Treci mă de te-mbracă!

– Treci mă de te-mbracă, n-auzi? Ia pantaloni pe tine!
Se uita Ilie la maică-sa ca vițelul la poarta nouă. Femeia se grăbea ba să termine de făcut bagajele, ba să lase vorbă la vecină că pleacă, să îi mai ude aia florile iar copilul stătea ca un tâmpit.
– Îmbraca-te odată că pierdem trenul!
….

Ilie se scutură. Își adusese aminte de acum 30 de ani de când era mic și trebuie să plece la mătușa Florica la țară. Îl lăsase a bătrână la soră-sa, îi lăsase niște bani și dusă a fost. Cică s-ar fi măritat prin Italia, unde s-a prăpădit mai târziu. Nu-i ducea dorul. O femeie de-o văzuse de câteva ori, prea puține ori ca s-o țină minte.
Abia ieșise la șterpelit acum. Voia să facă rost de niște haine noi. După ce pescuise pe geamul trenului se făcuse c-o pălărie la modă, bașca o pereche nou nouță de pantaloni. Avusese baftă la pescuială. Metoda asta nouă dăduse roade. Bine, mai folosise metoda acum 2 ani, când cu saci de grâu, însă atunci nu-i ieșise deloc cum voia.
Pe la Câmpina se dete jos ușurel de pe vagonul trenului și se făcu nevăzut prin mulțimea de oameni. Urcă într-un tren de mergea către Hunedoara. Intrase în tren să vândă hainele pescuite, apoi sus călare pe vagon să ajungă la Hunedoara. Dacă venea controlorul să-i ceară bilet? Ce să facă, să se ia la bătaie cu ăla? El era pescar doar, nu boxer!
– Treci mă de te-mbracă! strigă el în gura mare în primul vagon.

Câțiva întoarseră capul și-l văzură în ușă pe Ilie într-o mână cu pălăria iar în cealaltă cu pantalonii. Veni un muncitor la el să-l întrebe de pălărie. Pe un pol o mărită imediat.
– Băi, bună pălărie!

Noul posesor al pălăriei era felicitat de câțiva vecini de vagon. Într-adevăr, bună pălărie. Plus că era nouă. Ba unul, mai în glumă, mai în serios îi spusese că așa bună pălărie are încât să n-o scoată nici în biserică…

– Hai mă să te-mbraci. Pantaloni noi, cu cozondraci! striga Ilie, mai ceva ca oltenii din piață.
De data asta se interesară câțiva de pantaloni. Se văzuse că are marfă bună, credeau că e de la haine online de când cu pălăria, deci și pantalonii trebuiau să fie neapărat ceva de calitate, ceea ce era și adevărat.
– Uite bă nea Steliane, e noi nădragii! spuse unul după ce-i pipăi.
– Cât face pantalonii?
– Ia de probează-i, ne înțelegem la bani! îi făcu Ilie cu ochiul.

Omul trase pantalonii pe el în WC. Apoi ieși afară cu pantalonii în mână.
– E mici bă frate. E mici de mine. Nu mă cuprinde la burtă. Da’ se vede că-i de calitate.
– Hai mă de te-mbracă! Vine vara și n-ai pantaloni de ieșit la garagață. Vrei femei, da’ pantaloni nu vrei să iei!

Îi ieșeau rimele una după alta. Prost nu era golanul deloc. Tocmai atunci se plimba prin tren și Ploieșteanul. Ăla așa, la clăteală, să vadă ce mai e prin tren.
– Ia dă bă să văz pantalonii!

Ca turnați veneau pe el. Parcă-i făcuse direct la croitor.
– E buni năgdragii, îi iau.

Bătură palma pe 5 poli. Nici că se putea mai bine. Acum Ploieșteanul avea o pereche de pantaloni care dădea clasă oricui. Muncitorii erau geloși. Ce să le faci, unii cu pantalonii, alții cu uitatul… Până la Hunedoara, Poieșteanul se cunoscu mai bine cu Ilie. Nu se mai duse golanul pe acoperiș, Ploieșteanul îl știa pe controlor și-i dete ăluia 5 gologani de mearsă și el ca omul, în tren… Ilie era bucuros. Pescuiala de haine fusese încununată de succes, bașca aflase că Răduș e la Hunedoara. În cabană cu Ploieșteanul. Cică într-o oră sunt acolo…

Ajunși în Hunedoara, Ilie se miră de cât de mică era gara.
– Și cantonul de la Bucale e mai mare decât gara asta…
– Ei și tu acum! comentă Ploieșteanul.

Porniră amândoi către oraș. Însă Ploieșteanul rămăsese ca pironit în fața unei vitrine.
– ‘ai băi, ce-ai rămas acolo? Vreo ursoaică în magazin?
– Nu… iote ce țoale bă vere!

Se uită și Ilie în vitrină. Niște haine frumoase de nu văzuseră nici în filmele americane. Ploieșteanul intră în magazin.
– Hai vericule, e scumpe aici hainele! strigă după el Ilie. Degeaba, Ploieșteanul era deja în magazin. Așa că Ilie pătrunse ușurel, mai cu teamă înăuntru.

Se aștepta să fie prețuri astronomice, după cum era în București. Însă Glamourshop nu era deloc scump. Ploieșteanul se uita la rochii de seara, superbe.
– Ce faci mă, ești d-ăla? râse Ilie de el. Te-mbraci în fuste?
– E pentru gagică, taci din gură. Doar e 8 martie! Nu că i-ar plăcea niște rochii casual?
– A, zi mă că pentru gagică. Uite aici şi alte modele mişto. Să iei leafa să-o-mbraci p-a ta numa în haine noi. Uite că-i reducere de preț mă! 10 poli! Uite și eu de-aș avea gagică, așa ceva i-aș lua! 

Ploieșteanul deja pusese ochii pe rochii de office, o nebunie! Deja îi spusese vânzătoarei:
– Le iau p-astea trei. 
– Sunteți sigur că le doriți pe toate 3?
– Da, doar o dată pe an e 8 martie, râse Ploieșteanul. Ilie, mă ajuți să car pachetele astea?
– Te ajut bă! Doi poli! rânji acesta cu gura până la urechi, luându-i un colet din brațe.
Mulțumiră vânzătoarei și plecară.

– Ca să vezi, nu toți derbedeii sunt măgari! Concise vânzătoarea cu ochii după cei doi care se depărtau în mulțime…

Articol participant la acest concurs.

Comments

comments