Toți copiii sunt tâmpiți?

În primul rând, îmi cer scuze pentru titlul nelalocul lui. Am un motiv bine întemeiat pentru care să mă întreb asemenea “gogomănie“. Voi, cei de 25-40 de ani, mai țineți minte cum erați când aveați 4-7 ani? Eu știu foarte bine, am fost un copil liniștit. Nu zbieram ca din gură de șarpe din orice.
Acum nici jumătate de oră l-am văzut pe Domnul Goe, pe numele său Ianis. Sau Yanis, whatever.
A venit cu maică-sa la magazin. Femeia s-a uitat să vadă ce să cumpere, timp în care pezevenghiul a început să urle din toți rărunchii după vânzătoare:
– Unde sunteți, unde sunteți?

Și știți câți decibeli are un copil? Vreo 90 așa. Un bebeluș are 114. Nu știu cum sunteți voi, însă eu dacă am un copil la 2 metri de mine și urlă fără motiv, chit că mi-e rudă, chit că e necunoscut, îmi vine să-i dau un șut în fund. Apoi câteva palme părinților care l-au crescut așa.

Pramatia a încetat cu urlatul, apoi pus mâna pe-o ciocolățică și-a băgat-o în buzunar. Vânzătoarea l-a văzut și i-a spus că nu e bine ce-a făcut.
Ți-ai găsit. A început să zbiere că e ciocolățica lui și că o vrea înapoi. Degeaba a încercat să-i explice maică-sa că nu e bine, că vine poliția, că câr, că mâr. Nu a avut cu cine discuta. Ăla băga în buzunar tot ce reușea să prindă, ciocolățele, bombozne ba chiar și-o cutie de bere, urlând că-s ale lui. A plecat femeia, trăgându-l după ea. Pe scările magazinului, copilul s-a trântit pe jos și nu voia să se ridice. A dat să-l ia mă-sa în brațe. S-a zbătut ca un pisoi în sac, înainte de înec. Urlete, țipete, trântit pe jos.
Nu-i vina copilului pe deplin. E vina părinților că l-au crescut așa. Dacă și tu cititorule, ai așa o pramatie de copil, ai eșuat ca părinte. Nu-i problemă, nu oricine e făcut să fie părinte. Iar, cu vârsta, copilul se va potoli.

Din păcate, ăsta nu-i singurul caz de copil prost crescut. Sunt zeci, mii. Nevastă-mea încerca să mă facă să pricep că așa sunt toți copiii. Refuz cu înverșunare să cred că toți copiii sunt tâmpiți sau prost crescuți. Mintea mea refuză să priceapă treaba asta.
Și-am văzut cum e să fii mic. Și pe mine și copiii cu care am crescut. Apoi nepoatele mele, născute în 90 și 91. Niciunul dintre toți copiii cu care am avut de-a face direct nu se comporta așa. Cu țipete, dat din picioare și trântit pe jos. Ba, pe unii i-am văzut chiar lovindu-și părinții.
Părinți care le luau apărarea cu “are o personalitate puternică“. Nu nene, nu-i de vină personalitatea, e de vină lipsa unei mustrări părintești la nevoie.
Pe mine nu m-au bătuit ai mei când eram mic. Mă mai pleznea maică-mea cu papucul. De multe ori abia mă atingea, însă o făcea de față cu alți copii, să-mi fie rușine.

Nu vă spune nimeni să vă bateți copiii, Doamne ferește. Însă dacă nu pricepe de câteva ori cu vorba bună, încercați alte modele. Pauză ieșit afară aaaa, pauză PC și televizor, pauză tabletă și telefon mobil. Și-o palmă la fund de față cu colegii de grădiniță/ școală nu a făcut rău nimănui. Succes!
copil

Comments

comments

4 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.