Oază de verdeață între betoane!
Am crescut la țară, în mijlocul naturii. Culegeam mere din copac, le ștergeam în grabă pe tricou și le mâncam. Mă duceam cu Neamțu’ cu caprele, pe câmp. Aduceam acasă câte o raniță de uscături din pădure. Sau stăteam și 2-3 zile la o ditamai buturuga, ca s-o scoatem. Era pădurea plină de uscături. Nu am tăiat niciodată un pom. Luam ce deja era căzut sau rupt. Pentru mine, viața la țară a fost și va fi extraordinară. Dar nu ai cum să locuiești la țară când ai serviciul în buricul Bucureștiului, între betoane. Așa că, ești forțat să trăiești la bloc. În jungla de asfalt, după bine a zis cineva mai demult.
Nici parcurile nu mai sunt ce erau înainte. Am ieșit acum vreo 2 săptămâni în parc. Nu am văzut atâta lume strânsă la un loc din iarna lui 2008, când s-a aprins bradul ăla imens la Unirii. Se strânseseră în jur de 100.000 de oameni. Pentru niște luminițe. Am zis că nu mai fac vreodată o asemenea neghiobie, să mă bulucesc alături de alți gură-cască, să fac 2-3 poze, pe care, dacă le voi revedea de 2 ori e mult.
Și totuși, există o modalitate să ai propia ta oază de verdeață, chiar la bloc. Îți poți crea o mică grădină în balcon, cu ajutorul unor jardiniere bine plasate. Poți pune o grămadă de flori, dar și câteva legume. Vorbisem cu administratorul să punem, de exemplu, salată, pe bloc. Evident, au început să râdă.
– Hai mă, să crești legume pe bloc, dracu’ a mai văzut?
Nu am dus discuția mai departe, când am văzut că n-am cu cine vorbi. Aștept să reabiliteze ăștia blocul și să pună balustrăzi pe bloc. Zice-se că vor face și tavanul mai solid. Va trebui să reîncerc să vorbesc despre asta. Nu să vând salată la piață, după cum ar crede unii, deși, după niște calcule frugale, ar ieși niște bani frumoși, dacă n-ar exista mafia piețelor. Dar aici vorbesc strict despre hrana pe care ne-o putem crește singuri, fără să o plătim. În plus, am elibera oxigen în atmosfera poluată de milioanele de mașini.
Am fost mai demult în vizită la cineva care avea balconul plin de jardiniere de exterior. Și plantase zeci de flori. Avea un curcubeu de culori, de-ți era mai mare dragul să-i calci pragul. O măsuță de cafea, 2 scăunele și flori cât cuprinde. Mai avea un radio pe măsușă, puteam juca nite table (dacă eu știam, evident), serios, nu-ți venea să mai pleci.
Cât despre îngrijirea grădinii, era vorbă de 10 minute pe zi. Să ude florile și atât. Se gândea să facă și un mini sistem de irigații, dar nu știu ce-a făcut până la urmă. Însă mi-a lăsat ideaa că oricine, cu puțină muncă, își poate crea peticul său de verdeață și liniște. Și ce poate fi mai frumos decât un balcon plin de flori?
