Mein Kampf – sau cum să râzi cu lacrimi

Am descărcat Mein Kampf de Adolf Hitler. Mi-a spus mie un amic mai demult că e alandala scrisă și pe el l-a enervat. Culmea, omul era nazist convins.
M-am apucat să citesc și prima pagină și m-a apucat râsul. Nu, nu pentru idei extremiste, nu vorbește despre așa ceva în primele pagini. M-a apucat râsul deoarece are aproximativ același stil de scris ca și Rudolf.
O idee din care pornesc alte trei explicate cu amănunte și în care, până la urmă pierzi șirul. Apoi revine la ideea inițială. De exemplu:

Greu de urmărit. A pornit de la târgușor, a trecut prin națiune economică, imperiu, pluguri și săbii, ca apoi să mai bată punctul pe i cu târgușorul.
Și cam atât am citit și eu din măreața carte. Nu-i de mine. Țin minte că de vreo 3 ori (am avut ceva răbdare) am încercat să citesc Operațiuea Dakar de robert Ballard și Tony Chiu. Cu Chiu ( 🙂 ), cu vai am ajuns până pe la jumătate, apoi am azvârlit-o cât colo.

Însă, cum în cazul lui Rudolf, pot să-mi dau seama cu ușurință despre ideile lui, precum și trecerile de la una la alta, deoarece nu se exprima foarte bine în scrisul mai multor idei legate, în cazul lui Adolf, lucrurile nu stau chiar așa. Am dat pe undeva pe la pagina 50 și m-am crucit. Parcă parcă citeam ceva de Karl Marx…

Comments

comments