Marțianul
Am reușit și eu să vizionez fimul Marțianul. Și vă spun din capul locului că mi-a plăcut mult. Sincer credeam că va fi ceva static, ăla singur pe-o planetă, n-are ce face toată ziua, vai de el, moare acolo.
Ei bine, spre deosebire de alte filme cu planete și nave spațiale (ca de exemplu, Gravity – film static), aici chiar am avut parte de acțiune. Și prin acțiune nu mă refer la bătăi ca-n filmele cu Jackie Chan sau împușcături și grenade cum ne învățase Schwarzenegger. Acțiune înseamnă că ăsta chiar a făcut ceva. Și-a reușit să ne țină cu sufletul la gură.
Într-un viitor nu foarte îndepărtat, o echipă de cercetători ajunge pe Marte, pentru explorare. Aceștia trebuiau să se întoarcă pe pământ cu mostre de sol (de gheață n-a zis nimic, ceea ce mi s-a pare o chieste pe care au omis-o – mai ales că Marte e plină de oceane înghețate la suprafață), însă au trebuit să abandoneze misiunea când o uriașă furtună dădea semne vizibile că le va lovi crunt baza. Echipa s-a pregătit să părăsească suprafața planetei, însă un biolog, Mark Watney este luat de furtună și piere din ochii echipei. Degeaba au încercat aceștia să-l cheme prin stație, degeaba îl căutau pe radar, parcă fusese înghițit de pământ. Sau de roca de pe Marte.
Așa că echipa se salvează fără acest membru al echipajului.
Însă după câteva ore de la furtună, în țiuit enervant care anunța nivelul scăzut al oxigenului din costum, biologul pierdut se trezește din leșin. Și ce să vezi, era singur pe-o planetă, la milioane de kilometri de casă, fără a putea lua legătura cu nava care abia plecase sau cu Terra.

Nu știu câți oameni ar trata totul cu sânge rece, deoarece majoritatea și-ar lua câmpii numaidecât. Însă Watley s-a apucat să-și raționalizeze apa, aerul și hrana, știind că peste 4 ani va urma o nouă misiune pe Marte. El doar trebuia să supraviețuiască în acești 4 ani.
Nu vă povestesc filmul, deoarece merită vizionat la cinematograf, vă spun doar că acesta reușeșse cu greu să supraviețuiască pe Marte mai bine de un an. Și aici am văzut o inspirație dintr-un film mai vechi, în care unii reușiseră să planteze niște iarbă mov pe Marte, ce-i asigura cu oxigen. Însă, din păcate, am uitat numele filmului (se putea foarte bine să fi fost și vreun serial SF).
Pelicula “Marțianul” este echilibrată din toate punctele de vedere, are o coloană sonoră de-mi aduce aminte de copilărie (in your face, Watley) și reușește chiar să emoționeze și o inimă de gheață.
Tras de păr în vreo 2-3 secvențe, însă nu grosolan, ci la limita realității și-a legilor fizicii. La limită. Un film care merită păstrat pe DVD sau BluRay și arătat nepoților, poate după o amartizare reușită.

Si mie mi-a placut filmul ! Prietena mea (din copilarie, cu care eu vorbesc in real life cel mai mult despre carti si filme) citise cartea acum vreun an jumate si ma sunase la skype imediat cum terminase de citit cartea sa-mi spuna ca desi ea stie ca nu-mi plac cartile SF, ea tocmai a citit una ff misto, Martianul, de Andy Weir, si ca spera sa se faca un film dupa ea, pt ca merita, si ca trebuie sa o citesc si eu, sau macar sa nu uit sa vad filmul cand va aparea. Plus dupa vreo luna iar m-a sunat sa-mi spuna ca a citit ca va fi ecranizata cartea, insa deoarece nu se stie cat va dura sa incerc totusi sa citesc cartea. Pana la urma nu am citit totusi cartea dar am vazut filmul. Si si mie mi-a placut pt ca a fost asa educativ si de actiune, mereu te intrebai daca e posibil si daca are o sansa, si pe urma se intamplau erori sau accidente insa iar recupera. Si desi sfarsitul mi s-a parut total improbabil, a fost si ala asa emotionant gen salvare de o pronie Divina. Per total mie mi s-a parut un film ff iluminist. Cred ca dnilor Newton si Leibnitz le-ar fi placut ff tare atat cartea cat si filmul ! Si nici dl Voltaire nu l-ar fi criticat prea tare in presa !
Nu am citit cartea, însă filmul a fost mai mult decât OK. Am văzut aseară alt film mișto, The Colony, din 2013, cu Laurence Fishburne. Inițial credeam că-i tot așa cu nave spațiale și alte planete însă a fost cu altceva.