că, încet încet, familiile s-au împrietenit. Copiii se înțelegeau de parcă erau frați. La 6 ani ți-e ușor să te împrietenești cu un copil de vârsta ta. De pe la 30j de ani în sus dai de belele…
Azi așa, mâine așa, copiii stăteau weekendurile la familia cealaltă (a părinților naturali), așa că s-au hotărât să facă schimbul definitiv. Dacă au reușit, rămâne să descoperiți vizionând filmul, adus în România de Independența film
Si eu auzisem de filmul asta si fusesem momentan curios sa-l vad, dar pe urma am uitat de el. Imi pare bine ca mi-ai reamintit tu, chiar daca am impresia ca e un film din asta cam trist si emotionant de ti se pune un nod in gat in loc sa te relaxezi si sa te distrezi ca lumea. Eu din sstea nu suport prea usor mai des decat o data la cca minim 2 ani, si trebuie sa verific cand l-am vazut pe ultimul.
E bun filmul, nu mă așteptam. Credeam că-i cu mentalitatea aia tâmpită de japonez, că-i văd p=ăia mișcându-se ca roboțeii… Însă în afară de plecăciuni de lăsai capul la 90 de grade, n-am văzut nimic diferit de cultura europeană.
Oamenii de arte japonezi mai recenti, adica din cca ultimii 150 de ani, par a fi deosebit de fascinati de cultura europeeana. Probabil ca pt ei din punctul lor de vedere pare deosebit de exotica, cam la fel cum paruse si orientalismul europeenilor de acum 150 de ani. Insa societatea reala in sine e la fel de distinct japoneza la fel cum e si societatea elvetiana de exemplu, putin le pasa japonezilor de zi cu zi de obiceiurile si mentalitatile romantice sau realiste greco-latino-crestine, la fel cum putin le-ar pasa elvetienilor de obiceiurile si mentalitatile musulmanilor. Insa filmul asta se adreseaza desigur educarii tineretului in spiritul tolerantei fata de strainii din alte culturi.