5 lucruri pe care (probabil) nu le voi face niciodată

Ne gândim zi de zi să facem lucruri noi, pe care nu le-am mai făcut niciodată și de multe ori, reușim chiar să le punem în aplicare. Eu, de exemplu, nu am mai fost “pe munte” de vreo 10 ani. Sau niciodată la traseul ăsta. Însă, cu ajutorul unor prieteni, am reușit. Că nu am făcut decât jumătate din traseul propus, e partea a doua. anul ăsta vom face cea de-a doua parte a traseului și să vedem, poate într-un alt weekend, tot traseul.

Dar am ajuns să mă gândesc nu numai la lucruri fanteziste (vilă cu piscină), dar și la lucruri pe care (probabil) nu le voi putea face în viața asta niciodată. Și am făcut o listă cu 5 din aceste lucruri. Zic probabil, deoarece nu ar depinde doar de bani (pe care nu-i am momentan), însă nici tehnologia nu este încă prezentă.

1) Nu voi participa la un concert Static X live
, cu Wayne frontmember. Poate o hologramă ca a lui Tupac, dar nu va fi același lucru. Și dacă s-o inventa călătoria în trecut, aș face eforturi să mă duc la un concert al lor din anii de glorie, anii 2000.

2) Nu-mi voi mai îmbrățișa mama sau bunicii vreodată. Desigur, călătoria în timp, doar să-i văd (din depărtare) și atât.

3) Nu voi câștiga la loto premiul cel mare. Nu de alta, însă nu joc. Cred că, de capul meu, am pus de vreo 3 ori bilet. Și nu mi-au ieșit decât câte un număr sau două. Sau niciunul.

4) Nu voi ajunge președinte de stat. Posibil primar al unei comune amărâte, dar cam atât. Și asta după mulți bani băgați în infrastructura comunei respective. Care banii mei sunt ca iepurii în biserică.

5) Nu voi face înconjurul lumii. Deși îmi doresc asta extrem de mult. Dar aici totul depinde de bani, ca și-n cazurile de mai sus. Nu timp, ci bani. Că dacă ai avea stabilitate financiară, nu ai fi blocat de serviciu, să fii fix la ora 9 la birou, doar sâmbetele și duminicile libere.

Observăm că 3 lucruri depind de forțe prea mari pentru noi (trecerea timpului, moartea și norocul), iar celalalte două de bani. În viață, cam asta ne ghidează, din păcate. Cam totul se reduce la bani. “Nu aduc fericirea, dar o întrețin“. Și ce ne-am face dacă s-ar prăbuși acest sistem monetar? Nu cred că se va întâmpla în următorii 100 de ani, doar a rezistat sistemul vreo 4000 de ani.

Care sunt cele 5 lucruri pe care voi, probabil, nu le veți face niciodată?

Comments

comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Read more:
Diferența între p0rn0 și erotic

Cum văd că suntem deja în anul 2013 și chestia asta încă n-a fost lămurită pe deplin, mă încumet să...

Cele mai haioase bancuri din lume

Hai să vă spun și câteva bancuri foarte haioase. La Zoo, animalele vorbeau despre planuirea vacantei. Girafa zice: - Eu...

O facem în parc?

Data stelară: 14 februarie 2010 - Hai fă, mergem deseară în parc? - De ce? - Să ne… “jucăm”, de...

Close