Meditații de germană pentru începători în Suceava – de ce am ales un curs la Wunderkind?

Ca mulți părinți, mi-am dorit pentru copilul meu să înceapă să învețe o limbă străină de mic. Trăim într-o lume în care cunoașterea limbilor străine nu mai este un „bonus”, ci o necesitate reală. Cerințele actuale se îndreaptă spre cunoașterea nu doar a unei limbi străine, ci a cel puțin două limbi străine.

După câteva căutări și câteva discuții, am ales limba germană. Este o limbă utilă, logică, dar care poate părea dificilă pentru un copil aflat la început. Tocmai de aceea, mi-am dorit să găsesc o metodă prin care copilul meu să o învețe cu plăcere.

Meditații sau curs de germană pentru copii?

Primul gând a fost la meditatii germana incepatori Suceava. Este probabil varianta la îndemână la care se gândesc mulți părinți. Părea o soluție bună: atenție 1 la 1, ritm adaptat copilului, flexibilitate în program. Totuși, am înțeles că pentru un copil aflat la început de drum, un curs organizat poate fi mai potrivit. Învățarea unei limbi nu înseamnă doar reguli și vocabular, ci și energie, joacă, curiozitate și interacțiune.

Am început să caut opțiuni în Suceava. Voiam: profesori cu experiență, metodă de predare adaptată copiilor, un mediu prietenos. Așa am descoperit Wunderkind Suceava.

De ce am ales Wunderkind? Ce m-a convins?

După mai multe căutări, recomandări și comparații, am descoperit acest centru de limbi străine. De la primul contact, mi-am dat seama că este diferit față de varianta clasică de meditații. Nu era vorba doar despre „predarea limbii germane”, ci despre modul în care copiii sunt implicați în procesul de învățare. Atmosfera era relaxată, caldă, iar abordarea, exact ceea ce căutam: adaptată copiilor.

Ce am înțeles ca mamă după ce copilul meu a început cursul de germană

Am înțeles că nu este niciodată prea târziu pentru un copil să înceapă să învețe o limbă străină. Avea 8 ani și jumătate când a început. Am aflat ulterior faptul că aici sunt înscriși copii mai mici de această vârstă. Există curs KleinKinder pentru copiii de grădiniță – se adresează celor de 5-6 ani. Chiar de la nivelul introductiv, Kinder A1, copiii pot fi pregătiți pentru examenul ÖSD KID A1, în funcție de evoluția lor și de recomandarea profesorului.

Evită să te gândești că este prea mic, că va fi prea greu sau că îi vei încărca prea mult programul. În timp, îți dai seama că, de multe ori, copilul se adaptează mai ușor decât crede adultul. Cursurile de la Wunderkind sunt organizate pe durata anului școlar, cu o frecvență de o ședință pe săptămână.

Experiența de la curs contează mai mult decât pare la început. Poate că știi și tu noțiuni de bază în engleză sau germană, însă acasă este greu să creezi același cadru de studiu. Un curs aduce ritm, interacțiune, rutină și contact constant cu profesorul și ceilalți copii. Mersul la curs a devenit parte din rutina lui, iar acum așteaptă cu drag ziua în care merge la curs.

Am avut întrebări? O mie!

Câte griji are o mamă – desigur, sute. M-am gândit cu teamă că va renunța și după tot procesul de înscriere îmi spune că nu mai dorește. Înainte de înscriere, copilul a trecut printr-o scurtă evaluare. Profesorul a observat nivelul lui și a recomandat grupa potrivită.

Este o experiență unică, prima de acest fel la noi. Din experiența mea, i-aș încuraja pe părinți să ia în calcul astfel de cursuri.

Das kannst du besser – you can do better. Poate că primul pas pare greu, dar uneori este exact începutul de care copilul are nevoie.

Wunderkind are sediu în Suceava, pe strada Universității. Până ajungi la locația fizică, poți contacta echipa online.

Contact:

0746 537 481

contact[@]wunderkind.ro

Classic Office Center, Str. Universității nr. 32, etajul 2, Suceava

Cont social media: www.facebook.com/Wunderkind.sv

 

Comments

comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.